Ochii bebelușului tău – cum se dezvoltă vederea la nou-născuți

Ochii bebelușului tău – cum se dezvoltă vederea la nou-născuți

Deși toate structurile ochiului sunt diferențiate, micuțul nu știe să interpreteze ceea ce vede. Este ca și cum ai pune în mâna unui amator un aparat foto sofisticat. Vor trece luni bune, chiar ani, până când în creier se vor forma circuitele complexe necesare perceperii fine a detaliilor și nuanțelor.

Vederea bebelușului în primele luni

În prima zi, el vede lumea în alb și negru, fiind atras mai mult de contururi. Chiar dacă ai impresia că te privește în ochi, el este interesat de linia părului tău. Studii științifice arată că începând chiar din a treia zi nou-născutul încearcă să imite expresia fețelor din jur.

În primele luni micuțul nu reușește să-și controleze foarte bine mușchii globilor oculari, astfel încât să-și miște ochii coordonat. De aceea e normal ca până la vârstă de trei luni să observi mișcări laterale sau verticale ale unuia dintre ochi (nistagmus) în total dezacord cu ochiul celălalt, însă după această vârstă nistagmusul este motiv de îngrijorare. Un consult oftalmologic îți va spune dacă dezvoltarea vederii copilului tău este normală.

Între trei și șase luni, abilitatea de a coordona ambii ochi se îmbunătățește considerabil și vei observa ușurința cu care copilul reușește să-și mute privirea de pe un obiect apropiat spre un altul mai depărtat. Acum apreciază distanțe, percepe spațiul, pregătindu-se pentru aventura mersului. Ceea ce era gri devine culoare în jurul vârstei de trei luni.

Citește și: Când e normal pentru copil să facă primii pași?

Bebelușul este atras de culori vii

Culorile vii sunt primele pe care le vede și încetul cu încetul va „cuceri” tot spectrul. Capacitatea de a diferenția nuanțe foarte apropiate ale aceleiași culori – „verde-crud”, „verde-olive”, „verde-smarald” – va apărea însă după ani de zile.

Pentru a-l iniția în universul culorilor, ai mii de ocazii să-i descrii lumea multicoloră care ne înconjoară: „Vai, ce frumos miroase floarea asta violetă!” sau „Astăzi ne îmbrăcăm cu salopetă verde și cu șosețele galbene!” sau „Trebuie să luăm autobuzul galben ca să ajungem la bunica”.

Citește și: Alegerea culorilor potrivite pentru camera copilului

Vederea definitivă

Vârsta la care putem spune că văzul unui copil este la fel de bun că al unui adult este în jur de opt, nouă ani. Ariile corticale destinate vederii sunt constituite și toate microcircuitele extrem de fine ce procesează informația vizuală sunt definitivate. Modificările care survin după această vârstă sunt minime.

Statisticile americane arată că, la vârsta preșcolară, unul din douăzeci și cinci de copii are probleme de vedere, în timp ce, la vârstă școlară, unul din patru copii are o afecțiune ușoară care necesită corectare. Dacă sunt lăsate netratate, aceste afecțiuni, uneori minore (miopie, hipermetropie, strabism) pot provoca pierderea vederii la nivelul ochiului afectat. Este cunoscut faptul că, în creier, ochiul sănătos este favorizat și în timp ochiul bolnav devine „leneș”.

Citește și: Dezvoltarea bebelușului și perfecționarea mișcărilor

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Andreea Vasile | 19 februarie 2026
De Andreea Vasile | 19 februarie 2026

Ruptura dintre Prințul Harry și fratele său, Prințul William, pare departe de a se încheia. Deși Ducele de Sussex ar fi făcut un pas spre reconciliere, apelând la un intermediar, tentativa nu a dus la nicio discuție între cei doi. Informațiile apar în contextul lansării mai multor cărți dedicate familiei regale britanice și al declarațiilor […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026
De Andreea Vasile | 30 ianuarie 2026

Noul documentar dedicat Melaniei Trump se confruntă cu reacții negative chiar înainte de premiera oficială. Proiecții cu zero bilete vândute, critici dure și nemulțumiri venite inclusiv din interiorul echipei de producție conturează un debut dificil pentru filmul susținut de Amazon. Documentarul Melaniei Trump se îndreaptă către un dezastru în box office, deși încă nu a […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp