3 piureuri miraculoase pentru ten

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
3 piureuri miraculoase pentru ten

Delicioasele piureuri din fructe sau legume sunt tratamente excelente pentru ten. Rapide, practice și eficiente!

Sunt foarte bune pe post de garnitură sau desert, dar pentru ten fac adevărate minuni pe timpul verii. Încearcă-le și vei vedea diferența – liniile fine, pielea ternă și uscată vor deveni doar o amintire. În scurt timp, te vei lăuda cu un ten catifelat și luminos.

Piure de cartofi cu lapte – mască de întinerire

Cartofii cruzi aduc multe beneficii sănătății și frumuseții, fiind un bun remediu pentru cearcăne, iar cei fierți devin un veritabil tratament antirid și de lifting. Amidonul din cartofii fierți stimulează circulația, atenuează umflăturile pielii, iar vitaminele C, B și potasiul contribuie la catifelarea pielii și diminuarea ridurilor. Masca din piure de cartofi este indicată când apar arsuri solare pentru că stimulează regenerarea pielii. Cartofii noi sunt mai bogați în vitamina C și potasiu – așadar, profită de ei! Laptele conține și el acizi grași, vitaminele A, D și zinc, ce aduc pielii catifelare și luminozitate.

Rețetă: fierbe doi cartofi, scurge-i și pasează-i fin. Adaugă cinci linguri cu lapte și amestecă. Aplică masca pe față doar când s-a răcit și las-o să acționeze 15 minute.

Piure de piersică și lapte de migdale – mască pentru luminozitate

Piersicile conțin multe minerale și vitamine, în special caroten și vitamina C. Masca hrănește tenul, îl catifelează, îi dă luminozitate și închide porii. Laptele de migdale aduce pielii vitamina E, reducând efectele nocive ale radicalilor liberi și razelor UV și ajutând-o să se refacă.

Rețetă: pasează o piersică bine coaptă și adaugă 2-3 linguri cu lapte de migdale. Aplică masca pentru 15 minute.

Piure de struguri cu avocado și iaurt – mască pentru bronz de durată

Strugurii sunt o adevărată minune pentru orice tip de ten, fiindcă reduc inflamațiile pielii, iar glucidele, vitaminele, mineralele și resveratrolul au efect vitaminizant, răcoritor, regenerant și calmant. Datorită vitaminei PP, masca de struguri este recomandată după ce te-ai bronzat, pentru că ajută la menținerea nuanței arămii. Avocado hidratează în profunzime, hrănește pielea și îi dă strălucire, iar iaurtul este și el nutritiv și aduce un plus de hidratare.

Rețetă: pasează 3-4 boabe de strugure și adaugă o jumătate de avocado pasat și o linguriță cu iaurt. Amestecă și aplică pe față pentru 20 de minute.

Citește și:

O vară cu tenul curat

30 de secrete de vară

Pielea rebelă, fără soluție?

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.25/25.06.2015

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 06 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 06 noiembrie 2026

Cristina Bâtlan s-a căsătorit din nou, iar imaginile de la cununie au adus în atenție un bărbat despre care publicul știe puține lucruri. Traian, partenerul antreprenoarei, i-a fost alături joi, 5 noiembrie, la Starea Civilă a Sectorului 1 din București, unde cei doi și-au oficializat relația în prezența unor oameni apropiați. Ceremonia din Piața Amzei […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 05 noiembrie 2026
De Ioana Bucur | 05 noiembrie 2026

Cristina Bâtlan a devenit soție joi, 5 noiembrie, în cadrul unei ceremonii civile organizate în București. Antreprenoarea și partenerul său și-au oficializat relația în prezența unui grup restrâns de apropiați, la sediul Stării Civile din Sectorul 1, în Piața Amzei. Evenimentul a avut loc la ora 12:00, potrivit publicației Click!, care a publicat imagini de […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp