Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Un vis în plină floare

Un vis în plină floare

Cunoscută mai ales ca actriţă, din serialele „Arestat la domiciliu“ și „Iubire şi onoare“, Andreea Apetre mai are o pasiune: designul vestimentar.

S-a lansat în industria modei de câțiva ani cu o afacere proprie, brandul Blossom Dress, dedicat viitoarelor mirese care-şi doresc rochii romantice, delicate, simple și cu bun-gust. Pe plan personal, Andreea este o femeie împlinită, îndrăgostită de frumos şi de tot ce înseamnă artă, iar pe plan profesional își propune să-și ducă mai departe pasiunea pentru fashion și actorie multă vreme de-acum înainte.

Prima dragoste, actoria

Deși a dat examen de admitere și a intrat cu brio la mai multe facultăți, învingătoare a ieșit Universitatea de artă teatrală. De atunci, a jucat în spectacole de teatru și am putut s-o vedem și la TV. „Facultatea de actorie a fost o decizie destul de bruscă, la îndemnul tatălui meu, însă a fost şi un microb de care nu am reuşit să mă descotorosesc. În filme am ajuns să joc extrem de simplu: am mers la castinguri crezând cu tărie că le voi lua. Lăsând gluma deoparte, chiar aşa s-a întâmplat. Aveam darul acesta pe care îl conştientizăm mult prea rar: dacă ne dorim mult un lucru, vom avea ceea ce ne dorim.“

Un proiect mare pentru cei mici

Nu de mult, Andreea Apetre a pus și bazele unei şcoli de actorie pentru copii. „Şcoala de actorie a fost înfiinţată într-un moment de respiro între proiecte. M-am gândit să fac util acel timp, am îmbinat pasiunea pentru actorie cu dragostea pentru copii şi a ieşit… Spotlight Acting. Şcoala de actorie este deschisă de peste şase ani şi cea mai mare satisfacţie este că încă avem copii din prima promoţie care continuă cursurile. Vă vine să credeţi?! Şase ani în care copiii aceştia nu au făcut doar un curs, ci au crescut cu noi. Este magic!“ E o școală care ajută orice prichindel, nu doar pe cei înzestrați de natură cu un talent total ieșit din comun.

„În principiu, un copil care se înscrie la Spotlight Acting trebuie să îşi dorească să vină la primul curs. Atât! De acolo, promit că va pleca îndrăgostit de tot ce înseamnă cursuri de actorie.

Nu cred că la vârste atât de fragede (începând cu cinci ani) copiii sunt deja făcuţi să fie actori. Că noi avem norocul să decoperim în ei talent pur în forma lui cea mai frumoasă, care ne face şi pe noi, actorii cu experienţă, să fim un pic invidioşi, asta e altceva.  Copiii au o simplitate şi o sinceritate debordante, care nu pot fi imitate, iar aici îşi dezvoltă diferite abilităţi (atenţia, memoria, capacitatea de a vorbi în public, dicţia etc.). Consider un astfel de curs atât de necesar în dezvoltarea unui copil… Dacă aş fi studiat actoria de mică, aş fi fost acum alt om, mai relaxată şi mai încrezătoare.“

Apoi a venit… pasiunea pentru design

Părinții i-au susținut alegerile, iar designul vestimentar a fost una dintre ele. A început ca un hobby, apoi s-au adăugat studiile.

„Tata este pictor grafician. Am trăit în copilărie într-o casă în care se asculta muzică clasică,  ai mei nu mi-au impus niciodată nimic. Am studiat, dar cea mai mare experienţă am câştigat-o lucrând în domeniu, în cinci ani de lucrat rochii la comandă (aici mă refer la rochii de mireasă şi de ocazie). Am avut noroc să pot trăi din ceea ce mă face fericită.“

De ce rochii de mireasă

Totul a pornit de la propria-i nuntă, odată cu nevoia de calitate la un preţ rezonabil. „Când m-am căsătorit, încercam să găsesc o rochie din materiale naturale, o rochie uşoară, de bun-gust, care să nu depăşească un buget de 1.000-1.500 de euro şi am observat că nu aveam de unde alege. Aşa am făcut brandul Blossom Dress.“ Andreea e mândră de ceea ce face și se bucură că tot mai multe persoane apropiate de sufletul ei îi aleg creațiile pentru ziua nunții.  „Prima rochie creată de mine a fost purtată de o prietenă din copilărie de care mă leagă amintiri foarte dragi (tabere, poveşti şi distracţie). Anul acesta, le îmbrac şi pe finele mele iubite în rochie de mireasă. Ce să mai, sunt într-adevăr privilegiată să pot lua parte la evenimentele acestea fericite din viaţa celor dragi!“

Ce se poartă

Orice mireasă își dorește ca ziua nunții să fie una de vis, iar rochia pe care o poartă – asemenea. Iată pentru ce tip de femeie sunt ținutele înfloritoare ale Andreei: „Romantică incurabilă! Feminină, fină, dar puternică în acelaşi timp, o femeie specială, care vrea să iasă din mulţime şi apreciază calitatea. Blossom Dress reuneşte toate acestea datorită echipei de profesionişti pe care o are în spate“.  Când își alege rochia, o viitoare mireasă trebuie să aibă în gând câteva lucruri.

„În primul rând, trebuie să ţii cont de liniile care te avantajează, iar apoi de tendinţe. Alegerea rochiei diferă de la o femeie la alta, dar, cu siguranţă, un material natural şi un croi de calitate i se potrivesc oricui. Anul acesta, se poartă foarte mult rochiile fluide, romantice, dantela fină, tot ceea ce emană o feminitate actuală.“ Bugetul pentru o astfel de rochie  este între 3.000 şi 4.900 de lei, se poate comanda în showroom-ul Blossom din Bucureşti şi vedea pe www.blossom-dress.ro. Rochiile se fac pe comandă, deci se pot personaliza.

Meseria, cel mai drag hobby

În afară de magazinul de rochii de mireasă, pe care spune că îl poate include la categoria plăceri zilnice fiincă, după cum singură spune, este relaxant şi plin de bucurii să lucrezi cu oameni fericiţi, aflaţi în pragul unui eveniment atât de important, Andreea are cu ce să-și ocupe timpul liber: „Atunci când nu mă îndeletnicesc cu rochiţele, îmi place să îmi petrec timpul cu prietenii, să văd filme, să călătoresc, să joc boardgames şi… lista poate continua la nesfârşit! Obiectivele mele sunt să cresc brandul în următorii ani şi să putem educa într-o anumită măsură publicul, viitoarele mirese, să le orientăm către calitate şi bun-gust“.

Citește și:

De-a arhitectura prin școli și parcuri

Diana Zbârcea: fata care repară sfinți

Oana Giurgiu: Ce urăsc mai mult este expresia „aşa se face!“

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.18/07.05.2015

Autor: Andreea Cohuț

Sursa foto: arhiva personală




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus