Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > Săptămâna teatrului. Ziua 4. „V-am dat Teatru, vi-l păziţi“

Săptămâna teatrului. Ziua 4. „V-am dat Teatru, vi-l păziţi“

irina cojar

Ivana Iancu continuă seria interviurilor cu oameni de teatru despre prezentul și viitorul acestei arte cu care deocamdată nu mai avem contact direct. Azi cu actrița Irina Cojar și criticul Doru Mareș.

Irina Cojar actriță, Teatrul Național I. L. Caragiale București

Teatrul în criză… cine mai are nevoie de spectacole?

Noi toți avem nevoie de teatru! Teatrul ne face să ne întoarcem la noi. Prin teatru ni se revelează ceea ce se află în spatele măștilor, ceea ce noi nu vedem în semenii noștri și în noi, și anume omenescul, durerile, bucuriile, stările eului, ceea ce nu conștientizăm și din ascuns ne ghidează viețile. Un actor, prin munca sa, descoperă un univers interior bogat și nebănuit de multe ori, pentru că în noi există o multitudine de posibilități, pentru că noi putem fi oricând ceea ce ne dorim. Importantă este povestea pe care ne-o imaginăm despre noi și să conștientizăm ceea ce suntem. Apoi, pășește pe scenă și, prin mijloacele sale, prin sensibilitatea sa, spune o poveste, se dăruiește pe sine, creează o legătură vie și autentică, sinceră cu publicul și-l ia cu el în acest univers.

Aici este magia teatrului. Teatrul nu moare. De altfel, s-a și văzut asta vara, când am jucat la Sala Amfiteatru, în aer liber. Publicul ne-a fost alături, am avut săli pline în ciuda timpurilor grele, în ciuda faptului că măsurile de siguranță impuneau distanțarea și purtarea măștii pe toată durata spectacolului. Pentru asta le suntem recunoscători și eu personal am simțit că am un rost în viață pentru că ei erau acolo! Noi, oamenii, suntem ființe sociale, simțim nevoia de schimbul viu de emoție, de comunicare, de a ne privi în ochi. Acest omenesc ne face să avem nevoie de spectacole.

Ce faci, ca actor, în această perioadă pentru a păstra vie legătura cu publicul de teatru?

Din păcate, singura legătură în acest moment pe care o mai putem avea cu publicul nostru este prin intermediul online-ului. Am acordat mai multe interviuri și am încercat să transmit un mesaj pozitiv, cu speranța că ne vom revedea în curând în sălile de teatru. În lunile septembrie și octombrie chiar am lucrat la un nou proiect împreună cu domnul Caramitru și colegii mei. Va fi un spectacol de poezie și cum se vor redeschide teatrele vă așteptăm la o nouă premieră! Vă așteptam să redescoperiți emoția celei mai frumoase forme de exprimare a unui popor, să vedeți frumosul din sufletul celuilalt!

Cum vezi evoluția spectacolului de teatru după perioada online?

Teatrul este forma de artă care înseamnă legătura vie dintre actori și public, actorul transmite emoții vii și publicul se identifică cu ceea ce vede pe scenă, trăiește ceea ce primește de la actor. Chiar și ritualul de a ne rupe de rutina zilnică și de a ne îmbrăca frumos pentru a merge la teatru este o mare bucurie și reprezintă un eveniment aparte! Ne vedem cu alți oameni, ne îmbogățim interior și ne destindem. Aici este frumusețea acestei forme de artă!

Online-ul, după părerea mea, este o soluție de moment, datorită conjuncturii pandemiei, dar nu cred că va influența major. Teatrul are alte mijloace decât filmul ca urmare a distanței dintre scenă și spectator, iar teatrul filmat arată exagerat și-și pierde emoția. Există forme de artă cum sunt filmul și teatrul de televiziune care se pretează mai bine pentru a fi transmise online. Eu și colegii mei abia așteptăm și ne este dor să ne întoarcem pe scenă și cred că și publicul își dorește să se afle din nou în sălile de teatru. Online-ul ne condamnă să stăm în spatele unui ecran în singurătate, în izolare, în depresie. Cred că nu trebuie să uităm că nu suntem singuri, că ne avem unii pe alții și că la un moment dat ne vom putea vedea din nou zâmbetele, ne vom putea ține din nou de mână și ne vom putea îmbrățișa!

Citește și: 5 filme de Ingmar Bergman pe care niciun cinefil nu le poate rata

Doru Mareș critic de teatru

doru mares

Teatrul în criză… cine mai are nevoie de spectacole?

Nu cred în criza teatrului (prin câte a trecut, hai să zicem din Antichitatea elină până acum, ar fi trebuit nici numele să nu i se mai știe), cum nu cred în crize ale general-umanului (și teatrul e așa ceva, mă rog, spectacolul). Fiindcă teatrul este un dat al ființei umane și abia mai apoi o formă de artă. Nu eu am spus „lumea-ntreagă e o scenă…“, dar votez pentru. Altfel, teatru facem de dinainte de naștere (spectacolul poate fi acum văzut și pe ecranul ecografului, nu? – germene de spectacol online) până la moarte (și chiar dincolo de ea, vorba imnului galeriei din Ștefan cel Mare). Iar de spectacolul propriu-zis (cel cu spațiu convențional ori neconvențional) au nevoie și actorii din scenă, și cei din jurul ei, ca să zic așa.

Ce face criticul de teatru în această perioadă pentru a păstra vie legătura cu teatrul?

În primul rând, scrie despre ce a văzut. Dacă a văzut destule. Dacă nu, și le închipuie. Și scrie (presupun, fiindcă de felul meu sunt un optimist, că mai întâi gândește și-apoi scrie, deși…). Urmărește spectacole online (producția plus recuperările filmate sunt numeroase) și are răbdare (dacă spectacolul „pe viu“ nu e însoțit de unul în sinea spectatorului, nu-i prea văd rostul și nici… „viul“). Personal, încerc înnoiri retorice, dar exact asta face și spectacolul teatral în aceste vremi de restriște și virusări de tot soiul. Pe de altă parte, lumea teatrală înseamnă o rețea care se întreține prin relația fiecărui membru cu o bună parte din ceilalți, indiferent de încărcătura nevrotică a ultimelor luni. Până la urmă, un an sabatic nu strică nimănui, dacă nu i-e teamă să se împace cu sine.

Cum vezi evoluția spectacolului de teatru după perioada online?

Sper ca suportul tehnic al acestui veac să devină mai fluent maniabil, mai coerent spectacular, iar percepția online-ului – mai puțin „exotică“. În rest, cât de fistichie ar fi o haină, trupul cam același rămâne. Așa că ne vom întoarce aceiași, în aceleași arealuri și-o vom lua pe-ndelete mai departe. Doar nu suntem romulani. Cel mult vegani (vai, nu din constelația Lirei).

Citește și: Săptămâna teatrului. Ziua 3. Despre teatru în pandemie

 

Text: Ivana Iancu

Surse foto: Gabriela Riegler; arhiva personală Irina Cojar

Comments

comments

Lasă un răspuns