Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Cancerul: Femei condamnate, femei învingătoare

Cancerul: Femei condamnate, femei învingătoare

Diagnosticul de cancer încă este privit ca o condamnare la moarte. Cu toate că, descoperit în stadiu incipient, are o rată mare de vindecare, cancerul la sân rămâne pe locul I în clasamentul cauzelor de deces în rândul femeilor din România.

Iar asta se întâmplă tocmai din cauză că nu este depistat la timp şi din pricina căderii psihice şi, implicit, fizice a celor diagnosticate cu această boală cumplită. În ultimii ani, femeile au devenit conştiente de pericol şi de faptul că un control regulat este absolut necesar pentru a descoperi cancerul înainte ca acesta să se manifeste clinic, când, de cele mai multe ori, e prea târziu pentru a-l întoarce din drum. În cazul unui verdict pozitiv, de cele mai multe ori, femeile îşi duc boala, tristeţea, durerea, frustrarea singure sau cu un ajutor destul de firav şi oaarecum neîndemânatic din partea familiei.

Cncerul la sân nu este o boală ruşinoasă

Ba chiar este destul de frecventă, mai ales după 40-50 de ani. În România însă, când spui că ai cancer, lumea te priveşte dintr-odată cu milă şi își dă silința, chipurile din compasiune, să nu te deranjeze, de parcă ar fi ruşinos ca un bolnav de cancer să spere la viaţă. Ajutorul vine de la femeile care au reuşit să vadă în această boală nu o pedeapsă, nu sfârşitul, ci provocarea unui alt fel de început. De multe ori, unul mai bun.

Violeta din Timişoara

Totul a început în urmă cu zece ani, când Anghelina Glisici, chimist în Timişoara, şi-a descoperit un nodul la sân. Avea 56 de ani şi, cu toate că deja simţea că e cancer, a primit diagnosticul ca pe o condamnare la moarte. Apoi s-a scuturat, şi-a propus să lupte cu balaurul și a reuşit să-l răpună. N-a fost uşor, dar a ascultat medicii, a fost sprijinită de familie, prieteni şi în special de optimismul ei debordant. Când a înţeles că se poate vindeca, s-a gândit să întoarcă binele primit şi să ajute alte bolnave să înţeleagă cum poţi învinge boala asta. Astfel, a înfiinţat Grupul de Suport „Dorinţa“, împreună cu o prietenă care trecuse prin aceleaşi chinuri şi un grup de medici. Curând, „Dorinţa“ s-a transformat în „Violeta“ şi a devenit „locul unde înveţi să ai curajul de a pronunţa cuvântul cancer, să spui «am avut cancer», să te accepţi aşa cum eşti, locul unde lumea este obişnuită cu părul tuns foarte scurt şi cu perucă, în care poţi să plângi şi nimeni nu râde de tine pentru că te înţelege, fiindcă fiecare în parte a trecut prin aşa ceva“.

Artă, antren şi distracţie

Pentru că bolnavii de cancer – se spune în prezentarea Grupului de Suport „Violeta“ – au o serie de probleme comune legate de reacţia emoţională la aflarea diagnosticului şi a efectelor secundare ale bolii şi tratamentului, aici pot găsi consiliere psihologică, precum şi terapie prin artă (pictură, modelare în lut, confecţionarea a tot felul de obiecte decorative), exerciţii de recuperare medicală adaptată nevoilor şi capacităţii fiecărui individ, dar şi multă căldură, veselie şi optimism. Doamnele pictează şi bricolează spunându-şi poveştile, împărtăşind experienţele triste sau vesele. Apoi merg la târguri, vând produsele şi varsă banii în contul grupului pentru a fi de ajutor. Pentru că sunt împreună, le este mai uşor să depăşească momentele de slăbiciune, să facă planuri de viitor şi să lupte ca ele să fie duse la bun sfârşit. Împreună cu Asociaţia OncoHelp, Grupul de Suport „Violeta“ organizează tot felul de manifestări pentru strângere de fonduri, dintre care cea mai spectaculoasă rămâne Dovleacul Roz, un festival al dovlecilor la început de octombrie.

Întâlnirile Grupului de Suport „Violeta“ au loc în fiecare luni, de la ora 17, la sediul OncoHelp, str. C. Porumbescu, nr. 59.

Persoane de contact: Anghelina Glisici (telefon: 0720.825.440/0752.010.522, e-mail: [email protected]) şi Stana Pavel (telefon: 0740.056.167, e-mail: [email protected]).

Diagnosticul de cancer nu înseamnă condamnare la moarte. După tratarea acestei boli cumplite, există viaţă, care poate să fie frumoasă, plină de lumină şi bucurie alături de cei dragi.

Poveştile lor

De curând, grupul a editat o broşură cu poveştile a 25 de membre. Unele curajoase, altele mai temătoare, unele optimiste, altele pesimiste. Toate mulţumindu-le celor împreună cu care au reuşit să treacă peste momentele dificile.

Lili: De la condamnarea la moarte la lupta pentru viaţă

Când am primit diagnosticul, în 2008, am simţit că totul se năruie în jurul meu şi viaţa se poate sfârşi fără ca măcar să ştiu dacă am trăit-o. (…) De la condamnarea la moarte, am trecut la lupta pentru viaţă. La început, am încercat să mă ascund, să nu le arăt celor din jur suferinţa mea, dar mi-am dat seama că suferinţa lor, pentru că nu ştiau ce-i cu mine, e mai mare. Aşa că am acceptat ajutorul şi sprijinul lor, am încercat să fiu cât mai deschisă faţă de ei.

Isabela: Nu mă aşteptam să păţesc asta la 23 de ani

De când am fost diagnostictă, am învăţat să preţuiesc mai mult viaţa. Trăiesc în prezent şi mă bucur de orice. Mi-am dat seama cât de curajosă sunt şi mă apreciez mai mult. Am mai înţeles ceva: nu multe paciente au accesul meu de la informaţie şi, de fapt, la noi nu se ştie mare lucru despre ce înseamnă cancerul de sân, iar atunci am văzut cât de importantă e dorinţa mea de a spune lumii prin ce trec eu. Am început să scriu mai întâi pe facebook.com/dincolodecancer. Scriu în principal despre experienţa mea şi încerc să motivez femeile să fie mai conştiente de sănătatea lor.

Adriana: Cred că femeile trebuie să lase ruşinea la o parte…

… şi să-şi facă regulat control la sân şi ginecologic. Nu ne foloseşte nici nouă, nici familiei să fim ruşinoase. Nu ştiu în ce măsură putem preveni cancerul, dar, făcând controloalele la timp, putem să-l depistăm în fază incipientă şi deci să-l tratăm.

Citește și:

Obezitatea, factor favorizant pentru cancer

Adevărat și fals despre cancer

Cancerul poate fi oprit

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.24/18.06.2015

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Alex Vancu, Raluca Ceaușu


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus