Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Oana Tănase (La Blouse Roumaine): Ia e o poveste în sine

Oana Tănase (La Blouse Roumaine): Ia e o poveste în sine

Cusută cu negru pe alb sau cu o explozie de culori, într-o varietate de modele care de care mai grăitoare și mai atrăgătoare, cămașa tradițională a femeii românce este în plină cucerire a lumii întregi: farmecă orice privitor!

Ia este o poveste de dragoste, de dor, de bucurie, de suferință, de moarte. Este o bucată de pânză muncită, scăldată în sudoarea și în gândurile creatoarei. O poveste ce-și spune mesajul peste ani, peste veacuri.

La scurt timp după botez, micuțul Athanasios-Ioan a fost fotografiat la sânul mamei sale, Oana-Cristina Tănase, la rândul său fotograf. Andreea Tănăsescu, prietenă de 17 ani cu Oana, pune poza pe internet, în scurt timp aceasta devenind virală. Așa a luat naștere mișcarea „La Blouse roumaine“. Pentru că este mai mereu îmbrăcată în ie, pentru că organizează evenimente în jurul iei și al Reginei Maria, am vrut să aflăm mai multe de la Oana…

Cine ești tu, Oana Tănase? Cum te-ai caracteriza în câteva cuvinte?

Sunt fotograf, chiar dacă în ultima vreme m-am ocupat mai mult de copilașul meu (n.r. Atis are 5 ani), dar nu regret nicio secundă, acum scriu povești pentru copii, pe care le voi publica la primăvară. Iar iile și poveștile lor au venit în viața mea firesc… Port ie de când eram mică, deși în zona Bucureștiului nu exista tradiția de a purta ie. Bunicii mei sunt din București și de lângă București, din Domnești. Străbunicul a fost ofițer în armata regală, bunica mi-a povestit toată copilăria despre Regina Maria, așa a apărut dragostea mea pentru ie și pentru Regina Maria. Cu atât mai mult a sporit în adolescență, când am citit povestea Reginei Maria. Mai apoi, datorită prieteniei cu Andreea Tănăsescu (n.r. fondatoarea mișcării „La Blouse roumaine“) și cu Iulia Gorneanu (n.r. promotor al iei și al tradițiilor românești), am simțit că, deși provenind din medii diferite, suntem suflete cu aceleași povești și am prins curaj. În familia mea nu se purta ie, dar eu, când o port, mă simt protejată, o simt ca pe un veșmânt care îți asigură protecție.

Care era părerea grupului în adolescență?

Se uitau ciudat, nu înțelegeau, dar eu n-am fost descurajată.

Acum porți ie doar la ocazii speciale sau zi de zi?

Port ie frecvent. Desigur, există ii pe care le port la ocazii speciale, ii pe care le port zi de zi, cu jeanși, ori port un vâlnic (n.r. fotă lucrată ca o fustă încrețită și despicată în față) și o altă piesă vestimentară. Rareori port un costum popular întreg. Colecția de ii numără în clipa de față zeci de ii, dar și alte componente ale costumului populat: fote, vâlnice etc.

Vreuna dintre ii este preferată?

E dificil de spus, sunt precum copiii mei… Am câteva preferate, dar mi-e greu să aleg una singură ca fiind preferată. Sunt multe pe care le iubesc, fiecare are o poveste, pe fiecare am purtat-o într-un anume moment și au rămas impregnate în ea, dincolo de poveste, anumite sentimente, amintirea momentelor pe care le-am purtat… Este totuși o ie cu care a început toată povestea: cea cu care m-a fotografiat buna mea prietenă Gina Buliga, o ie foarte simplă, nu foarte valoroasă, obișnuită, dar luată din fața Castelului Peleș, de la tarabe, o ie de Breaza cu motiv creasta cocoșului, cu roșu. Îmbrăcată în acea ie, după botez, îl alăptam pe Atis, care avea o lună și jumătate, iar Gina mi-a făcut câteva fotografii foarte calde în intimitatea casei mele. Acea fotografie a preluat-o Andreea Tănăsescu, cu care sunt prietenă de 17 ani, a devenit virală pe internet și cu ea a început povestea comunității La Blouse roumaine. Focusul era pe crucea de la pieptul meu, adusă de soțul meu de la muntele Athos, și pe copil. Apoi lucrurile au evoluat, iar comunitatea a crescut. Însă Andreea este cea care s-a ocupat de proiect, eu i-am fost mai mult susținătoare. Am construit împreună și proiectul „Florile Reginei“, un omagiu adus Reginei Maria: au fost invitați mai mulți floriști să-și imagineze ce fel de buchet i-ar oferi Reginei Maria dacă ar avea ocazia. Evenimentul s-a desfășurat aici, la Hotel Residence Arc de Triomphe, a fost și un concert impresionant ținut în sala de conferințe, s-a citit Testamentul Reginei Maria și, bineînțeles, a avut loc expoziția de flori.

Am înțeles că organizezi periodic…

… un eveniment care se numește „Ceaiul de la ora 5“. Este inspirat de Regina Maria, de dragostea ei pentru ceai, pentru artiști, pentru flori, pentru frumos. Sunt invitați un florist și un artist la început de drum, oamenii obișnuiți fiind invitați să interacționeze cu ei. La unul din ceaiuri invitată a fost Iulia Gorneanu, la altul pictorița Maria Dermengiu, la altul Ioana de la Cărți, dulciuri și flori. Primul ceai l-am deschis cu Sandra Gătejeanu-Gheorghe, director de protocol al Casei Regale. Acum, când s-au aranjat lucrurile, ne dorim să avem în vedere latura umanitară a evenimentelor, respectiv fondurile strânse să ajungă la o cauză nobilă.

Care-i povestea iei din punctul tău de vedere?

Ia este un veșmânt pe care femeile își coseau povestea. Era niște vremuri în care lucrurile curgeau altfel, erau mai așezate, iar femeile aveau un alt mod de a-și înțelege și exprima feminitatea. Practic, ia era povestea scrisă a fiecăreia dintre ele. Un mesaj încriptat. Aici aș putea s-o amintesc pe Ioana Corduneanu, o altă prietenă a noastră, care a creat comunitatea „Semne cusute“. Ea a ajuns să facă șezători în cadrul cărora femeile, orășence, să coasă ii. Ea ajuns să lanseze și kituri pentru realizarea de ii, să producă și pânză… Un proiect admirabil cu o muncă fantastică.

Ai în plan alte proiecte legate de ie?

Da, ceainăria „La Blouse roumaine“, un proiect cu visuri, cu ii, cu lucruri frumoase, în care să se bea un ceai, să se stea de vorbă și să se coasă ii.

Ai avut ocazia să copilărești la sat, pe la rude?

Nu perioade îndelungate, dar îmi amintesc cu plăcere vizitele la Domnești, în grădina bunicilor. Ea este și sursa de inspirație pentru cartea la care lucrez. Bunicul plantase acolo toate florile pământului: zambile, narcise, lalele… Aveam acolo și rățuște, iepurași, iezi… Era un fel de paradis pentru copii. Bunicii din partea mamei sunt din satul Scânteia, de lângă Slobozia. Acolo mergeam rar, dar țin minte perioada culesului viei, cum se făcea mustul cu ajutorul copilașilor care zdrobeau ciorchinii în coșurile imense…

Având în vedere dragostea pentru ie, ești o persoană tradiționalistă în ceea ce privește sărbătorile, familia? Ce însemnătate au sărbătorile pentru voi? Cum le petreceți?

Da, clar. Petrecem sărbătorile în familie. Am refăcut casa de la Domnești după modelul unei case argeșene de la Muzeul Satului și acolo ne petrecem de obicei sărbătorile, la gura sobei. Am plecat în Bucovina când le-am dat vestea părinților și socrilor că urma să avem un copil, pentru că îl adoram pe Creangă și am ținut să le dăm vestea la Humulești. Avem timp în restul anului să plecăm în alte locuri.

La ce te gândești când vine vorba despre sărbători?

De Crăciun, de exemplu, mă gândesc la familie, la copil, la brad, la biserică, suntem creștini ortodocși practicanți, avem un duhovnic. Povestea noastră de iubire este foarte specială: eram deja de 10 ani împreună, ne aflam la Ierusalim în pelerinaj cu părintele nostru duhovnic și care ne-a mustrat mai în glumă, mai în serios că, dacă nu ne cununăm, nu ne mai face sfeștanie la casă. Era 10.10.2010 și erau 10 ani de când noi eram împreună, iar soțul meu mi-a pus întrebarea: „Mai vrei să ne însurăm?“ Asta era vorba noastră… Și în două zile a fost ca un vis: am avut tot ce n-am avut în 10 ani: rochie de mireasă, buchete, lumânări, absolut tot. Ne-am cununat pe 12.10.2010. Dumnezeu lucrează și, când sunt lucrurile menite să se întâmple, se întâmplă. Sunt multe miracole, trebuie doar să fim atenți la ele.

Ce-i lipsește lumii de azi?

Mai multă întoarcere la firesc, la lucrurile obișnuite.

Ce ți-ai dori pentru educația fiului tău?

Cred că este important să viețuiască alături de lucrurile firești pe care și noi le-am trăit, să crească liber, fără tipare, chiar și desenele animate le pun niște tipare în față. Mergem cu el aproape săptămânal la Muzeul Satului, mergem la Grădina Botanică, cu trenul, la vie, vrem să simtă pulsul vieții. Mergem la mănăstire câte o săptămână, două pe an. Mi se pate important să interacționeze cu diferite medii, cu copii din diverse clase sociale. Îl luăm la concerte de muzică populară, la jazz, ca să vadă de toate.

Când ai recomanda purtarea iei?

După cum simte fiecare. Se poartă și la sărbătoare, dar femeile o purtau și la trecerea în lumea de dincolo, aveau și ii de muncă. Important e să simți ceva deosebit când o porți, să devină o a doua natură.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de decembrie 2017 a revistei Femeia.

Text: Cătălina Oprea

Foto: Mihai Nicolae

Ședința foto a fost realizată la Hotel Arc de Triomphe Residence. Mulțumim pentru sprijin.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus
\n