Esti aici
Femeia.ro > Carieră > In birou cu dusmanul. Cateva tipuri de colegi si un ghid de supravietuire

In birou cu dusmanul. Cateva tipuri de colegi si un ghid de supravietuire

Iti petreci cu colegii de serviciu mai bine de opt ore pe zi. Ba mai mult, trebuie sa lucrezi cu ei cot la cot. Unii sunt amicii tai cei mai buni, cu altii – desi nu iti sunt tocmai cei mai dragi pamanteni – ai ajuns la un consens si ai incheiat aliante profesionale sau pacte de neagresiune.

♥ Daca te consoleaza cu ceva, afla ca nu esti singura: peste 55% dintre femeile de cariera marturisesc ca sursa nefericirii lor profesionale este intrupata de un coleg „binevoitor”. Asta-i viata de birou!

  1. Munceste non-stop, dar si mai mult trudeste la imaginea ei de furnicuta. Se straduieste din greu ca munca ei sa fie la vedere. Sta pana tarziu in noapte si pe la 11.08 p.m. isi aminteste, brusc, sa-i scrie un e-mail sefului – sa vada si el ca angajatii constiinciosi nu au somn. Vinerea e ziua ei de glorie: in timp ce toata suflarea de la birou se pregateste de zilele libere de la sfarsitul saptamanii, martira se pregateste de… munca.

Ghid de supravietuire. Martira se speteste de dimineata pana seara pentru ca asta o face sa se simta indispensabila. Are impresia ca nu e apreciata cum se cuvine si ca meritele ei nu sunt recunoscute la adevarata lor valoare. Vrea sa fie periata, preaslavita, omagiata.

E un personaj alunecos si ai face bine sa stai departe de ea. Vezi-ti de treaba, n-o contrazice si nu riposta in nici un fel. Las-o sa-si faca numarul si nu-ti va cauta nod in papura. Si, sub nici o forma, nu-i intra in joc: mai mult ca sigur va incerca sa te atraga de partea ei in cruciada impotriva trantorilor.

2 Umbla cat e ziulica de lunga de la un birou la altul si-si impartaseste cu generozitate lamentarile. E devorata de probleme, nenorociri si catastrofe. Poate sa turuie o zi intreaga fara sa-i scape macar vreo vorba optimista sau pozitiva. Pentru ea, speranta a murit demult. Odata ce te-a prins de clienta, e greu sa mai scapi: te vei trezi cu ea la birou, sa mai stati „la povesti”.

Negativismul Pesimistei nu numai ca-ti taie motivatia si cheful de lucru, dar iti lichideaza pana si ultima farama de voie buna. In curand, dramele ei te vor deprima atat de tare incat nu-ti vei dori altceva decat sa-ti cauti alt loc de munca. Pesimista va plange cu lacrimi de crocodil dupa tine, „c-asa-i norocul ei”, dar nu-si va parasi jobul: unde mai poate ea sa stea la povesti si totusi sa ia leafa?!

Ghid de supravietuire. Odata ce te-ai prins ce hram poarta, e relativ simplu sa te descotorosesti de ea. Oricat de mare ar fi tentatia, nu incerca s-o vindeci de ghinionu-i proverbial: e inutil, iti pierzi vremea. In plus, nu-i da apa la moara si nu-i tine isonul. Taie-i macaroana de cum o vezi venind: „Am o sedinta la 3 – scuza-ma trebuie sa fug.”

Daca insa vrei sa te descotorosesti de ea definitiv, atac-o tu prima. Dimineata, cand dai ochii cu ea, zambeste-i cu gura pana la urechi si spune-i: „Ah, ce frumoasa e viata”, „Ce zi minunata!” sau „De-abia astept sa pun pe picioare proiectul X.” Pesimista fuge de optimisti ca dracul de tamaie si se va indrepta spre locatii mai intunecate unde sa-si deserte amaraciunea.

3. E un fel de Colombo: sters, mieros, politicos, aparent inofensiv. Sapa de dimineata pana seara dupa informatii suculente. E la curent cu toate barfele, intrigile si de-abia asteapta sa le transmita mai departe. Omul stie cu precizie cat castiga fiecare angajat, de la femeia de serviciu pana la marele boss, cine cu cine s-a mai combinat sau cum sta bursa transferurilor in/din firma.

Nu te-a crutat nici pe tine: nu demult te-a intrebat daca iti cauti de lucru, cand, din greseala, i-a scapat privirea prin hartiile tale si ti-a gasit CV-ul. La prima vedere, e prietenul tau cel mai bun. Se gudura pe langa tine, e saritor si, sub pretextul ca vrea sa-ti fie alaturi, te descoase de la A la Z. Odata ce te are la mana, nu se va sfii sa te injunghie pe la spate.

Ghid de supravietuire: Nu barfi cu Brutus: tot ceea ce spui poate fi folosit impotriva ta. Creeaza-ti o aura de personaj insipid, banal si deloc spectaculos. Spionul urmareste in general chestii rasunatoare, senzationale, care-i hranesc apetitul pentru scandal.

Nu-l evita, asta ii va trezi suspiciuni si se va tine scai de tine crezand ca ai ceva de ascuns. Mai bine prinde-l tu la cotitura, toaca-l marunt cu tot soiul de baliverne irelevante pentru activitatea lui de spionaj. Va ajunge sa fuga el de tine. Daca i-ai cazut deja in plasa (si acum toata firma stie ca iti cauti de lucru), nu-l lasa sa scape basma curata: arata-i ca stii bine cine ti-a copt-o si de unde ti se trage.

Confrunta-l in particular, fara sa faci o scena – nu te enerva si nici nu te apuca sa-l ameninti. Priveste-l in ochi si spune-i doar: „Sa nu mai faci asta niciodata.” Daca se declara nevinovat si face pe mieluselul (si mai mult ca sigur o va face!) rezista ispitei de a-l contrazice si ramai ferma pe pozitie: „Sa nu mai faci asta niciodata.” Iar pe viitor, fii prudenta si fereste-te de magarus!

4. Haina e agatata in cuier, calculatorul e deschis, biroul e ravasit de hartii – toate indiciile arata, fara vreo umbra de indoiala, ca omul invizibil e pe undeva prin preajma si lucreaza pe rupte. Si cu toate astea nu e niciodata de gasit.

Omul Invizibil e ba plecat pe teren, ba la vreo intalnire cu vreun client. Dar de cele mai multe ori e „prin firma”, doar ca nimeni nu-i poate da de urma. Cand, in fine, dai de el, e cufundat in probleme (de serviciu, evident!), mereu grabit, pe picior de plecare.

Simte pericolul de la o posta si raspunde prezent la toate momentele cheie: intra pe usa cu doar cateva secunde inainte de sedintele importante si nu rateaza nici o intalnire sindicala. Ceea ce te deranjeaza e ca desi nu face nimic niciodata, are salariul mai mare ca al tau si nimeni nu-si da seama ca toata ziua face salata la caini.

Ghid de supravietuire: Nu prea sunt multe de facut impotriva lui. Decat daca vrei sa devii aia rea care a deschis ochii si a semnalat sefilor acest caz notoriu de ineficienta. Daca nu-ti da inima sa-l torni, tot ceea ce poti sa faci e sa eviti sa intri in echipa cu el la vreun proiect: cel mai probabil, tu vei face toata munca, iar chiulangiul va aparea la tanc sa culeaga laurii si prima aferenta.

Daca nu ai putere de decizie si s-a abatut peste tine napasta de a lucra „la comun” cu Omul Invizibil, reaminteste-i ca are responsabilitati si delimiteaza-i clar felia lui de treaba: fa o lista cu sarcinile punctuale ale fiecaruia si comunica-i-le prin e-mail, fara sa uiti sa-l adaugi la CC si pe seful vostru direct, pentru o mai mare eficientizare a muncii. Ii va fi mai greu sa se fofileze si poate isi va face, in sfarsit, munca. Ideea e, insa, sa nu te bazezi niciodata pe el!

5. Ii sare tandara din orice si face ca toti dracii: gesticuleaza ca un apucat, zbiara din toti rarunchii si repede pe toata lumea. Nimeni nu-l suporta si nimeni nu vrea sa aiba de-a face cu el, insa sefii il tolereaza pentru ca in preajma lor Colericul da dovada de un veritabil calm englezesc.

Acest personaj se crede buricul pamantului si e convins ca indreptatit sa tune si sa fulgere, fara pic de respect pentru restul colegilor. Se enerveaza din orice. Si fara nici o justificare! E imprevizibil, nimeni nu stie care e declicul care ii starneste furia, iar asta il face si mai temut.

Certurile cu el sunt fara cap si coada, pentru ca Nervosul nu prea stie de fapt ce vrea, iar argumentele lui n-au nici o noima. Si in lipsa unei logici rationale, acest specimen ridica tonul si uita limitele conversatiei civilizate. Te intrebi mereu cum s-o scoti la capat cu el.

Ghid de supravietuire: Un lucru e de necontestat: Colericul e un mare frustrat, care, din pacate, tine mortis sa mai si semnalizeze. Evident, ii fileaza o lampa si trebuie sa-i aduci la cunostinta acest lucru. Desigur, nu la modul direct! Dar cum il apuca istericalele, da-i de inteles clar si raspicat ca nu esti dispusa sa-i accepti comportamentul si ca nu vei colabora cu el sub nici o forma in conditiile date.

Roaga-l sa se potoleasca si spune-i pe sleau ca nu mai vorbesti cu el pana nu-si coboara tonul vocii la limite normale. Informeaza-l ca te-ai saturat pana peste cap de iesirile lui furibunde, si ca nu ai de gand sa fii tu tinta frustrarilor lui pe care ar fi mai bine sa si le lase la usa firmei. In final, mentioneaza-i ca daca isi mai uita vreodata tonul profesional acasa, sa nici nu mai indrazneasca sa ti se adreseze. Trebuie sa-ti faci curaj si sa-i tii piept Colericului. Altfel, te va umple de nervi!

Citeste si:

Articol exclusiv online
Text: echipa Femeia.
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Lasă un răspuns