După 13 ani de condus baschetul din România și Europa, fosta campioană balcanică și fostul secretar de stat pe probleme de sport a preluat frâiele baschetului mondial și ne dezvăluie drumul parcurs până acum, dar și viitorul planificat de ea.
A fost vicecampioană mondială universitară în 1983, campioană balcanică și națională, este maestru emerit al sportului și ambasador onorific al României. Proaspătul vicepreședinte al Federației Internaționale de Baschet (FIBA Europe) – funcție de top pe care o va ocupa până în 2023 – a absolvit Politehnica, a făcut presă sportivă și mondenă timp de 15 ani, dar și Colegiul de antrenori, un doctorat și masterat în management sportiv, studii în Diplomație și Apărare. Că doar vorba lui Carmen Tocală: „Omul cât trăiește învață!“ Și evoluează, strălucește de-a dreptul, am adăuga noi.
Ați fost prima femeie președinte al Federației Române de Baschet, iar acum sunteți prima femeie vicepreședinte al Federației Internaționale de Baschet. Cum vă simțiți în ipostaza de deschizătoare de drumuri?
Am avut un singur regret în 2005, când mi-am depus candidatura pentru funcția de președinte al FR Baschet: că nu am avut contracandidat. Fiind o mare competitoare, mi s-ar fi părut cel puțin provocator dacă reușeam să înving pe cineva. Cred că i-am speriat pe colegii mei sau poate că baschetul românesc avea nevoie de o schimbare. Le mulțumesc celor care au crezut în mine! Și au crezut toți. Fără ei, echipa baschetului românesc în totalitatea ei, nu aș fi ceea ce sunt acum.
Cât de greu v-a fost, ca femeie, să obțineți aceste funcții și să faceți față apoi responsabilităților?
Aș fi prea lipsită de modestie dacă aș recunoaște că IQ-ul (142) și zodia (Pești) mă ajută câteodată? Sportul părea a fi, încă din Antichitate, o lume a bărbaților. La Jocurile Olimpice concura numai sexul tare și nici ca spectatori în arenă nu erau primite femeile. Biserica a interzis JO. Acestea au fost reluate, în epoca modernă, cu egalitate de gen pentru bărbați și femei. Recunosc, ca femeie trebuie să muncești dublu, să fii diplomată, politicoasă, răbdătoare, pacifistă în lumea bărbaților. Rețineți: atât cu bărbații, cât și cu femeile. Cele care acceptă mai greu sunt femeile.
Cum v-a primit baschetul mondial? Cum a fost la prima masă rotundă la care România a fost reprezentată de o femeie?
A fost cel mai ambițios congres al meu. Era în Japonia, ajunsesem cu câteva ore înainte și veneam după amenințarea cu suspendarea internațională pentru neplata datoriilor anterioare. Era să adorm în timpul primei ședinței din cauza oboselii, dar a venit momentul în care să mă afirm. Lubo Kotleba, celebrul și temutul atotfăcător în baschetul mondial, face prezența și anunță că în sală se afla prima femeie președinte participantă la Congres, venită din România: „Tinerică, drăguțică, să vedem ce poate face!“ Și mă prezintă, asigurând totodată asistența că vor ține greu pasul cu puterea și dăruirea mea. Surpriza: de la prezidiu se ridică șeicul Al Sabah, vicepreședinte FIBA, președinte al Comitetului Olimpic Asiatic și șeful Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol, și spune: „Greutatea ta în aur ca să vii să lucrezi la Comitetul Olimpic Asiatic“. Pășește spre mine, cu o cutiuță de bomboane fine în mână. Apăs pe deschiderea microfonului și spun candid: „Ce păcat, am slăbit câteva kilograme și aș pierde! Nu pot chiar acum“. Din acel moment, nu a existat un partener în lume căruia să-i cer ajutorul și să nu sară imediat. Un exemplu în acest sens: pe sediul Federației Române de Baschet (realizat din venituri proprii) se află sigla NBA. Nimeni în afară de NBA și România nu o mai are în cele 213 state membre FIBA. Sigla nu poate fi folosită decât cu acceptul NBA sau contra cost (20 de milioane de dolari). David Stern, șeful NBA, a apreciat programele de caritate ale baschetului românesc și, în acest semn, ne-a oferit vectorialul. Ce mândrie!
Ați fost aleasă de 156 de reprezentanți ai federațiilor naționale din lume să conduceți baschetul mondial pentru următorii 4 ani. Când ați început să jucați baschet, v-ați închipuit vreodată că puteți ajunge aici?
Am fost aleasă prima din Europa. Mare mândrie, pe care am primit-o cu smerenie! În ceea ce privește copilăria, nu îți poți imagina atunci decât că poți juca baschet, poți deveni vedetă în liceu, universitate, în lumea ta, a sportului pe care îl practici și a fanilor acestuia. Eu am jucat volei de la 10-13 ani, dar, fiind o combativă, m-am îndreptat către baschet. În administrația baschetului am intrat pentru că nașa mea mi-a spus că, dacă tot vreau să demonstrez că baschetul și societatea înseamnă altceva, să intru în cadrul structurii sportive și să demonstrez. Ceea ce am și făcut!
Cât de greu a fost momentul renunțării la cariera sportivă?
Cred că nu există profesional nimic mai greu decât să îți închei activitatea sportivă de jucător. Să simți că mai poți, dar nu mai poți, să simți că vrei și să realizezi că nu ai viitor, să știi că vremurile acelea nu se mai întorc. Din teren am trecut pe banca tehnică. Celebrul Mac Popescu, președintele clubului, mi-a încredințat faimoasa echipă Politehnica – Sportul Studențesc, deși intenția mea era să mai joc, aveam doar 36 de ani. Așa am devenit manager-antrenor. Am adorat antrenoratul! Cine practică această meserie știe ce vreau să transmit. Îl admir pe Gică Hagi, este un mare antrenor și un mare manager. Nadia Comăneci antrenează în SUA, în propria academie. Ce meserie! Câtă adrenalină, câtă pasiune, câte sacrificii!
Ați condus Federația Română de Baschet 13 ani. Ce-i lipsește baschetului românesc ca să se ridice la nivelul celui european, dacă nu chiar american?
Baschetul românesc nu a avut șansa să se compare cu ceilalți membri afiliați. Sistemul a fost unul închis, la nivel mondial, cu calificări din Campionatele europene. La Jocurile Olimpice se califică două țări de pe fiecare continent, urmare a rezultatelor sportive din continentale. În Europa sunt 51 de federații naționale. România nu a fost niciodată la JO, dar a făcut istorie, a introdus 3×3 la JO și este prima campioană europeană la 3×3. Sper ca echipa feminină să fie la Tokyo în 2020!
Ați rămas în istoria sportului românesc și datorită schimbării Legii sportului și introducerii celor 30 de minute de sport în grădinițe. Care este beneficiul acestei măsuri?
Am implementat recomandările Comisiei Europene în sportul românesc. Sportul sub formă de joacă în grădinițe este benefic deoarece copiii învață să respecte reguli pentru a face parte din joc, fac cunoștință cu educația sanitară și se dezvoltă armonios pe termen lung.
Ați refuzat funcția de secretar general al Federației Internaționale de Baschet (și un salariu de 200.000 de euro pe an) pentru postul de președinte al Autorității Naționale pentru Tineret și Sport, în România. Ați regretat vreodată decizia?
Probabil că de aceea sunt acum în structurile de conducere ale Federației Internaționale. Da, am refuzat în anul 2012, pentru că nimic nu mi se pare mai bun pentru mine decât să locuiesc, să muncesc, să iubesc în țara mea.
Privind acum la starea sportului românesc, ce ați face diferit ca secretar de stat pe probleme de sport în Ministerul Tineretului și Sportului?
La minister nu este ușor ca femeie… și au tot fost la conducere! Strategia este la Federațiile Sportive Naționale, așa spune legea. Sportul nu este la minister, sportul este la federații, care sunt organisme autonome, de interes național, cu proprie guvernanță. MTS finanțează activitatea în baza unor criterii și cam atât. Nu există pârghii de control, de verificare, comisii tehnice, evaluări. De la MTS poți susține loturile naționale și astăzi mă întreb dacă n-ar fi mai corect ca acesta să fie finanțat prin Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
Ce calități pe terenul de baschet, ca jucătoare, v-au folosit în managementul sportiv?
Combativitatea. Am fost, ani de zile, una dintre cele mai combative și mai bune apărătoare, excelentă săritoare și recuperator. Atunci când mingea era a nimănui, trebuia să fie a mea: interceptam, recuperam, îmi apăram cetatea, coșul de baschet.
Vă pregătiți candidatura pentru un post în conducerea Forului Mondial de Baschet, din care face parte și NBA. Ce presupune această funcție și ce vă recomandă pentru ea?
Ar fi o mare bucurie să colaborez cu „greii” baschetului în Comisia de Dezvoltare, poate să intru în Comitetul Executiv. Ce m-a recomandat? 13 ani de activitate în conducerea baschetului din România și din Europa, proiectul Baschetul în grădinițe, programele de caritate desfășurate după modelul NBA, Baschetul în cartier, implementat începând cu 2006 prin montarea de panouri de baschet între blocuri și în parcuri.
Sportul nu face parte numai din viața dvs., ci și din cea a familiei. Ați fost căsătorită cu un mare baschetbalist al anilor ’80, Petre Brănișteanu, iar fiul dvs., Vlad Moldoveanu, este, de asemenea, baschetbalist. Cât de important ar trebui să fie sportul în viața românilor?
„Sportul face parte din patrimoniul oricărui bărbat şi al oricărei femei, iar absenţa acestuia nu poate fi nicicând compensată.” Acest citat deschide Cartea Albă a Sportului, adoptată de Comisia Europeană, în 2007. Sportivii nu au cum să nu-și îndrepte copiii către performanță, dar cei care aleg nu sunt părinții. Copiii sunt cei aleși și cei care aleg.
Vlad a început la 6 ani cu fotbalul, a fost portar și îmi amintesc hăinuțele lui pline de noroi la întoarcerea acasă și fericirea copilului meu. Nu știu când a trecut la baschet. Când am venit în București, am încercat la Steaua, avea 10 ani și juca „miuțe“ de plăcere, cu fetele mele. Acum joacă în Grecia, în prima divizie și sunt foarte-foarte mândră de el că a reușit, după o hepatită virală luată de la copii, să revină pe teren. E vorba despre multă-multă ambiție!
Mai practicați vreun sport acum? Aveți timp de hobby-uri, de vacanțe, având în vedere funcția de top pe care o ocupați?
Acum merg la sală, cu personal trainer, mai înot sau mă scufund, dar încerc să fac (de trei ani încoace) un lucru pe care îl făceau mamele și bunicile noastre: menajul. Am înțeles de la un mare neurolog că este cea mai bună formă de mișcare. Desigur, nu spăl rufele la râu, dar încerc să spăl geamurile, să curăț parchetul, să spăl manual puloverele, să mă bucur de scuturatul și împrospătarea hainelor. Urăsc să curăț faianța, să calc, să car, dar le mai fac și pe-astea. Sună rău? Sunt un prost exemplu pentru adolescente, nu? (râde) Sunt atehnică, neîndemânatică, dar morală și educată. Acum, hărnicia mă apucă rar, din greșeală, cam ca gripa, și nu mă ține mult. (râde) Vacanțele mi le petrec la Vlad, cu minunații lui băieți, avem trei cutezători. Adorabili, absolut temerari. Le fac față cu greu.
Ce planuri aveți pentru 2020?
UEFA 2020, planul de siguranță și ordine publică, proiect de ambiție personală, un pariu cu un „prieten” care îmi spunea că „sportul nu va accesa niciodată fonduri europene”. Vreau să implementez în România programul pentru îmbunătățirea stării de sănătate, HEPA.
Trăgând linie, în afară de pasiunea pentru sport, ce alte pasiuni au loc în viața dvs.?
Am iubit când am fost iubită, am iubit când nu am fost iubită, trădată și profund dezamăgită. Am iubit când mi-a fost cu folos, am iubit și când mi-a dat cu virgulă. După ani și ani, acum recunosc: m-am amăgit singură, nu am fost dezamăgită. Pentru asta, nu am fost niciodată abandonată în pustiul neiubirii. Familia mea m-a iubit mereu.
Le am pe toate, îți spun. M-am convins. Nu există să-mi fi dorit ceva și să nu mi se fi îndeplinit. Nimic! Bilanțurile inevitabile ce se adună cu trecerea anilor mi-au fost dovadă vie a resurselor, a instrumentelor la îndemână, a forței voinței sau poate doar a nevoii de supraviețuire. Încet, dar sigur moare acea femeie din mine slabă și neautentică, supusă din lipsa stimei de sine, înrobită de durere, înrăită de lipsa dragostei. Sănătatea, bunăstarea, reușitele, împlinirea, toate stau în puterea mea și le-am dobândit cu prețul reinventării mele.
Citește și:
- Modă pe alese, la ea acasă!
- Connie Larkin: Educația ta depinde doar de tine, nu de alții
- Mirela Nechita: Țesăturile de altădată prind viață din nou
Material preluat din Revista Femeia., decembrie 2019
Text: Alexandra Rotărescu
Fotograf: arhiva personală (Cătălin Fătu)
Make-up: Izabela Tiu
Locație: Jordan River Recruitment