Dieta ketogenică, o soluție pentru controlul glicemic?

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Dieta ketogenică, o soluție pentru controlul glicemic?

Macronutrienții dietetici care cresc cel mai mult nivelurile serice postprandiale ale glucozei în sânge sunt carbohidrații. Acest lucru înseamnă că-ți poți controla mai bine glicemia, dacă optezi pentru alimente sărace în carbohidrați, desigur, alături de tratamentul cu insulină sau cu medicamente orale.

CE ESTE DIETA KETOGENICĂ – Dieta ketogenică presupune un consum moderat  de proteine, un consum mare de grăsimi și un consum minim de carbohidrați, adică aproximativ 30 g de carbohidrați pe zi, sau chiar mai puțin, ceea ce
încurajează organismul să obțină energia prin arderea grăsimilor, cu scopul de a reduce atât greutatea corporală, cât mai ales nevoia de insulină.

CUM FUNCŢIONEAZĂ – Când adopți dieta ketogenică, se instalează starea de cetoză, în care organismul foloseşte  depozitele de grăsime pe care le are pentru a produce energie. Consumând mai puțini carbohidrați, vei avea nevoie de mai puțină insulină, dar este nevoie să-ți măsori  glicemia frecvent, cel puțin la începutul dietei.

Alte avantaje: atunci când te hrănești preponderent cu proteine și grăsimi, te saturi mai repede, iar senzația de sațietate durează mai mult timp. Astfel, se suprimă creșterea nivelurilor hormonului grelina, cel care trezește apetitul. Prin senzația de sațietate oferită de alimentele bogate în proteine și grăsimi, vei acumula mai puține calorii pe zi, ceea ce va duce la o pierdere uniformă și constantă în greutate.

BENEFICII ȘI EFECTE SECUNDARE – S-a dovedit că cetonele produse prin arderea grăsimilor pentru combustibil au
efecte în pierderea surplusului de greutate, reducând dependența de medicamentele antidiabetice.
Totuși, atunci când organismul se adaptează la dietă, poți suferi unele reacții adverse – să simți că ai mai puțină energie,
poate o senzație de foame mai accentuată, probleme de somn, greață, neplăceri digestive.

Pentru a minimiza aceste efecte secundare, se recomandă reducerea treptată, nu bruscă, a nivelului de carbohidrați, până când ajungi la 20-30 grame de carbohidrați pe zi.

CE TREBUIE SĂ MĂNÂNCI? – Dieta ketogenică nu trebuie să fie deloc plictisitoare. Dacă îți place să mănânci carne şi peşte, această dietă îți vine ca o mănușă!

PROTEINE –  – Carne de pasăre (pui, curcan, rață); Peşte (hering, macrou, somon, scoici, creveți, ton, păstrăv, hamsii);
– Produse lactate (iaurturi, brânzeturi).

GRĂSIMI – – Uleiuri (ulei de peşte, ulei  din semințe de in, ulei de  nucă de cocos); – Nuci (nuci pecan, nuci macadamia, arahide, alune de caju, migdale, alune).

LEGUME – – Sparanghel, avocado, broccoli, conopidă, măsline.

DE CE NU ESTE INDICATĂ – Cantitatea mare de proteine și grăsimi în dietă nu este, conform medicilor, benefică pentru organism, mai ales pe termen lung, solicitând sistemul digestiv și rinichii.

Totodată, consumul mare de grăsimi, indiferent de proveniența lor (animală sau vegetală), este foarte nociv pentru artere, oricum expuse, în cazul diabeticilor.

♥ Cum mesele bogate în carbohidrați determină o creștere majoră a glicemiei postprandiale, poți fi tentat să încerci o dietă săracă în carbohidrați pentru a îmbunătăți controlul glicemic.

♥ Grăsimile trebuie să provină,  în principal, din surse vegetale, cu cât mai puține grăsimi saturate, bogate în colesterol.

DR. RĂZVAN VASILESCU medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, Spitalul Clinic Colentina

Le este benefică dieta ketogenică diabeticilor sau ar trebui evitat un astfel de regim alimentar? Dieta ocupă un loc central în cazul pacienților cu diabet zaharat. Un aport crescut de carbohidrați poate duce la creșteri semnificative ale valorilor glicemiei. Dieta ketogenică este o dietă cu un conținut scăzut în carbohidrați (de aproximativ 30 g/zi), bogată în grăsimi și  cu un conținut moderat de proteine. Limitând aportul de carbohidrați, pentru producerea de energie, organismul va stimula degradarea țesutului adipos, ceea ce va conduce la sinteza de corpi cetonici.

Posibilele beneficii ale dietei ketogenice sunt următoarele:

→ îmbunătățirea controlului glicemic și a insulinosensibilității;
→ scăderea în greutate;
→ scăderea valorilor tensiunii arteriale;
→ scăderea valorilor trigliceridelor serice.

Totodată, dieta ketogenică are și posibile efecte secundare:

→ hipoglicemii;
→ tulburări ale tranzitului intestinal, constipație, ca urmare a unui aport scăzut de fibre;
→ amețeli, cefalee;
→ osteoporoză, rezultat al acidozei.

Având în vedere faptul că în momentul de față nu există date privind siguranța pe termen lung a administrării dietei ketogenice, din punct de vedere medical nu se poate recomanda o astfel de dietă pacienților cu diabet zaharat, decât pentru un interval scurt de timp, de maximum 12 săptămâni, sub o monitorizare strictă.

Citeste si:

 

Articol preluat din revista ABCDiabet
Text: GRIGORIANA BRUJAN
Sursa foto: pexels.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 22 iulie 2026
De Ioana Bucur | 22 iulie 2026

O fotografie realizată în timpul festivităților de Ziua Națională a Franței a transformat un gest de câteva secunde într-un nou subiect de comentarii pe internet. Brigitte Macron a fost surprinsă într-o poziție nefirească, ușor rigidă, în timp ce se apleca în apropierea unui copil prezent la ceremonie. Privită separat de context, imaginea poate părea stânjenitoare. […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 25 mai 2026
De Ioana Bucur | 25 mai 2026

Maia Sandu a împlinit în acest weekend 54 de ani, iar odată cu aniversarea sa, în mediul online au reapărut mai multe fotografii rare din copilăria și adolescența liderului de la Chișinău. Imaginile au atras imediat atenția internauților, mai ales că puțini ar fi recunoscut-o pe femeia care astăzi este considerată una dintre cele mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp