7 argumente ca să-ți masezi picioarele

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
7 argumente ca să-ți masezi picioarele

Presetate de pantofi, picioarele sunt supuse în fiecare zi unui adevărat maraton. Când ne masăm picioarele, întregul corp ne mulțumește.

Masajul picioarelor are efecte nebănuite. Chiar dacă-l facem empiric, tot atingem și stimulăm câțiva centri reflexogeni din talpă. Potrivit reflexoterapiei chineze, fiecare parte a corpului se reflectă pe o suprafață a tălpii. Masarea chiar și în joacă are efecte terapeutice.

Purificăm corpul

Presiunea pe care o exercităm prin masaj poate stimula mai bine digestia, funcționarea ficatului și rinichilor, ajutând corpul să elimine mai ușor toxine și chiar să ne simțim mai bine după o cină copioasă.

Stimulăm circulația

Masajul tălpii activează circulația îngreunată de la nivelul picioarelor și întoarcerea sângelui la inimă. Este ideal când picioarele sunt obosite și grele după ore de stat în picioare, pe scaun sau chiar după un drum lung.

Dăm suplețe gambelor

Se întâmplă des să ți se umfle picioarele? Masajul picioarelor activează zonele care corespund ganglionilor limfatici și dezumflă picioarele. Vei simți imediat picioarele mult mai ușoare. Doar câteva minute de masaj aduc confort picioarelor după o zi la cumpărături!

Alungăm stresul

Tot datorită punctelor reflexogene, întreg organismul se relaxează. Mai mult, energia pozitivă începe să „curgă“ mai fluid prin corp și ne ajută să scăpăm de stres. Pentru un efect mai intens, masează toată laba piciorului, nu doar talpa.

Diminuăm durerile

Te dor articulațiile și spatele? Masajul picioarelor te poate scăpa de aceste neplăceri. Pare ciudat să masezi într-o parte și să vezi efectul în alta, dar chiar așa se întâmplă. Articulațiile picioarelor și întreaga coloană vertebrală vor beneficia de acest scurt masaj.

Întărim sistemul imunitar

Toate organele funcționează mai bine, iar sistemul imunitar este îmbunătățit. Masajul regulat poate preveni apariția multor afecțiuni, în special cea a gripei.

Hidratăm mai intens picioarele

Prin masaj, cremele sunt mai bine absorbite și tălpile vor deveni mai fine. Rezervă-ți 2-3 minute pentru masajul picioarelor înainte de culcare și zi după zi vei vedea diferența. Tălpile tale vor deveni în scurt timp ca de bebeluș.

Citește și:

Articol preluat din ediția de septembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: pixabay

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 11 iunie 2026
De Ioana Bucur | 11 iunie 2026

Kate Middleton a demonstrat încă o dată că alegerile sale vestimentare merg dincolo de eleganță și rafinament. În timpul unei vizite emoționante la unul dintre cele mai importante centre oncologice din Europa, Prințesa de Wales a atras atenția nu doar prin prezența sa discretă și empatică, ci și printr-un detaliu vestimentar pe care experții în […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 09 iunie 2026
De Ioana Bucur | 09 iunie 2026

Apariția recentă a lui Kate Middleton la nunta lui Peter Phillips, nepotul Regelui Charles, a fost intens comentată în presa britanică și pe rețelele sociale. Deși mulți admiratori ai familiei regale au lăudat eleganța și rafinamentul Prințesei de Wales, alții au considerat că alegerea vestimentară s-a apropiat periculos de o regulă nescrisă a nunților: evitarea […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp