Esti aici
Femeia.ro > Frumusete > Manichiură cu personalitate

Manichiură cu personalitate

Lacurile de unghii dau tonul vacanțelor. De la culorile terne și închise, trecem în acest sezon la culorile curcubeului.

O vară plină de culoare, flori, sclipici, pietre și modele marine, așa se poate descrie în câteva cuvinte ce se poartă pe unghii în acest anotimp. Ele vor da savoare ținutelor și vor pune în valoare mâinile și picioarele. Culorile neon par să-și fi pierdut forța, fiind înlocuite de vedeta 2016: auriul! O altă noutate a acestei veri este imaginația fără limite. Poți purta orice, în orice combinație, ba chiar fiecare unghie altă culoare. Cât privește forma și lungimea care se poartă în acest sezon, nu avem nicio surpriză. Clasic, simplu și comod sunt cele trei atuuri ale unghiilor. Forma este ușor rotunjită, iar lungimea scurtă spre medie.

Unghii prețioase

Aurul, acest metal prețios asemuit soarelui, este vedeta verii. Fie că alegi folia sau lacurile de unghii, auriul va aduce farmec unghiilor, mai ales când pielea este bronzată. Se poartă pe toată unghia, ca accent (model), dungă de french sau doar unghia inelarului vopsită în auriu.

Flori văratice

Culorile pastelate sunt printre trendurile verii, iar albul pastă este în topul listei. Toate aceste nuanțe ne duc cu gândul la dulciuri și la copilărie. Nu există regulă de asortare cu hainele, ci, dimpotrivă, se încurajează contrastul. Albul, asemenea zahărului pudră, se poartă simplu sau în combinație cu picturi florale puse în valoare de fundalul curat, imaculat.

Eleganță în alb și negru

Negru este o culoare clasică, prin urmare nu s-a demodat, însă în această vară este permis doar în combinații jucăușe. Duritatea lui este diminuată de asocierea cu alb, căpătând stil și eleganță, iar micile bijuterii aplicate aduc unghiilor o notă prețioasă.

Fresh de vară

Este manichiura tuturor timpurilor. Versatil și comod, french-ul vine și el cu ceva nou. Culoarea liniei poate fi oricare, nu doar clasicul alb, de preferință una veselă, tonică. Recomandată pentru acest sezon este combinația dintre alb și bleu, o altă culoare vedetă a verii.

Albastru marin

Orice nuanță de albastru e pe val, însă topul începe cu cele mai deschise. Combină-le, creează degradeuri și adaugă elemente marinărești, autocolante sau picturi. Lasă-ți imaginația liberă și încearcă-ți talentul.

Pedichiură șic

Se poartă lacurile de unghii viu colorate, care să contrasteze cu pielea bronzată și sandalele. Orice culoare ai alege, poți să adaugi o mică decorațiune, o pietricică ori un desen. Noutatea acestui sezon este decorarea unghiei mari și a celei alăturate! Dacă vrei ceva și mai șic, la modă și care să exprime feminitate și rafinament, alege câteva nuanțe din aceeași gamă cromatică și aplică pe fiecare unghie o altă culoare, de la cea mai închisă la cea mai deschisă.

Citește și:

Tratamente rapide pentru unghii

Lacul de unghii: mat, lucios sau strălucitor?

Nail bar – Ce punem pe unghii?

Articol preluat din ediția de iunie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Luminița Tăbăran

Foto: Guliver/Thinkstock


Sus