Checul limoncello: rețeta perfectă de Crăciun

Checul limoncello va fi vedeta mesei de Crăciun. Într-o prezentare sărbătorească, înconjurat de câteva decoraţiuni de Crăciun, cu glazura albă, din zeamă de lămâie şi zahăr pudră, care aminteşte de omătul de afară.

De asemenea, însoţit de un ceai cald, cafea sau cacao, după preferinţe, checul limoncello poate fi pretextul unei pauze „de dulce” care se va prelungi.

Reţete de Crăciun: checul limoncello

Ingrediente:

  • 4 ouă
  • 4 linguri de apă
  • 8 linguri de zahăr praf
  • 8 linguri de făină
  • coaja rasă de la o lămâie
  • zeama de la o lămâie
  • 1 pliculeţ de praf de copt
  • puţin praf de sare
  • 100 g coajă de lămâie confiată
  • 50 g mac măcinat
  • Glazură: zeama de la o lămâie; zahăr pudră

Mod de preparare

  1. Separă albuşurile de gălbenuşuri.
  2. Bate albuşurile cu apă şi puţină sare până devin spumă.
  3. Adaugă zahărul şi continuă să baţi până când simţi că acesta s-a topit, iar spuma devine sclipitoare.
  4. Adaugă gălbenuşurile unul câte unul, şi încorporează-le uşor.
  5. Pune făina dată prin sită împreună cu praful de copt stins şi amestecă.
  6. Când toate sunt combinate, adaugă zeama şi coaja de lămâie proaspătă, apoi coaja confiată şi macul. Cu mişcări uşoare, de sus în jos, încorporează-le în blat.
  7. Toarnă blatul într-o formă de chec tapetată cu făină, dă la cuptor, la foc mediu, până când checul trece testul scobitorii şi devine auriu.
  8. Între timp, pregăteşte glazura: amestecă zeama de lămâie cu zahărul pudră până se formează o pastă care curge mai greoi.
  9. Când checul s-a copt, scoate-l din cuptor, lasă-l să se răcorească şi adaugă tuşa finală acestei reţete de Crăciun – glazura. Poftă bună!

Tu ce reţete de Crăciun vei pregăti în acest an?

Citeste si;

Articol exclusiv online
Text: echipa Femeia.
Sursa foto: pixabay.com/

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 14 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 14 septembrie 2026

Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru s-au numărat printre invitații la nunta lui Alexandru Nazare cu Maria Mihali, desfășurată sâmbătă, 12 septembrie. Președintele a venit la petrecere cu un buchet de flori albe, iar felul în care îl ținea la sosire oferă prilejul unei discuții despre eticheta unui gest familiar: oferirea florilor. În imaginile descrise, buchetul […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 13 septembrie 2026
De Raluca Ogaru | 13 septembrie 2026

Mirabela Grădinaru a ales o rochie în nuanța șampanie pentru nunta lui Alexandru Nazare și a Mariei Mihali. Partenera președintelui Nicușor Dan a rămas fidelă unui stil discret: croi fluid, mâneci lungi, talie marcată delicat și accesorii care nu au concurat cu rochia. Cei doi au ajuns împreună la petrecerea organizată sâmbătă, 12 septembrie 2026, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp