Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Katharina Scheidereiter, o româncă de sânge german

Katharina Scheidereiter, o româncă de sânge german

S-a născut în Germania, în Wuppertal, dar a vrut să trăiască în România, ba chiar să-și ia cetățenia, chiar dacă a fost cel mai greu examen din viața ei.

Katharina Scheidereiter coordonează proiectele de responsabilitate socială în cadrul Kaufland România. A venit în țara noastră cu mult timp înainte să ajungă în acest post. Faptul că lucrează cu o companie germană este pură întâmplare. Este tânără, frumoasă și dornică să ajute oamenii. Iar destinul i-a dat un job după inima ei, pentru a putea investi în cauze nobile și a se putea implica zi de zi făcând mici schimbări în bine. Poate la scară mondială reprezintă un bob de grâu dintr-un lan, dar pentru viața celor care au nevoie de ajutor este o mină de aur.

Ce știați de România înainte de a veni?

Mai nimic. Însă am văzut din întâmplare un documentar despre copiii străzii din Gara de Nord pe canalul ARTE. Filmul acela m-a sensibilizat și am început să caut informații, să aflu mai multe lucruri despre România.

Cum v-ați decis să veniți în România?

Filmul acela a fost de mare impact pentru mine și mi-am dorit să ajut într-un fel acei copii. O altă întâmplare a fost când am găsit la mătușa mea un pliant despre schimbul de experiență al elevilor de liceu în alte țări, printre care și România. I-am spus mamei că asta vreau să fac. Și mama mi-a zis „da, da, sigur, dacă asta vrei!“ Nu credea că vorbesc serios. Am aplicat și am ajuns la Timișoara, deși eu voiam la București, dar am nimerit într-un oraș frumos. Am plecat din Germania cu gândul să învăț limba și să mă întorc ca voluntar.

De unde vine nevoia asta de voluntariat?

În Germania este normal ca, după ce termini liceul, să faci voluntariat, să dăruiești un an comunității și apoi să îți dai seama ce vrei de la viață, ce carieră să urmezi. Am aplicat pentru un an de voluntariat și am ajuns la Cluj. Acum îmi dau seama că am nimerit bine. Este un oraș superb, studențesc, multicultural, în care m-am acomodat ușor, în București cred că m-aș fi pierdut. Am lucrat cu copii dezvantajați social. Îi învățam limba engleză și germana. La un moment dat, am reușit să îi ajut la teme, inclusiv la matematică, și mi s-a părut senzațional că pot face asta. Am plecat în Germania la facultate, dar am ales una pe care s-o continui în Cluj. Am studiat științele police doi ani în Germania și doi ani la Cluj.

Cum ați învățat limba română?

De la colegi, când am fost în Timișoara, apoi, de la copiii din Cluj, am învățat o română de stradă. Iar când am venit la facultate în Cluj, am făcut un curs de limba română pentru studenți, la nivel avansat, iar profesoarea era consternată de felul cum vorbeam. Spuneam „nașpa, nasol“, era limbajul învățat de la copii, dar nu-mi dădeam seama că nu e potrivit pentru mediul academic. Și profesoara mi-a zis: „La mine la oră, nu vreau să mai aud un asemenea limbaj!“ Acolo mi-a șlefuit limba română.

De ce ați ales Facultatea de Științe Politice?

Știam de la bun început că nu vreau să intru în politică. Atunci când vrei să analizezi un lucru, trebuie să stai în afara lui. Oricum, după părerea mea, cei mai bun politicieni sunt avocații și oamenii de business. Era un domeniu legat de oameni. În timpul facultății, am făcut practică la o fundație politică din București și am lucrat pentru un proiect de educație politică pentru cetățeni la nivel local. Am făcut voluntariat și apoi am lucrat trei ani.

Și cum ați ajuns pe acest post?

S-a invit acest post și am dat un interviu. Așa am ajuns să fac CSR (corporate social responsibility), o meserie care le îmbină pe amândouă: avem proiecte pe care le sprijinim cu ajutorul unor companii, dar putem și noi să demarăm proiecte, așa cum este „Grădinescu“, care se desfășoară doar în România deocamdată, prin care ne-am dorit să refolosim spațiile verzi și să le dăm comunității, să fie un plus pentru ei, dar și să-i responsabilizăm.

V-ați luat și cetățenia română?

Da, noroc cu Uniunea Europeană! Poți să-ți iei cetățenia dacă stai mai mult de cinci ani într-o țară. A fost cel mai greu proiect din viața mea. Timp de un an, am adunat documentele necesare. Când dosarul a fost gata, m-am apucat de învățat. Bacalaureantul și licența nu s-au comparat cu acest examen pe care l-am dat pentru cetățenie. A fost mai greu. Trebuia să știu toată istoria, geografia, cultura, imnul, constituția, politica. Practic, să am același nivel de cunoștințe ca un elev de clasa a IX-a.

Dar de ce ați vrut cetățenia română?

Pentru că se poate. Dacă stau în România, vreau să am și eu aceleași drepturi cu ceilalți. A, și imediat după ce am obținut cetățenia, au venit alegerile prezidențiale și am putut vota. Mi s-a părut grozav să pot face asta.

Nu vă gândiți să vă întoarceți în Germania?

Am vrut să mă stabilesc aici și dovada este că, anul trecut, mi-am luat un apartament cu credit! Vreau să stau atât timp cât mă simt bine, pentru că asta înseamnă libertatea de circulație. Mulți români pleacă, iar eu cred că trebuie să vină și cineva de acolo aici.

Ce v-a plăcut în România?

Este țara extremelor, poți să găsești orice. Bucureștiul este orașul tuturor posibilităților și asta îmi place. Duminică la ora 11 seara pot să-mi comand o pizza sau pot să ies în fiecare seară și să găsesc altceva de făcut, să mă duc la muzee, la vernisaje, la terase, la film, la teatru, este așa de bogat! În Germania, programul este mult mai scurt, duminica nu se lucrează. Și încă ceva: când am terminat facultatea, fundația la care făceam voluntariat mi-a oferit un post pe perioadă nedeterminată, ceea ce în Germania nu se întâmplă niciodată cu tinerii absolvenți! Primesc un contract pe maximum trei ani și asta este o nesiguranță. Aici este un paradis pentru angajați, oferindu-le siguranță.

Ați vizitat România?

Da, am fost în multe locuri. Dacă îmi spuneți de un oraș, e foarte mică probabilitatea să nu-l fi văzut. Am văzut mult mai mult decât în Germania. N-am fost în Hamburg, în München… Nu-mi place să merg în concediu acasă, ci vreau să văd locuri noi. Un alt avantaj în România este că aici sunt toate felurile de relief și în două ore sunt ori la munte, ori la mare. Vremea este mai prietenoasă. Acum, în Germania sunt 15 grade și plouă. Eu iubesc vara și vreau să profit cât mai mult de ea. Proiectele Kaufland sunt în toată țara și în Republica Moldova și datorită lor călătoresc foarte mult și asta îmi place. Avem foarte mulți parteneri, cum sunt cei de la Habitat, SOS Satele Copiilor, Hospice Casa Speranței, și avem încredere că aceste proiecte mișcă lucrurile într-un sens bun.

Dar de unde vine dorința de implicare în comunitate?

Ne place să spunem că suntem o companie românească cu ADN german. În Germania există această filosofie de a da ceva înapoi comunității. Pentru noi, este foarte important să investim în comunitate. Simt că dau un plus de valoare societății și mă simt norocoasă să am un astfel de job, muncesc cu drag, de fapt nici nu simt că muncesc, e o bucurie.

Ce-au zis părinții?

Mama a zis că, dacă asta mă face fericită, sunt liberă să merg. Tata a zis nu! Dar acum, când m-a vizitat, a fost foarte încântat de România și de București. S-a dus singur la Obor, la un țăran care vindea mere, și s-a înțeles cu el, deși nu știe românește. A venit foarte încântat. M-au vizitat și frații mei (am patru frați mai mici) și i-am dus la Sinaia, la Catelul Bran, la mare. Au fost impresionați. Cred că trebuie să ne depășim fricile și să ieșim din zona de confort ca să putem avea experiențe inedite.

Părinții nu vă cer să vă întoarceți?

Nu, asta este o altă diferență între părinții germani și cei români. Pentru cei germani, este important să te simți fericit și liber, indiferent unde și cum. Eu am muncit de la 16 ani la o spălătorie auto, am vândut pâine, haine. Lucram câteva ore după școală, dar am vrut să am banii mei și să fiu independentă de părinți.

Sunteți dependentă de farduri?

Nu, dar mă fardez. Am învățat asta în România, atunci când am venit, la 16 ani. Fetele aduceau trusele de farduri și mă fardau și pe mine. Eram foarte încântată. De atunci, am început să mă fardez, dar discret. Îmi place să merg la coafor, la pedichiură, cred că avem nevoie de un astfel de răsfăț din când în când.

Aveți un ritual de relaxare?

Îmi place mult să citesc. Oriunde plec am o carte cu mine. Și, dacă prind o oră liberă, mă duc la o cafenea sau într-un parc și citesc, „fug“ și în alte lumi. Asta am moștenit de la mama mea. Ea îmi trimite cărțile, pentru că citesc în germană. Îmi place să descopăr locuri noi în București. Poți să trăiești aici și zece ani și să tot descoperi locuri noi. La anul fac zece ani de când stau în București și mai am multe de văzut.

Ce proiecte mai aveți?

Avem multe acțiuni de voluntariat. Am fost în Delta Văcărești recent, cred că era cea mai caldă zi a anului, și am strâns deșeuri pe dig, acolo unde vrem să lansăm o pistă de biciclete, iar orice ciob poate fi periculos, așa că am făcut curat. Dar avantajul a fost că la sfârșit toți eram bronzați. Plantăm copaci toamna și primăvara, construim două din cele 40 de case din proiectul Habitat împreună cu colegii de la Kaufland. Un alt lucru care ne place foarte mult este să ne implicăm partenerii în alte proiecte sociale. De exemplu, produsele de la Mama Pan sunt donate Asociației Șansa Ta. Ne dorim să creăm un cerc al solidarității. Sunt tot mai mulți tineri care ne întreabă cum se pot implica în proiectele noastre de voluntariat și asta ne bucură.

Sunteți adepta mișcării sau stilului de viață sănătos?

Da, am sacul de sport cu mine în mașină și, cum dau de o sală, mă opresc și fac puțină mișcare. Mai și alerg, mai ales când ajung într-un oraș mic, dimineața sau seara. Cred că este important să găsim un echilibru între perioada sedentară de la birou sau volan și mișcare. Cât privește dieta, păcatul meu sunt pastele, îmi plac foarte mult, dar încerc să reduc mult pâinea. Nu mănânc dulciuri. Când eram mică, bunica mă întreba dacă vreau prăjitură și eu îi răspundeam că vreau cartofi cu carne. Întotdeauna am preferat mâncarea, nu dulciurile.

Vă lipsește ceva aici?

Nu, am foarte mulți prieteni români, ei sunt familia mea acum! Când mi se face dor de ai mei, sunt doar la două ore distanță cu avionul; în plus, avem internetul la îndemână și putem comunica oricând. Acesta este avantajul azi, că poți străbate distanțele foarte repede.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de septembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: PR

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus