- Vreau să fie un om educat copilul meu!
- Îmi place când stau de vorbă cu o persoană educată!
- Ce mi-ar fi plăcut şi mie să am o educaţie solidă!
- Sunt fraze pe care le auzim adesea atunci când vorbim despre educaţie.
Să reflectăm puţin asupra lor: observăm că acelaşi cuvânt are mai multe sensuri – instruire, dobândire de comportamente civilizate, limbaj politicos, bune maniere şi probabil că, dacă mai întrebăm câteva persoane, am putea să găsim şi alte completări. Aşadar, avem o paletă destul de largă a ceea ce cuprinde educaţia, însă mi-am propus o abordare a acesteia văzută prin prisma şcolii, care de fapt validează şi îmbunătăţeşte ceea ce primim în familie.
Fiecare persoană are propria modalitate prin care priveşte viaţa cu oportunităţile şi provocările sale, însă totul are la bază un proces de gândire, o lentilă prin care am învăţat să descoperim lumea şi să căutăm soluţiile care ni se potrivesc. Toate acestea fac parte din educaţia noastră pe care în parte o dobândim la şcoală. Dacă reuşim să o privim ca pe o resursă spre a ajunge acolo unde ne dorim, educaţia formală ne poate aduce foarte multe beneficii. Totodată este importantă, pentru că prin reţeaua de oameni din care este construită, elevi şi cadre didactice, ajută la dezvoltarea unei personalităţi armonioase în context social.
Toate acestea sunt posibile dacă adulţii responsabili de bunul mers al lucrurilor ştiu că psihologia copilului joacă un rol foarte important. Atunci când se creează triada elev-părinte-cadru didactic, în care fiecare obţine starea de confort psihologic, lucrurile devin mai simple şi uşor de aplicat. O echipă de acest fel nu se centrează numai pe notele sau calificativele copilului, ci mai ales pe progresul pe care acesta îl face şi pe dezvoltarea sentimentului de responsabilizare.
Tocmai această manieră de abordare este cea care menţine interesul viu pentru învăţare, adică motivaţia pe termen lung. În condiţiile în care se identifică şi aptitudinile copilului, prin practică susţinută acestea devin abilităţi pe care le poate folosi natural pe măsură ce creşte. Fiecare copil are nevoie să ştie că este bun la ceva şi apoi să i se dezvolte acele calităţi.
Reuşita unui elev nu este întâmplătoare, ea se construieşte zi de zi. Ceea ce o determină este mesajul psihologic pe care copilul îl înţelege de la adulţi, fie profesori, fie părinţi. Dacă acesta este de susţinere, de încurajare şi de creştere personală, copilul pur şi simplu înfloreşte. În caz contrar, apare factorul demotivator, neimplicarea şi încet, dar sigur, şcoala devine o corvoadă.
Mass-media ne prezintă adesea aşa-zise modele de succes, care nu au întotdeauna o cultură generală asociată. Este important să îi facem pe copii să înţeleagă faptul că şcoala este un privilegiu, nu o obligaţie, deşi uneori pare extrem de diferit. Nu este întotdeauna simplu, având multe exemple care arată contrariul în imediata noastră apropiere.
Şcoala de fapt ne arată o lume minunată în care putem să pătrundem, să fim “cei mai bun” şi să ne creăm viaţa care ni se potriveşte. Condiţia este ca eu să fiu acolo şi să ştiu ce să fac cu calităţile şi cunoştinţele mele. Restul este poveste…
Citește și:
Articol preluat din ediția de octombrie 2018 a revistei Femeia.
Autor: Mirela Horumbă
Foto: pixabay.com