Frumoasa din pădurea adormită. Somnul si frumusetea

Frumoasa din pădurea adormită. Somnul si frumusetea

Somnul si frumusetea. Cine n-a auzit de magia celor opt ore de somn? Dar cine pune în practică această regulă cu consecvență? Chiar și câteva minute de moțăială au efecte pozitive asupra pielii.

Rutina de frumusețe începe cu somnul și se încheie cu cremele. Însă programul celor opt ore de odihnă nu poate fi respectat întotdeauna. Și totuși somnul și frumusețea sunt două noțiuni strâns legate. Dacă programul nu-ți permite să dormi ca un bebeluș toată noaptea, asigură-te că între orele 21 și 24 somnul tău e măcar de două ore. În acest interval, pielea se regenerează la putere maximă, iar odihna îi lasă cale liberă să-și îndeplinească programul cu succes. Cele opt ore pot fi completate și peste zi prin mici perioade de moțăială. N-au aceeași valoare, dar pielea tot va arăta un pic mai odihnită.

Somnul de frumusețe este un tratament

Pungile de sub ochi sunt frecvent semnul că am dormit prea puțin. Ca să le estompezi, e nevoie de ceva mai mult decât crema. Un gel cu aplicator metalic care să realizeze un mic drenaj în jurul ochilor poate fi o soluție de moment. Însă cel mai bun tratament este un somn pe săturate! Deși doar noaptea pielea intră în revizii capitale, somnul de peste zi ajută și el prin reducerea stresului. Odată cu noi, și pielea se stresează, ne încruntăm când suntem tensionați, ne înroșim când ne enervăm, dar când dormim pielea se destinde, iar endorfinele secretate în timpul somnului scurt au efect și asupra pielii, aducându-i mai multă strălucire.

Vise plăcute

Ca pielea să se refacă mai bine în timpul somnului, are nevoie de puțin ajutor, iar cremele de noapte nu sunt doar o poveste de marketing. Multe formule ale acestora dau un impuls producției de colagen și elastină, care în mod firesc scade odată cu vârsta. Alte creme au și arome naturale care induc somnul și stimuleasă secreția de endorfine. Noaptea avem cinci cicluri diferite de somn, fiecare cu o durată de 80 de minute. Fiecare fază joacă un rol sențial în calitatea somnului, iar atunci când una dintre ele este întreruptă, capacitatea organismului de a se regenera este stopată, la rândul ei. Din acest motiv atunci când dormim prost se vede pe ten. Alege o cremă cu un parfum plăcut și liniștitor care va ajuta tenul să devină mai tânăr peste noapte, acționând pe mai multe căi.

♥ Când dormim profund, corpul este în modul de reparare!

Puterea aromelor pentru somnul de frumusete

Dintre toate simțurile, cel ofactiv este considerat cel mai puternic și influent. Avem 10.000 de receptori, ceea ce ne aduce o informație mai acurată decât cea obținută prin gust. O aromă poate declanșa instantaneu amintiri și foarte multe emoții. Poți ține stresul la distanță și să aluneci în lumea viselor mai ușor cu câteva picături de levănțică, ylang-ylang sau mușețel aplicate pe pernă sau în lampa de aromaterapie. Ceaiul de roiniță și passiflora te vor ajuta să alungi stresul și să chemi somnul.

Citește și:

Articol preluat din ediția de noiembrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 28 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 28 ianuarie 2026

Melania Trump a făcut apel la unitate după împușcăturile din Minneapolis, într-un interviu rar acordat pentry Fox News. Prima doamnă cere proteste pașnice și vorbește despre documentarul care îi poartă numele, relația cu Donald Trump și influența pe care o are în culisele Casei Albe. Mesajul transmis de Melania Trump după împușcăturile din Minneapolis Melania […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp