Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Oameni în slujba celor ce au nevoie: Umbra copiilor cu autism

Oameni în slujba celor ce au nevoie: Umbra copiilor cu autism

„În fiecare dimineață, mă trezesc cu un singur gând: ce lucruri noi voi învăța astăzi? Zi de zi lucrez pentru ca micuții care sunt sub îndrumarea mea să fie cu un pas mai aproape de a avea o viață de calitate“, îmi povestește Raluca Vasilescu (27 ani), shadow și terapeut comportamental aplicat (ABA) de mai bine de trei ani, certificată RBT, în timp ce stăm de vorbă la cafea, în bucătăria asociației unde lucrează.

Primii ani de școală sunt cei mai grei pentru copii și părinți. Incertitudini, noi experiențe bune/rele și întrebări fără sfârșit despre cum o să se descurce la ore. Toate se intensifică când ai copil cu o dizabilitate. Mai mult de 20% din copiii români care urmează cursurile învățământului de masă suferă de o formă sau alta de dizabilitate, iar peste 10% din aceștia nu ajung să urmeze o formă de masă de învățământ, pentru că nu se pot integra printre copiii tipici. Soluția ultimilor ani la această problemă este însoțitorul, așa-numitul shadow.

Totul se întâmplă cu un scop

„Când sună clopoțelul de intrare la ore, mă montez pentru a fi acolo 100%. Sunt umbra lui Rareș în prezent și este responsabilitatea mea să-l direcționez către un comportament adecvat, să fie atent la activități, să reușească să-și facă prieteni. Până se închid ușile grădiniței, la sfârșit de program, sunt mereu în alertă, atentă la copilul pe care îl însoțesc. La activități, la gustare, în curtea școlii sau la baie, urmez un plan de intervenție strict, urmăresc ca Rareș să atingă toate obiectivele din planul lui de intervenție, observ și notez tot ce face, spune sau simte și intervin numai atunci când este nevoie“, descrie Raluca programul ei de zi cu zi la școală.

Un shadow este o persoană specializată în psihologia copilului, cu precădere în psihologia copilului cu autism, și însoțește copilul la grădiniță sau școală atât timp cât este necesar pentru ca acesta să se integreze social, aplicând, discret, principii din terapia comportamentală – ajută copilul să salute când este salutat, să răspundă la o întrebare, să se joace cu alți copii, să fie atent la ce spune educatorul, să inițieze conversații.

Raluca a dedicat o foarte mare parte din timp acestei meserii pentru că nu există satisfacție mai mare decât aceea când copilul cu care ai lucrat „inițiază singur jocul sau conversația cu un alt coleg, reușește să stea la activități și este implicat în procesul de învățare, dând dovadă de perseverență“, de unde până atunci prefera să se izoleze de restul lumii.

„Iubesc copiii. Prima mea slujbă a fost ca educatoare la grădiniță, apoi, prin intermediul activității de voluntariat, am ajuns la Asociația Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA), unde am putut să urmez și cursuri de inițiere în terapia comportamentală“, spune ea.

Astfel s-a îndrăgostit de meserie, iar acum „nu mă văd făcând altceva“, mărturisește veselă. „De multe ori m-am întrebat care este motivația intrinsecă care m-a determinat să aleg asta și nu psihoterapia cu adulți! Nu am găsit încă un răspuns foarte clar, dar simt și cred că ceea ce fac este constructiv și util pentru copii, iar asta mă împlinește foarte mult“, adaugă zâmbind.

Ziua ei se împarte în două activități majore: dimineața până după prânz, însoțește copiii la școală și se asigură că aceștia aplică tot ceea ce știu și simt în acest mediu, într-un mod natural, apoi, până seara, aplică terapia comportamentală 1 la 1 cu alți copii și cu aceeași pe care i-a însoțit la școală.

Weekendurile le alocă studiului profesional pentru perfecționare în meserie, prietenilor sau familiei. Este mereu pe fugă și mereu activă, însă satisfacții are aproape în fiecare zi. „M-am surprins de multe ori spunând că totul se întâmplă cu un scop și aș putea spune că, până la urmă, toate persoanele și experiențele din viața mea au avut un rol mai mic sau mai mare ca eu să ajung astăzi să fac ceea ce fac“, mărturisește ea râzând.

Ce este cel mai important

Raluca a învățat niște lucruri pe care încearcă să le predea și altora, atunci când are ocazia, când vine vorba să-ți dedici viața lucrului cu copiii: „Este foarte important să creezi o legătură cu acesta. Ideal ar fi ca persoana care este shadow să facă și terapie 1 la 1 cu el, pentru că atunci îi cunoaște mult mai bine abilitățile, știe dacă el poate face față sau nu într-o situație și cum îl poate ajuta să ajungă la îndeplinirea sarcinii. Apoi, la fel de importantă este relația pe care o ai cu colegii de clasă ai copilului pe care îl însoțești, acest lucru reflectându-se și în comportamentul lor față de el.

În final, foarte important este să avem mereu prezent rolul exact al shadow-ului, în sensul că nu trebuie să intervenim când nu este cazul (când copilul reușește să facă o activitate singur, atunci când educatoarea are un dialog cu el, îi explică ceva).

În ciuda faptului că lucrul cel mai greu peste care se trece este neputința de a te implica în vreun fel atunci când copilul pe care îl ai în grijă este respins de către ceilalți copii, treci peste toate relele din această meserie când copilul începe să dea semne de independență și să lege prietenii pe cont propriu, astfel încât să fie mai aproape de ceilalți. Totul merită într-un final, dar cere timp și răbdare.

Mai multe pasiuni

Avantajul de a fi terapeut comportamental este că ajungi să te autoeduci fără să vrei și să vrei să le faci pe toate, să fii toate, să le experimentezi pe toate, fiindcă vezi în fiecare zi cum este să fii izolat, închis, neputincios social.

„Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri, tradiții, mâncăruri noi – din punctul acesta de vedere, mă ghidez după motto-ul: în fiecare an să mergi într-un loc unde n-ai mai fost. Am inclusiv un wish list, din care doresc să bifez cât mai multe destinații. Make-upul este un domeniu care mă atrage foarte mult; de multe ori mi-am spus că, dacă n-aș fi psihoterapeut, mi-ar fi plăcut să fiu make-up artist. Urmăresc în timpul liber bloguri și filmulețe pe internet legate de acest domeniu. Este o pasiune veche și în viitorul apropiat mă gândesc să urmez un curs profesional pentru asta. Și îmi place să citesc, de la cărți de profil până la beletristică, să mă uit la filme, seriale și să îmi petrec timpul cu familia și prietenii, lucruri pe care le fac în cea mai mare parte a timpului liber“, spune Raluca.

Ce o motivează intern să facă ce face în fiecare zi este admirația față de „loialitatea și respectul din relațiile interumane. Îmi place să mă înconjor de oameni optimiști și cu simțul umorului. Nu îmi plac oamenii apatici, care văd mereu doar ce este rău în jurul lor. Ador discuțiile cu oameni inteligenți, care au păreri pertinente și de la care am ce învăța“, iar dacă poate să schimbe în bine lumea din jurul ei, este dispusă să facă orice sacrificiu în acest sens.

Citește și:

Autismul nu e de neînvins

Supereroi printre noi

Olimpiadă specială a vieții

Articol preluat din ediția de septembrie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Nicoleta M. Dumitrașcu

Foto: Radu Vintilescu

Comments

comments

Lasă un răspuns