Esti aici
Femeia.ro > Casa și grădina > Sfaturi pentru siguranța locuinței în timpul concediului

Sfaturi pentru siguranța locuinței în timpul concediului

siguranta locuintei

De multe ori, bucuria de a pleca în concediu este umbrită de grija pentru siguranța locuinței. Dar investind inteligent și luând măsuri minime, reduci riscurile ca ea să fie prădată sau deteriorată.

Pentru a descuraja vizita unor oaspeți nepoftiți în locuință, bine este să iei cât mai multe măsuri de prevedere, aici incluzând atât încuietori și sisteme de alarmă, cât și o atitudine sănătoasă privind felul în care comunici.

Poate în comunitatea în care trăiești furturile din locuințe reprezintă o raritate, dar aceasta nu înseamnă că merită să îți asumi riscuri, așa că încuie bine ușile și ferestrele la plecare, inclusiv pe cele micuțe de la pivniță, baie sau de la etajele superioare, inclusiv de la mansardă, care tind să fie neglijate, renunță la obiceiul de a ascunde cheia sub preș, ghiveci, tocul ușii sau alte locuri ușor de ghicit.

La demisol și parter pune gratii la ferestre sau aplică pe suprafața geamurilor folie antiefracție, montează alarme de contact la fiecare deschidere. Pentru căile de acces în locuință alege uși zdravene, cu minim două încuietori robuste și chei diferite și mai complicate (pe care să le și folosești mereu), lanț de siguranță, vizor și apărători metalice în jurul butucului pentru a le face mai greu de spart, plus șilduri îngropate (se demontează doar din interiorul casei).

Montează bolţuri de securitate suplimentare pe latura cu balamale a tocului ușii, întărește cu o armătură metalică latura cu sistemele de închidere. Tratează și ușile secundare de acces în casă dinspre curte cu aceeași atenție pe care o acorzi celei principale.

Pentru alarma casei caută o parolă complexă, nu anul de naștere, și nu uita să o armezi de fiecare dată când pleci. Schimbă imediat butucul dacă ai pierdut cheia.

Nu lăsa în casă bijuterii sau lucruri extrem de prețioase, decât dacă chiar ai un seif foarte performant și un sistem de securitate de top. Le poți încredința unei rude sau, cel mai bine, unei cutii de valori depozitate la bancă.

Atunci când pleci în vacanță, fă-o în mod discret, du bagajele în mașină la ore la care nu te văd vecinii și nu spune decât persoanelor care chiar trebuie să știe asta. Nu anunța public pe rețelele de socializare când, cât și unde pleci în concediu, nu arăta imagini sau filmulețe din vacanță în timpul acesteia, evită să postezi fotografii cu obiectele de valoare pe care le deții în casă, cu adresa acesteia sau alte elemente de identificare. Se recomandă să eviți și mesajele automate setate la e-mail sau robotul telefonului fix, prin care anunți că ești în concediu.

Roagă un vecin serios să-ți supravegheze locuința și să preia corespondența dacă lipsești mai mult timp, pentru că un vraf de scrisori și facturi este primul indiciu despre absența proprietarului unei case. Bine este ca o rudă să vină periodic, să verifice, să ude florile, să aprindă lumina și să demonstreze oricărui răuvoitor că locuința nu este părăsită.

Pentru porți sau ușile de la garaj, fixează burlan metalic deasupra belciugelor pentru lacăt, care îl va împiedica pe hoți să le taie.

Cea mai bună metodă de a descuraja hoții rămân sistemele care includ alarmă, senzori de mișcare și camere video care avertizează sonor la locul faptei ori te anunță pe telefonul mobil sau la dispeceratul firmei de pază cu care ai contract de supraveghere și intervenție rapidă în caz de necesitate. Eficiența sistemului este sporită în cazul imobilelor dotate cu interfon (sau videointerfon cel mai bine) și încuietori automatizate. Filmările camerelor de supraveghere pot fi urmărite în timp real pe telefonul mobil inteligent, pe tabletă sau computer. Datorită acestor înregistrări, cresc șansele de a identifica și prinde eventualii tâlhari.

Prețul camerelor de supraveghere diferă în funcție de rezoluție, obiectiv, distanța pe care o pot monitoriza etc., și începe de la 60 lei bucata. Dacă vrei discreție, poți alege modele de camere ascunse, unele fiind încorporate în detectoare de fum sau în oglindă, în butonul de sonerie, în vizorul de la ușă.

Pentru alegerea și instalarea unui sistem antiefracție complex cu alarmă, senzori, camere video și alte componente, bine este să apelezi la o firmă de profil, care să se ocupe și de instalare și mentenanță. De multe ori doar prezența camerelor și menționarea supravegherii video prin anunțuri gen „Zâmbește, ești filmat!” descurajează multe inițiative de furt sau atac asupra persoanelor. Găsești în magazine și false camere de supraveghere.

Citește și: 6 sfaturi pentru o vacanță de neuitat

Dacă vrei să mizezi pe simularea unei activități în casă cât timp ești plecat în concediu, poți lua o priză programabilă pe care să setezi la anumite ore pornirea televizorului sau a radioului, aprinderea luminii. Mai este disponibil un aparat care datorită ledurilor încorporate imită lumina emisă de un ecran TV și care poate fi programat să pornească la anumite ore și să funcționeze un timp prestabilit.

Dacă ții la siguranța bunurilor din locuință, instalează o încuietoare biometrică ce se poate deschide folosind un card, amprenta sau cheia. Costă de la 1200 lei fără broască și vine împreună cu un cod pentru aplicații rezidențiale. Totodată indicat este ca pe lângă detectorul de fum obligatoriu, să montezi și unul de inundație.

Cum niciun sistem de alarmă nu este infailibil, este bine să fii prevăzător și să notezi serii sau alte date de identificare, să păstrezi acte de proveniență ale aparatelor electronice, să fotografiezi bijuteriile, tablourile, sculpturile sau alte bunuri de valoare pe care le deții, pentru a facilita recuperarea lor în caz de nevoie. Totodată recomandabil este să închei și o asigurare a locuinței care să prevadă expres furtul sau obiectele de preț adăpostite.

Pentru orice casă și buget există soluții ce sporesc siguranța, totul ține de atitudine. Acționează pentru confortul tău și al familiei tale.

 

 

Text: Monica Viericiu

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns