Esti aici
Femeia.ro > Lifestyle > Gânduri de pandemie la feminin

Gânduri de pandemie la feminin

pandemie

De sărbători, obișnuiam să publicăm în revista Femeia. câteva secrete de îngrijire, de înfrumusețare ale redactorilor noștri. Lucrurile s-au schimbat foarte mult într-un timp foarte scurt, dar noi n-am renunțat la bunele obiceiuri, ci doar ne-a adaptat, convinse fiind că viața merge mai departe și că vom ieși mai puternice, mai sigure pe noi și mai frumoase din această încercare. Se apropie Paștele, așa că, în ciuda pandemiei, noi ne păstrăm capul pe umeri și pofta de viață. Ca iarba care crește printre dalele de ciment, care năpădește totul, nu ne dăm bătute!

Iată, așadar, întrebările adresate câtorva dintre colegele noastre și apoi răspunsurile lor:

1. Cum te-ai adaptat perioadei de izolare? Ce a fost bine, ce a fost rău? Ce schimbari majore au intervenit în viața ta?
 
2. Cum s-a schimbat (dacă s-a schimbat) ritualul tău de îngrijire? Cum te îngrijești în această perioadă?
 
3. Care sunt lecțiile perioadei de izolare și de pandemie pe care le-ai învîțat tu? Ai luat decizii importante pentru viața ta de după pandemie? Care va fi primul lucru pe care intenționezi sî-l faci la finalul izolării?

 

Susana Pletea, Chief Operational Officer Burda România

1. Burda România a implementat sistemul de muncă de acasă încă din 2009 pentru partea editorială, așa că aici nu a fost o noutate. Am avut experiența cu munca de acasă de-a lungul timpului și nu pot să spun decât că e foarte eficientă în profesia noastră. Am învățat cum să comunic cu colegii, în timp, în condițiile în care fiecare e la biroul din spațiul său personal și tocmai ce mi-am comandat zilele acestea căști noi pentru telefon, ca să îmi fie comod și să am mâinile libere. E adevărat că, până acum, am încurajat fiecare redacție să își facă ședințele de sumar clasic, văzându-se cu toții, schimbând idei și alegând împreună cele mai bune variante. Dar se poate și de la distanță, mijloacele tehnice de astăzi sunt de mare ajutor.

Sigur că e o diferență psihologică între a lucra de acasă că așa vrei/ai hotărât tu și alta e când e obligatoriu să nu ieși din casă, sau să o faci în mod restrictiv. Însă respect regulile impuse de autorități și sunt profund recunoscătoare că eu și colegii din editorial putem lucra protejați și mă gândesc în fiecare zi la colegii care continuă să facă difuzare și să ducă revistele noastre la punctele de presă rămase deschise. Mă gândesc cu recunoștință și la vânzătorii care încă mai sunt la acele puncte de difuzare de presă, ca să ajute cititorul să intre în posesia revistei favorite, sper că cititorii, între cumpărăturile necesare, includ și ofertele noastre editoriale. Încercăm să aducem „doza de normal și speranță” în viața noastră a tuturor.

Așa că, rezumând, lucrez de acasă fără probleme, e bine că mi-am impus să fac bicicletă medicinală și puțină gimnastică zi de zi, e rău că dorm puțin și agitat, că mă bântuie tot soiul de griji legate de locurile de muncă din editură. Nu resimt ca o povară faptul că nu ies din casă, pentru mine acasă e un loc unde mă simt dintotdeauna confortabil, protejată, capabilă, întregită. Muncesc, citesc, gătesc, totul obișnuit.

 

2. Mă dor mâinile, de la spălat, dezinfectat, spălat… așa că e nevoie de multă cremă de mâini hidratantă. E posibil să stau toată ziua în pijama – dar asta e răsfăț, nu? – și să pun o alta curată după baia de seară, pe care nu am exclus-o din ritualul zilnic, și care înseamnă apă fierbinte, fierbinte și citit. Așa că nu am nimic spectaculos de declarat.

