Cei mai buni înlocuitori ai cosmeticelor

Cei mai buni înlocuitori ai cosmeticelor

Ţi s-a întâmplat să rămâi fără un produs-cheie de îngrijire sau machiaj? Există câteva soluţii ca să faci faţă cu succes situaţiei!

Uiţi des ceva acasă când pleci în concediu? Dacă nu ai pus în bagaj şamponul, crema, rujul sau, dintr-un motiv sau altul, nu le ai la îndemână şi nu vrei să faci o investiţie imediată, iată cu ce să le înlocuiești simplu şi rapid!

Şampon

Gelul de duş poate fi o variantă, dar săpunul nu, fiindcă usucă în exces cuticula şi vei avea nevoie de foarte mult balsam ca să redai supleţea părului. O soluție naturală, rapidă şi ieftină este bicarbonatul de sodiu. Amestecă într-o cană cu apă o lingură cu vârf de bicarbonat şi apoi aplică pe părul umed. Masează bine scalpul şi părul, apoi clăteşte. Podoaba capilară este purificată, iar grăsimea şi mirosurile sunt înlăturate.

Balsam

Pune puţin ulei în palme şi întinde-l bine înainte să-ţi treci degetele prin păr. Poți folosi orice ulei comestibil ai la îndemână. Nu trebuie să exagerezi cu acest înlocuitor pentru a evita îngrăşarea imediată a părului.

Cremă de faţă

Vitamina E este cea mai înţeleaptă investiţie pe care o poţi face pentru tenul tău, indiferent de tipul lui. Îi asigură hidratare şi protecţie împotriva radicalilor liberi, ba chiar îi stimulează regenerarea. Uleiul de măsline poate fi şi el folosit, dar într-o cantitate foarte mică. Untul sau laptele de cocos sunt alte ingrediente care ţin loc cu succes cremei de zi, deşi nu sunt mereu la îndemână.

Ruj

Balsamul de buze este cel mai bun înlocuitor, iar când nici el nu există, conturează buzele cu un creion, apoi aplică pe ele puţin ulei, unt sau untură. Buzele vor fi definite de creion şi hidratate și protejate de grăsime. Dacă nu ai nevoie de hidratare, poţi folosi doar creionul, aplicându-l pe toată suprafaţa buzelor.

Ştiai?

Dacă lustruiești unghiile cu piele de căprioară, obţii un efect asemănător lacului incolor. Prin frecarea delicată, grăsimea de sub ele ajunge în straturile superioare, iar unghiile arată ca proaspăt lăcuite.

Citește și:

Ghidul expirării fardurilor

Sarea, din bucatarie in trusa de farduri

3 secrete ale pudrei bronzante

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.31/06.08.2015

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 01 ianuarie 2026
De Raluca Ogaru | 01 ianuarie 2026

Concertul de Anul Nou al Filarmonica din Viena a fost difuzat în direct pe 1 ianuarie 2026 de Televiziunea Română, reconfirmând statutul acestui eveniment drept unul dintre cele mai urmărite spectacole de muzică clasică din lume. Transmis din celebra Sală de Aur a Musikverein, concertul a adus din nou în prim-plan tradiția vieneză, rafinamentul muzical […]

Citeste mai mult
De Corina Matei | 01 septembrie 2017
De Corina Matei | 01 septembrie 2017

Femeile nu aruncau tărâțele de grâu rămase de la moară. Le luau acasă, pentru borș și hrana animalelor. După o perioadă lungă de desconsiderare, tărâțele au revenit la modă. Tărâțele proaspete (aproape de orice fel) conţin belșug de vitamine din complexul B (B1, B2, B5, B6, B12), vitaminele D, E şi PP, dar şi mult magneziu, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp