Ce învață copiii greșit la școală

Ce învață copiii greșit la școală

Școala este necesară, obligatorie și utilă! Școala este singură cale prin care copilul devine om. Școală modelează, corectează, dezvoltă. În plus la școală înțelegi ce ești, ce-ți place, ce vrei și unde vrei să ajungi. Dar nu toate cele pe care copilul le învață în școală sunt lecții utile.

Dar, pentru că școală adevărată fără un părinte implicat, fără un părinte care să coordoneze și să se implice în aprofundarea, din umbră, a celor pe care le face dascălul la școală, nu se poate, iată care sunt acele câteva lucruri pe care părintele isteț nu le sedimentează în mintea copilului, pentru că sunt greșeli.

1. Superiorii noștri sunt atotștiutori. Asta se învață în școală și este o prostie. Copilul este stimulat pe principiul „doamnă știe tot”, iar „doamnă directoare este șeful suprem”. De aici până la inocularea ideii că „șeful”- oricare ar fi acest șef, le știe pe toate, și le știe bine, este doar un pas. Realitatea este că șefii nu le știu pe toate, că șefia nu te face deștept și că este plină lumea de oameni buni, deștepți și frumoși, care duc lumea mai departe, și care nu sunt șefi.

2. Nu se învață decât la școală. Și da și nu! Cele mai multe din informații se învață la școală, dar nu totul se învață la școală. Pe lângă cunostiintele însușite la școală, abilitățile dobândite construind căsuțe pentru păsărele, prinzând broaște, închegând prietenii sau imaginând diverse jocuri sunt inestimabile. În plus un părinte responsabil o să-și îndemne mereu copilul să se ducă dincolo de linia manualului. Nu cantitatea de informații pe care o stăpânești este secretul, ci felul în care ai fost învățat să o cauți, capacitatea de a înțelege că ceea ce știi este doar o mică parte din ceea ce ai putea să știi și că a caută este mare secret al celor care ajung la succes. Poate și puțină ambiție, dar asta este o altă chestiune…

3. Cei mai buni respectă toate regulile. Da, dar numai în parte! Regulile nu trebuie să limiteze initativa, îndrăzneală (în sensul bun) și curiozitatea, regulile trebuie doar să impună respectarea libertăților și drepturilor celorlalți, atâta vreme cât ceilalți respectă la rîndul lor regulile. ca la un meci de fotbal… Atâta vreme cât nu lezezi pe nimeni, dincolo de reguli, poți face ce vrei. Și TU că părinte deștept trebuie să ai curajul să-ți înveți copilul că regulile trebuie și pot fi încălcate. Adică pentru a fi un elev model, este necesar să îți faci foarte bine temele pentru acasă. Dar alături de asta trebuie să adaugi și faptul că subordonarea fără discernământ, nu este compatibilă cu reușită profesională.

4. Drumul către succes este trasat. Fals! Pentru a realiză o carieră strălucitoare, copiilor le este repetat din primii ani de școală că trebuie să ajungă neapărat la universitate. Acest lucru este valabil în majoritatea cazurilor, ce-i drept, însă să nu uităm așii în meserii tehnice sau chiar manuale sau toți acei CEO care au ajuns milionari, fără a obține nici o diplomă. Discuția este profundă, dar ideea de a-l îndemnă pe copil către o obligatorie diplomă universitară sau către o anume carieră, este cea mai bună cale prin care îi vei anula orice inițiative personale, orice dezvoltare a talentelor și darurilor cu care el a venit pe lume.

5. Să fiți ascultători. Da, dar numai în parte. Asta se traduce prin: să respectați autoritatea, să nu puneți întrebări, să nu criticați nici o situație sau regulă incorectă, dacă ea este stabilită de școală. Păstrați-va opiniile divergente, pentru voi. Într-un cuvânt: stați liniștiți. Acest tip de învățământ nu încurajează creativitatea și ideile revoluționare, atât de necesare pentru a ajunge la reușite, pentru a evolua, ci este un mod elevat de a spăla creierul copilului. Inteligență înseamnă contradicții, înseamnă întrebări, înseamnă inițiativă, curiozitate, emoție și patimă.

6. Notele de la școală reflectă inteligență. Greșit! Cum ar putea niște teste standardizate să reflecte întregul potențial al copiilor? A primi note proaste la lucrările de control nu înseamnă că nu ești inteligent. Ideea este că părintele deștept o să ia în seamă notele copilului numai după o onestă și sinceră evaluarea a copilului. Dacă accepți că este un copil deștept, nu face niciodată o tragedie din cauza unei note proaste la o lucrare de control.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021
De Echipa Femeia | 16 februarie 2021

    Am facut aseara chec cu lamaie si iaurt. Am gasit o reteta noua intens aromata cu lamaie si pentru ca se facea foarte usor si promitea sa fie buna, am incercat-o. Pot sa garantez ca este un dulce perfect, se face repede, ai mereu in casa ingredientele, este deosebit de parfumat, iar dimineata, […]

Citeste mai mult