Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Cât de mult e prea mult?

Cât de mult e prea mult?

Volum, forme rotunjite și strălucire sunt tendințe în modă și frumusețe, însă totul are o limită, peste care vulgarul și kitschul își pun amprenta. Care este acea limită a decenței, sănătății și a esteticului?

Există o vorbă care, între timp, în frumusețe a devenit regulă de aur: „Mai puțin înseamnă mai mult“. Exagerarea nu ne face mai frumoase și chiar ne poate pune în pericol sănătatea. Orice femeie își dorește să aibă o siluetă perfectă. Însă unele devin atât de slabe, încât par bolnave. Mușchii ne conturează, iar un strat mic de grăsime ne protejează. Aceasta este misiunea stratului adipos, de protecție! Din acest motiv, corpul este setat ca femeia gravidă pună ceva grăsime în jurul abdomenului pentru a proteja sarcina. Dar și prea multă protecție poate fi patologică. La fel de grave pot fi lucrurile când ne referim la frumusețe!

Unghii lungi

Lungimea lor dă feminitate mâinii, iar gelul și tipsurile pot lungi oricât de mult unghiile. Și vedem deseori posesoare ale unor astfel de unghii. Nu se întrețin greu, însă cu siguranță îți limitează foarte multe acțiuni și se pot rupe ușor pentru că, modificându-i-se centrul de greutate, unghia naturală devine vulnerabilă la lovituri. Lungimea optimă, spun specialiștii, este cea când unghiile nu intră în carne atunci când închidem pumnul!

Gene voluminoase

Sunt la modă genele false. Nu sunt nici ieftine, dar nici scumpe, așa că multe femei apelează la acest truc de frumusețe. Odată montate, rezistă cam o lună – prin urmare, investiția este una bună. Aceste gene au multe curburi și lungimi, e important ce alegi! Iar în ce privește desimea lor, având în vedere că se montează fir cu fir, poți alege să le faci cât de voluminoase vrei. Prea lungi și prea dese împovărează pleoapa, ba chiar o poți răni de fiecare dată când clipești. Exagerarea poate deveni un chin. Dacă tot alegi acest artificiu, optează pentru gene de lungime medie și cu volum decent: ceva mai mult decât ai obține folosind cea mai bună mascara. Totul trebuie să pară natural.

Buze impunătoare

Acidul hialuronic te poate ajuta să ai buze cărnoase, chiar dacă natura nu te-a înzestrat cu ele. Însă alege dimensiuni puțin mai mari decât cele naturale – altfel, umflătura va fi peste conturul natural și boticul pe care-l vrei senzual va semăna mai mult cu un cioc de rață. Glossurile cu mentol sau alte substanțe care stimulează circulația îți vor aduce efectul de volum fără durere, rapid și perfect natural.

Niciun rid

Ridurile dau expresie feței și nu trebuie eliminate complet. Botoxul și acidul hialuronic le fac să dispară pentru un timp, dar chipul își va pierde din expresivitate, iar pielea – din elasticitate. Cea mai bună soluție împotriva ridurilor este prevenția, iar când acestea au apărut, cremele cu substanțe hrănitoare, care s-o susțină și să-i mențină hidratarea.

Cupă F

Sunt multe femei care-și doresc sâni din ce în ce mai mari. Însă operația este dureroasă, iar un volum mare de silicon va pune presiune pe stern și pe coloana vertebrală. O cupă B-C poate fi atrăgătoare și, în același timp, fără repercusiuni în planul sănătății.

Culori curcubeu

Se poartă machiajul colorat, însă și culorile tari pot fi combinate spectaculos, fără dăm impresia că am răsturnat cutia de farduri pe față. O altă regulă de aur în machiaj spune că, atunci când buzele poartă o culoare puternică, machiajul ochilor este în nuanțe neutre, iar când alegem să-i punem în valoare pe ei, lăsăm buzele într-o culoare naturală, delicată. Prea multă culoare te scoate în evidență, dar într-un mod absolut neplăcut, chiar vulgar!

Curățenie lucie

Foarte multe femei respectă toate regulile frumuseții, ba chiar fac exces de zel, curățând excesiv tenul. În acest caz, prea multă curățenie strică. Când ne spălăm, îndepărtăm și stratul hidrolipidic, protector al pielii și, din dorința de a face bine, de fapt dezechilibrăm pH-ul și apar iritațiile. Exfoliază tenul doar de 2-3 ori pe săptămână!

Fixare puternică

Coafura trebuie să reziste, însă nu cu orice preț. De altfel, nici nu mai sunt la modă pieptănăturile înțepenite. Noile tendințe pun în valoare fluiditatea, naturalețea. Nu e cazul să exagerezi când aplici fixativul! Acest produs are partea lui bună, fixând coafura, însă are și câteva efecte care dăunează părului. Iată care sunt motivele pentru care e bine să fii zgârcită cu fixativul: conține alcool și deshidratează părul, iar reziduurile se depun pe fire și scalp și le asfixiază, fiind una dintre cauzele căderii părului.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de octombrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: Guliver/Thinkstock

Comments

comments

Lasă un răspuns