Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Locul femeii e acolo unde vrea ea: printre aventuri unice

Locul femeii e acolo unde vrea ea: printre aventuri unice

Vremurile au demonstrat cu prisosință că multe dintre activitățile considerate imposibil de realizat sau inacceptabile pentru o femeie au fost perfect duse la capăt de o reprezentantă a sexului frumos. Altfel, spus, reușita nu ține de sex, bărbătesc sau femeiesc, ci de dorință, de voință, de pasiune, de muncă.

Lecția lui „pentru că pot“!

S-a declarat onorată să apară într-o revistă cu tradiție, însă eu am fost și mai onorată că și-a făcut timp să-mi acorde interviul. Pentru că Elena Mișcodan face așa de multe, că abia le cuprinzi într-o viață, darămite în câteva pagini.

Premiantă până în clasa a XII-a, bursieră toată facultatea, a terminat Medicina cu 9,96. Dar performanțele spectaculoase abia acum încep: specializare în neurochirurgie și traumatologie, motociclism pe cele mai periculoase drumuri ale planetei, parașutism, pilotaj, maratoane epuizante, cățărări pe cei mai înalți munți din lume, scufundări exotice, simularea călătoriei pe Marte – toate acestea compun viața unei românce curajoase, care a reușit să-și păstreze feminitatea intactă în ciuda aventurilor cu aer masculin prin care a trecut. Pentru că, spune ea, poate!

Nebunie pe motor

„Am plecat cu motocicleta de nebună, singură, la câteva luni după ce mi-am luat permis categoria A, prin India, de undeva aproape de Delhi până în Khardung La, vreo 1.800 km, de-a lungul şi, parţial, de-a latul Himalayei“, povestește ea. Khardung La este cel mai înalt drum accesibil cu vehicule motorizate din lume și unul dintre cele mai periculoase. Elena a fost primul român care l-a străbătut cu motocicleta. Din aceeași serie face parte traversarea Patagoniei, în 2011, de la Comodoro Rivadavia la Ushuaia, cel mai sudic oraş al planetei. Este anul în care Discovery Channel a inclus-o în campania «Oricine poate fi erou».

La scurt timp, Elena a făcut un tur prin Anzii Peruvieni, tot pe două roţi și tot pe un drum din categoria celor mai periculoase. Setea de adrenalină nu s-a limitat la motoare. În 2013, a urcat pe Kilimanjaro şi s-a apucat de alergat, pentru ca în anul imediat următor să participe la Maratonul Marelui Zid Chinezesc, unul dintre cele mai dificile, ce presupune urcarea şi coborârea a aproape 4.000 de trepte, apoi a urmat Maratonul Deşertului Petra. Anul acesta, a fost prima româncă ce a încheiat Marathon des Sables pe cel mai lung şi cel mai nisipos traseu din istoria cursei: 257 km prin dunele Saharei, la aproape 55°C.

În apă și la înălțime

După câteva salturi cu parașuta la Clinceni, Elena a vrut să învețe să și piloteze. „Am luat lecţii de pilotaj cu domnul Gheorghe Uţă, un fel de legendă între zburătorii din România, care a fost şi instructorul lui Dumitru Prunariu.“ Deși mărturisește că i-e frică de apă, a ales și de această dată extremele, iar în 2015, a făcut scufundări în Thailanda și în Marea Barieră de Corali. În mai anul acesta, a străbătut 2.200 km prin traficul de pe coasta de sud-vest a Indiei, într-o cursă nebună, Rickshaw Challenge, pe trei roți, într-o ricșă. A făcut parte din singurul grup de români aventurat în această cursă.

Dincolo de aventură

Pasiunea pentru adrenalină ocupă doar o parte din viața ei, fiindcă Elena este de profesie medic. În 2011, la 33 de ani, după un scurt popas în industria farmaceutică, s-a decis să plece din țară. Cele mai multe informații le-a avut despre Germania și s-a îndreptat într-acolo. „Am zis: de ce nu? Oricum, mi-am dorit toată viața să învăț germana. Am găsit postul într-o clinică și mi-am propus să încerc și să văd pe parcurs ce se întâmplă.“ A început rezidenţiatul pe neurochirurgie, dar, după trei luni, s-a mutat la traumatologie şi ortopedie, unde a rămas fiindcă adoră specialitatea. Acum face şi un rezidenţiat pe salvare. Cum se împacă precizia chirurgului cu spiritul de aventură? „În nebuniile pe care le fac, e nevoie de mai multă precizie ca în chirurgie. Mă organizez până la ultimul detaliu când știu că va fi ceva riscant. Vreau să mă întorc acasă și să mă bucur de ce mi s-a întâmplat, nu să zac în vreun spital.“

În vizită pe Marte

În 2013, a fost acceptată în programul de recrutare astronauţi Mars One. „Toată viaţa mi-am dorit să ajung în spaţiu. Şi iată că o oarecare societate privată căuta voluntari care să plece pe Marte. Pentru totdeauna. Pe vremea aia, Mars One era o companie obscură din Olanda, cu visuri de mărire.“ A văzut informația pe internet și s-a înscris fără s-și pune prea multe întrebări, la fel ca alţi peste 200 de mii care visau colonizarea Planetei Roșii. Au urmat conferințe prin Europa și întâlnirea cu personalități de la Bas Lansdorp, părintele programului, la Brent Spiner (Data din Star Trek). Într-una dintre ocazii, a cunoscut o canadiancă, Pamela, cu care a avut o relaţie de simpatie instantanee și cu care a păstrat legătura.

Și-a văzut de viață mai departe și a rămas să ia o decizie dacă va trece de stadiul al treilea de selecţie, care presupunea renunțarea la job, apartament și tot ce construise în ultimii ani. După câteva luni, a fost contactată de Pamela, care se înscrisese într-un alt program: de cercetare, coordonat de Mars Society (despre care Elena nu știa nimic), ce avea nevoie de un al şaselea membru, care să ocupe funcţia de Health Safety Officer. A trimis un CV și, spre surprinderea sa, a fost acceptată. A fost singurul român din program. A mers în Utah, locul unde Mars Society a construit un habitat în inima deșertului ce simulează condițiile vieții pe Marte. Acolo a mâncat tarantule şi batoane din făină de greier și a fost nevoită să reziste multe zile fără duș. Era în hub când a primit pe e-mail răspunsul de la Mars One: nu a trecut mai departe și a răsuflat ușurată!

Sindromul bondarului

Felul ei de a fi din copilărie anunța un adult curajos, dar nu că va depăși atâtea limite. „Eram un copil ciudat şi tăcut, care citea mult science-fiction şi aventuri. Cred că de aici mi se trage. Dar de când mă ştiu am fost prima care încerca gheaţa de pe lacul din sat şi prima la vaccinat. Am funcţionat pe principiul «la naiba, ce poa’ să se întâmple?!»“ De odihnit spune că o face când doarme, iar de „escale“ nici nu poate fi vorba. „Am în plan nişte cursuri, seminare, o convenţie, un tur acasă la mama. Apoi nişte maratoane şi nişte curse montane.“ Și pentru citit are timp. O ajută un kindle pe care îl cară peste tot. Frumuseţe? „Mă vopsesc când mi se văd firele albe şi mă machiez când merg la vreo sindrofie, cam de două, trei ori pe an.“

Ce urmează? În februarie anul viitor, va urca pe Aconcagua, cel mai înalt vârf din America de Sud şi cel mai înalt din afara Asiei. „La un moment dat, am renunțat să mai încerc să dau explicații lungi când eram întrebată «de ce?». «Fiindcă pot» e o sumarizare a motivelor. Pare arogant, dar nu este! Pur și simplu cred că noi toți putem să facem o grămadă de lucruri pe care ni le imaginăm imposibile. Eu numesc asta «sindromul bondar». Nimeni nu i-a spus bondarului că, în conformitate cu legile fizicii, nu ar trebui să fie capabil să zboare, așa că zboară. Dacă oamenii nu s-ar mai lăsa intimidați de «nu o să poți», lumea ar fi un loc mai frumos. Și-apoi, nu știi niciodată dacă nu încerci, nu?“

Citește și:

Un vis în plină floare

Diana Zbârcea: fata care repară sfinți

Oana Giurgiu: Ce urăsc mai mult este expresia „aşa se face!“

Articol preluat din ediția de august 2016 a revistei Femeia.

Autor: Lidia Năstase

Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus