Cum îți determini numărul destinului și ce spune acesta despre tine

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Cum îți determini numărul destinului și ce spune acesta despre tine

Se spune despre numărul destinului că îți poate dezvălui personalitatea, calitățile și defectele. Astfel, cunoscându-ți punctele forte, dar și pe cele slabe, îți va fi mai ușor să evoluezi pe parcursul vieții.

Cum se determină numărul destinului?

Numărul destinului reprezintă suma redusă a datei de naștere. Se folosesc numai 11 numere, cu ajutorul cărora se construiesc numerograme. Aceste numere sunt: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11 și 22.

Se însumează numerele ce compun data nașterii. Numerele obținute se reduc prin însumarea cifrelor componente până ajungi la unul dintre numerele fundamentale, cele dintr-o singură cifră, sau numerele măiastre 11 și 22.

Fiecare dintre aceste numere fundamentale are anumite semnificații. Așadar, data nașterii, exprimată numeric în formatul zz.ll.aaaa (zz=numărul zilei, de la 1 la 28/29/30/31, după caz; ll=numărul lunii, de la 1 la 12; aaaa=numărul anului, de exemplu 1987), este folosită pentru a calcula numărul destinului.

Să presupunem că ești născută pe 19.10.1950. Aduni 1+9+1+0+1+9+5+0=26. Aduni în continuare 2+6=8. Acesta este numărul destinului persoanei născute în 19 octombrie 1950.

1. Ești conducătoare, independență, individualistă

Calități: Inspirație creatoare, entuziasm și dorința de autodepășire. Ești puternică, fizic și psihic, și ai capacitatea de a-i conduce pe alții. Defecte: Ești egoistă, câteodată superficială, și deseori ai tendința de a nu mai fi mulțumită de nimic. Suferi uneori de complexe de superioritate și ești mult prea nerăbdătoare.

2. Ești sinceră, dar pesimistă

Calități: Ești foarte sinceră și deschisă. Te pricepi să lucrezi cu oamenii și ești capabilă să formezi și să coordonezi o echipă, pentru că ai foarte mult tact. Defecte: Ești uneori apatică și poți deveni pesimistă.

Citește și: Cum vin succesul și fericirea în functie de zodia ta?

3. Capacitate de exprimare, spirit artistic, simți din plin bucuria de a trăi

Calități: Îți place armonia, te domină dorința de a-ți manifestă talentele creatoare. Te caracterizează căldură sufletească, plăcerea de a conversa, sociabilitatea și comunicarea sinceră. Defecte: Latura negativă a acestui număr poate conduce la un anumit tip de exces: poți deveni cu ușurință frivolă și superficială.

4. Ești ordonată, pragmatică, ai nevoie de dezvoltare continuă

Calități: Ești o foarte bună organizatoare, un excelent manager, capabil să găsească întotdeauna o soluție pentru orice problemă. Ești fidelă și devotată în relațiile sentimentale și poți fi un partener de încredere în afaceri. Defecte: Uneori te poți pierde în detalii neimportante, ceea ce duce la pierderea unor ocazii importante.

5. Eșți activă și creativă

Calități: Îți place să trăieșți clipa și nu te preocupă ziua de mâine. Îți plac activitățile care îți solicită creativitatea, dar urășți rutina. Defecte: Poți deveni cu ușurință neserioasă și îți de multe ori urmărești numai propriile interese.

6. Eșți responsabilă, spirit protector, ocrotitoare, capacitatea de a-i înțelege pe ceilalți

Calități: Îți asumi multe responsabilități și sarcini, mai multe decât ți-ar reveni în mod firesc. Ești întotdeauna gata să dai o mână de ajutor și te dedici cu plăcere căminului și prietenilor. Defecte: Poți ajunge în situația de a fi copleșită de prea numeroasele responsabilități asumate și de a te da bătută, ceea te va face să te simți foarte vinovată.

Citește și: Cele 3 zodii feminine care îi zăpăcesc complet pe bărbați

7. Ești un spirit analitic, eșți înțelegătoare și ai plăcerea de a studia

Calități: Ești foarte meticuloasă în tot ce faci, o perfecționistă care îi tratează și pe ceilalți cu aceeași exigență. Ai puțini prieteni, dar buni. Defecte: Poți fi egoistă și capricioasă. Ai tendința de a trece repede de la o stare la alta, de la un sentiment la altul.

8. Ești tenace

Calități: Ai capacitatea de a concepe planuri pe termen lung și tenacitatea de a le duce până la capăt. Știi să–ți administrezi resursele proprii și să profiți de oportunități. Defecte: Vointă și perseverența care te caracterizează te pot transforma într-o persoană insensibilă față de cei din jur.

9. Ești generoasă, altruistă și cu o mare capacitate de exprimare artistică

Calități: Nu te preocupă în mod special câștigurile materiale, chiar dacă, prin natură lucrurilor, le poți obține destul de ușor. Defecte: Ai putea să descoperi că nu este deloc ușor să fii altruistă și să îți asumi mari responsabilități.

11. Ai o înțelegere superioară și o cunoaștere dincolo de limitele obișnuite

Calități: Cauți să pătrunzi misterele Universului, să cunoșți cât mai mult. Inventivitatea și orizontul larg de care te bucuri te ajută să reușești în orice vei întreprinde. Defecte: Poți trece ușor de la entuziasm la depresie. Nu ai întotdeauna simțul măsurii și uneori nu reușești să faci diferența dintre imaginație și realitate.

22. Ai o viziune idealistă, dar o abordare pragmatică a problemelor

Calități: Ai o mare capacitate de înțelegere spirituală, un scop bine determinat în viață și îți asumi sarcinile și responsabilitățile cu calm și hotărâre. Defecte: Foarte rar, dorința de a-ți asumă responsabilități, poate genera într-un comportament dictatorial, în insensibilitate și aroganță.

Citește și: Conexiuni cosmice. Nu întâlnim pe nimeni din întâmplare

 

 

 

Sursă foto: iStock

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 21 octombrie 2026

Silvia Claudia Mihalcea este una dintre figurile influente ale PSD, deși numele său a rămas multă vreme mai puțin cunoscut publicului larg. Deputată de Caraș-Severin, secretar al Camerei Deputaților și vicepreședintă PSD, aceasta are o carieră de peste două decenii în Parlament și în administrația centrală. Numele său a revenit în atenție odată cu numirea […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026
De Raluca Ogaru | 22 octombrie 2026

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu, cu rang de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului. Diplomat de carieră, aceasta lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din 2011 și a ocupat mai multe funcții legate de afacerile europene și coordonarea activității instituționale. Numirea a fost făcută prin Decizia nr. 396/2026, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp