Esti aici
Femeia.ro > Familie > Familia veche și familia nouă

Familia veche și familia nouă

Formă socială de bază, realizată prin căsătorie, care unește pe soți (părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți). Așa scrie în dicționar, asta este definiția familiei.

Numai că, la un moment dat, din descendent te transformi în soț, iar familia veche rămâne undeva în spate, iar tu îți întemeiezi alta proprie. Este un moment emoționant, dar și unul greu. Pentru că obișnuințele familiilor din care proveniți voi, cei doi soți, vor fi de multe ori dificil de depășit sau reconciliat în familia cea nouă.

Ca la mama acasă

Chiar dacă vă iubiți „mai mult decât se poate exprima în cuvinte“, odată ce v-ați mutat împreună, rozul fericirii pălește. Și nu din cauza sentimentelor care, Doamne ferește, s-ar schimba, ci din pricina obiceiurilor de-acasă. În treacăt fie spus, multă vreme după ce te căsătorești și te muți la casa ta, „acasă“ continuă să fie „la mama“. Dar să revenim la subiect. Perioada de acomodare a obiceiurilor tale de-acasă cu obiceiurile lui de-acasă este destul de lungă, de multe ori trecând un an sau doi până te împaci cu ideea că trebuie să faci tu cafeaua dimineața sau că lui îi plac ouăle moi și, când le prepară pentru amândoi, mai uită că ție îți plac tari. Și, oricât de mult v-ați iubi, vei auzi destul de des (le vei face și tu) aluzii la cum ar fi făcut mama cutare sau cutare lucru.

Ca la noi acasă

Pentru depășirea perioadei de acomodare, cel mai ușor ar fi să vă stabiliți propriile reguli. Pentru familia cea nouă. Să vă fie comod, să vă convină amândurora și să vă reprezinte pe voi, nu pe părinții voștri. Iar când familia veche (părinți sau frați) vine în vizită, trebuie să respecte regulile voastre, ale familiei voastre. Masa se ia în sufragerie pentru că așa vă place vouă, nu în bucătărie, chiar dacă e mare și frumoasă, așa cum se proceda în familia ta cea veche, pentru că mamei îi era astfel mai comod. Așternuturile trebuie să fie albe pentru că așa vă plac vouă, nu colorate, cum îi plăceau mamei lui, deoarece sunt ușor de întreținut. Am dat doar două exemple nevinovate. Regulile familiei proaspăt întemeiate sunt de fapt actul ei de naștere.

Cine-i pe locul întâi

Aici este încă o problemă. Pentru că întotdeauna familia cea veche se va considera neglijată. Va începe să vă provoace la clasificări: „Noi te-am crescut, am avut grijă de tine, de-acum nu te mai interesează de noi, ne-ai abandonat“. Este clar că problema e pusă greșit, dar, pentru că ți se va întâmpla peste ani și ție același lucru (istoria se repetă, oricât am crede noi că vom fi mai deschiși la minte decât părinții noștri), e bine să fii înțelegătoare. Să le arăți cât de importanți sunt ei pentru tine, dar să-i faci să înțeleagă, cu binișorul, că familia ta, bărbatul tău și copilul (copiii) vostru (voștri) este (sunt) pe locul I. Asta nu înseamnă că nu-i mai iubești și nu-i mai respecți pe ei, care au avut grijă de tine, ci doar că și tu te pregătești cum poți mai bine pentru a deveni cândva parte a familiei vechi.

O familie neobișnuită

Andrew Solomon, scriitor, doctor în psihologie, depresiv și homosexual, este autorul unei cărți (una dintre multele) de mare succes, Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, apărută și în România. Dar nu despre carte sau despre alte realizări ale autorului voiam să amintesc aici, ci despre nemaiauzita și fericita sa familie. Cum spuneam, Andrew Solomon este homosexual și, după o relație de șase ani cu John Habich, cei doi s-au căsătorit (în Marea Britanie, e legal!). Până aici nimic foarte neobișnuit.

Numai că John era deja tatăl (biologic) copilului unei prietene, lesbiană. După un an și jumătate, a devenit încă o dată tată, pentru al doilea copil al prietenei. La rândul lui, Andrew a devenit și el tatăl biologic al copilului unei alte prietene, care suferise crâncen după un divorț urât. În fine, cei doi parteneri, Andrew și John, au hotărât că trebuie să aibă un copil al lor. Tatăl a fost Andrew, iar mama, prietena lui John, lesbiana. Să tragem linie și să adunăm: familia cea nouă a lui Andrew Solomon este compusă din cinci părinți (prietena lui Andrew, heterosexuală, s-a recăsătorit) și patru copii, care locuiesc în cinci state, dar se întâlnesc des pentru a petrece cât mai mult timp împreună.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.20/19.05.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF


Sus