 

3. Îmi tot spun cu durere că societatea românească pare în derivă; mi se pare că acum culegem „roadele” a treizeci de ani de „libertate sălbatică”. Nu am pus preț pe valori precum: reguli pentru toată lumea, la fel și respectate, educație, sănătate… din astea despre care tot vorbim și ne rezumăm mereu la cuvinte, iar acum avem pentru toate lipsurile factura pe masă, cu somație de plată. O societate mai așezată, mai disciplinată, mai aplecată spre a înțelege rolul fiecăruia, de la opincă la vlădică, și dispusă la respect pentru treaba bine făcută și responsabilă a fiecăruia ar fi salvat pur și simplu mai multe vieți.

Nu-i așa că acele spitale zonale mari (vorbe în vânt și astea) ar fi fost acum „mană cerească”? Nu-i așa că pe lângă aceste spitale zonale mari, dotate, funcționale, civilizate, cu protocale și personal bine pregătit și apreciat, în timp s-ar fi dezvoltat câte un adevărat ecosistem necesar în societatea noastră, care să însemne cămine de bătrâni, ferme agricole, școli pentru copiii care cresc fără părinți, locuri de muncă pentru asistenți sociali, educatori, fermieri, mecanici etc-etc-etc? Sunt multiple lecții pe care le putem învăța din ce trăim acum, dar cred că întrebarea este dacă vom fi capabili să ne facem temele după. Aici am dubii mari, drept să spun. Punctez două „lecții”, însă, așa cum le văd eu: „de la cap se împute (mereu) peștele” și „ia uite, de fapt avem nevoi primare, consumismul nu e decât un fals motor economic!”. Post-molimă, vreau să cred că voi rămâne tot omenoasă și tot în banca mea. Și, ca toată lumea, cred, întâi voi ieși din casă; voi merge agale pe străzi și mă voi bucura de amestecul printre semeni. Așa „imperfecți” cum suntem!

 

Emilia Baculescu, designer revista “Femeia de azi”

1. Îmi este greu să stau în casă! Sunt o persoană activă, îmi plac plimbările lungi. Aveam zile când făceam și 10 km pe jos. Îmi place să fac poze atunci când mă plimb, îmi place să imortalizez lucruri și să mă bucur de ele atunci când le regăsesc în telefon.

Ce mi-a adus nou izolarea? Timp mai mult pentru mine, lucruri pe care nu le făceam înainte și nu aveam timp! Gătesc, citesc, văd filme, seriale.

Schimbări, aici e cam trist. Fac sport în casă, dar nu am aceeași motivație pe care o aveam când mergeam la sală. Nu-mi găsesc locul fiind cu toții acasă. Dar încerc să împărțim casa în așa fel să nu ne simțim înghesuiți. Îmi lipsesc ieșirile cu prietenii, deși vorbim la telefon – nu este suficient!

2. Nu s-a schimbat nimic, ba din contră, după cum spus mai sus, am mai mult timp pentru mine! Am început să-mi dau mai des cu crema pe corp, înainte nu aveam timp – trebuia sa plec sau fac altceva. Îmi fac măști pentru păr… Mi-ar fi prins bine și niște cremă anticelulitică, dar, dacă mă strădui mai mult, o să comand ceva online.

 

3. Înveți în primul rând să apreciezi mai mult libertatea, să te bucuri de fiecare moment pe care ți-l oferă viața. Înveți să trăiești cu tine și să-i cunoști mai bine pe cei de lângă tine! Să nu te mai necăjești pentru orice fleac! De fapt, cel mai important lucru din viața este să fii sănătos. Să faci anumite lucruri atunci când trebuie, să nu amâni! „Trăiește azi ca și cum ar fi ultima zi pe pământ”.

Vreau să stau mai mult cu familia, mama, surorile acum îmi lipsesc enorm – deși vorbesc zilnic cu ele nu simt că este suficient. Când o să termin cu izolarea… vreau să-mi pun mai multe flori în casă, să plantez în grădină. Vreau să-mi îmbrățișez prietenii, vreau să merg la teatru (am avut bilete, dar s-au anulat spectacolele)  Vreau să alerg sau să merg cu rolele în parc. Vreau să plec pe munte, să decopăr trasee noi, să simt din nou adrenalina pe care o ai atunci când ești la înălțime… vreau să simt din nou senzația aia pe care o ai atunci când ai ajuns în vârful muntelui și încerci să cuprinzi cu privirea tot ce te înconjoară! Sau mai bine spus: să scapi de senzația de încorsetare.

 

Andreea Cohuț, redactor-șef revistele “Sănătatea de azi” și “ABC Diabet”

1. Nu au fost schimbări majore pentru mine în perioada asta. Înainte lucram de acasă o zi pe săptămână, vinerea, acum acest mod de lucru a devenit constant.

Îmi este mai comod, recunosc: nu mai pierd timp pe drum spre și de la birou, mă trezesc cu o oră mai târziu, petrec mai mult timp cu pisicile, deci nu mai am parte de mutrișoarele lor dezamăgite și privirile pline de reproș în fiecare dimineață. Diferența este că acum lucrează de acasă și Vlad, iubitul meu, deci petrecem mai mult timp împreună, luăm zilnic prânzul împreună și am văzut câte un film în fiecare seară, ceea ce înainte se întâmpla numai în weekend. Nu gătim mai mult, tot fructele, salatele, cartofii copți și lipiile cu diverse sunt baza, dar am făcut curățenie generală deja de două ori!

Cel mai mult ne lipsesc antrenamentele de grup de la sală, competițiile de alergare (toate au fost anulate în perioada asta, inclusiv Maratonul de la Cluj, pentru care aveam și bilete de avion cumpărate), drumețiile montane…

Un alt lucru tare neplăcut este că nu-mi mai pot vizita bunica, pentru că accesul la azilul unde se află a fost total restricționat. Nu-i putem trimite nici ceaiurile, dulciurile sau mâncărurile preferate și sunt convinsă că o afectează și pe ea lipsa noastră. Abia aștept să o văd!

Am mai pierdut în perioada asta o programare la medic pe care o așteptam de două luni, dar care s-a anulat, pentru că nu era o urgență.

Inedit o să fie și faptul că-mi voi aniversa ziua de naștere în doi, pentru prima oară, fără părinți, rude și prieteni, dar ca să gândesc pozitiv, asta înseamnă mai mult tort pentru mine!

 

2. Cu siguranță, mă machiez mai puțin. Un balsam de buze și puțin rimel, eventual un BB cream îmi sunt suficiente pentru acasă. În schimb, am avut mai mult timp pentru măști și tratamente faciale, m-am ocupat singură de epilat (pe care înainte îl făceam numai la cosmetică), manichiură, pedichiură, pentru care nu prea aveam răbdare și le rezolvam, de obicei, tot la salon.

În privința sportului, cea mai bună decizie pe care am luat-o chiar înainte de prima ordonanță militară a fost aceea de a închiria o bicicletă profesională de spinning de la sală, așa că mă antrenez zilnic 1-2 ore, mai mult decât înainte, mai ales că Vlad e și el pasionat de sport și ne motivăm unul pe altul. Există și antrenamente live, direct de la sală, deci din punctul ăsta de vedere stăm bine. Dacă aș mânca mai puține dulciuri, aș avea toate șansele să ies superfit din carantina asta!

 

3. Mi-a întărit convingerile pe care deja le aveam: că viețile ni se pot schimba într-o clipă, că trebuie să fim recunoscători pentru tot ce avem și că suntem datori să-i ajutăm, cât de mult putem, pe alții. Chiar dacă e vorba doar de hrănit porumbei, câini fără stăpân, de făcut cumpărăturile cuiva care nu poate singur sau de comandat din când în când mâncare de la restaurantele vecine, ai căror clienți eram și care altfel ar intra în faliment.

Cel mai tare mă deranjează incertitudinea, faptul că nu aveam nicio idee despre cât va dura toată situația asta și în ce măsură mă va impacta inclusiv din punct de vedere profesional, pentru că și tirajele revistelor și vânzările sunt direct afectate. Deocamdată, suntem printre norocoși, dar asta nu înseamnă că nu ne facem griji pentru ce urmează.

În rest, am convingerea că nimeni nu pleacă de pe Pământ înainte de vreme, așa că n-am trăit nicio clipă de panică legată de faptul că m-aș putea îmbolnăvi: că se întâmplă acum, peste zece sau cincizeci de ani, toți vom ajunge la final de drum, într-o zi. Plus că am încredere în imunitatea mea și nu sunt fatalistă de fel. Singurele emoții pe care le am sunt legate de părinți, mai ales că nu sunt nici tineri, nici sănătoși tun.

Probabil o drumeție pe un vârf de munte o să fie printre primele activități bifate, pentru că de concedii nu cred că poate fi vorba deocamdată. Dacă totul revine la normal, din septembrie o să avem câte o competiție în fiecare weekend, unele aici, altele pe la munte. Printre picături aveam în plan să mergem în Grecia, poate și în Croația sau Spania, dar sperăm să putem recupera anul viitor.

 

Roxana Melnicu, redactor-șef revista “Practic în bucătărie”, redactor reviste Burda România

Roxana Melnicu

1. Drept să zic, nu m-am adaptat și cred că nimeni nu ar trebui să se adapteze la așa ceva. Poți tolera condițiile mai mult sau mai puțin, dar cred că e bine să le vedem anormalitatea, inclusiv pentru a aprecia mai bine ce înseamnă libertatea, întâlnirile directe și firești între oameni, natura legăturilor dintre noi, importanța pe care o are conexiunea noastră cu mediul. Contactul direct între oameni este important pentru securitatea lor emoțională, pentru starea lor de sănătate psihică, pe scară largă pentru bunul mers al societății și al fiecărui individ. Contactul cu natura este important pentru forma noastră fizică și psihică, pentru imunitatea noastră. Citadinii, în solitudinea apartamentelor lor, riscă să devină clorotici și aproape intoxicați cu clor, avitaminotici, fragilizați deci față de alte infecții. Cred că trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt, o stare excepțională care trebuie să se sfârșească și poate tocmai incertitudinile legate de durată sunt cele care creează cea mai mare anxietate acum. Lucrez de acasă de 10 ani, sunt introvertită, nu simt nevoia să ies sau să vorbesc permanent, în prima parte a acestei perioade oricum nu aș fi scos prea mult nasul din casă pentru că am avut foarte mult de lucru… totuși am perceput acut schimbările: peste tot luam contact – virtual – cu oameni tot mai agitați, cuprinși de anxietăți de tot felul, legate de boală, dar mai ales legate de viitorul lor, simțeam valul de informații anxiogene pe care fiecare transmițător le amplifica, cu sau fără voie… Știți, oamenii se liniștesc cel mai bine când se văd și se ating – aici oamenii de știință dau vina pe oxitocină – iar scrisul, mesajele sau chiar vocea la telefon nu ajută prea mult la calmare și adesea pot chiar complica lucrurile. Pe termen lung, cu cât suntem mai separați unii de alții, cu atât vom fi mai creduli și mai dispuși să ne panicăm la orice știre, mai anxioși pentru noi și mai lipsiți de compasiune reală pentru ceilalți. De aceea este important să ținem minte că izolarea trebuie să țină de o perioadă limitată și este o stare excepțională.

Am simțit îngreunarea fluxului muncii, lucrările s-au restructurat și reconfigurat rapid, din mers, munca a trebuit readaptată, brusc ne-am pomenit cu toții că scriam pentru o altă lume, despre care nu știam aproape nimic și care începea să se schimbe cu repeziciune. În plus, nu toate lucrurile se pot face de acasă – nu le făceam nici înainte: uneori preferam să lucrez temporar în afara casei – chiar în spații neconvenționale, parcuri, cafenele – deoarece scriam mai repede și mai bine, creativității mele îi prinde bine schimbarea de decor, chiar întâlnirea cu unii oameni prielnici, plus că se întâmplă ca membrii familiei să nu-mi poată înțelege nevoile de spațiu și timp propriu. Iar orice jurnalist știe că orice interviu e mai suculent când e făcut față în față. Cel mai acut am resimțit lipsa de libertate, la niște dimensiuni pe care nu le-am mai întâlnit: nu este normal să fii nevoit să justifici în scris fiecare ieșire din casă. Dar din fericire pot spune că am avut și am continuu mult de lucru, legat de job și de casă, exersez constant, pentru mine este vital, timpul îmi este mai mult decât ocupat, sper că voi recupera și niște lecturi care mă așteaptă, ai mei sunt sănătoși și inclusiv din aceste motive consider că sunt fericită. Mă protejez, îi protejez pe cei dragi – deși nu aveam timp mai deloc am implementat cele mai complexe strategii de dezinfectare a mâinilor și în fiecare zi prepar îndelung cele mai bune rețete pentru imunitate pe care le știu.

 

2. În perioada în care am avut intens de lucru îngrijirea s-a redus la minimum… De câteva zile, recuperez intens. Am mare grijă de mâini – eu am în mod natural pielea uscată și dezinfectanții de mâini au asprit-o îngrozitor, acum folosesc cele mai hrănitoare produse pe care le găsesc.

 

3. Am făcut descoperiri nu prea plăcute, am văzut atitudini și relații umane deteriorându-se, apoi am realizat că pandemia nu a făcut decât să scoată la iveală situații nevralgice existente de mult, în special cele legate de sisteme politice și sociale, de sistemul sanitar de la noi… Cred că de acum înainte încă avem multe de învățat din criza asta și sper să nu îi uităm nicio etapă. În primele zile mi-am propus să scriu jurnalul pandemiei și mereu m-au împiedicat altele, pe această cale promit să nu mai uit.

Decizii? Nu știu dacă sunt mari sau mici, dar sunt convingeri: să călătoresc mai mult, să văd lumea, să am mereu deschis un loc în care pot avea contact cu natura. După izolare? Petrecere cu prietenii!!

 

Dana Verescu, redactor-șef “Grădina mea de vis”, redactor reviste Burda România

Dana Verescu

1. Lucrez de acasă din 2009, la început am fost ezitantă, dar rapid m-am obișnuit cu acest stil și ritm de lucru, mai ales că scrisul și redactarea se pretează la așa ceva, atmosfera de calm și liniște de acasă e favorabilă concentrării. Chiar și așa, contactul cu colegii, cel puțin o dată pe săptămână, era necesar. Nu m-am adaptat perioadei de izolare și nici nu vreau să mă adaptez, este nenaturală și nefirească. Lucrul a devenit mai greoi, pentru că țin legătura doar prin telefon, pierd mult timp încercând să calmez și să consiliez colegii mai agitați, îmi consum energia din cauza stresului constant. Nu este o vacanță acasă, cum poate crede multă lume, ci o închidere forțată în casă. Nu găsesc nimic bun în izolarea aceasta nediscriminatorie, respect recomandările, dar costurile sunt mai mari ca beneficiile, așa cred. Poate că era mai indicată o izolare a grupurilor cu risc, lăsând oamenii activi și sănătoși să-și continue activitatea. Schimbările majore sunt legate de starea psihică și fizică: am deseori dureri de cap, pentru că nu mai fac mișcare cum eram obișnuită, dorm mai prost pentru că nu mă aerisesc suficient, mă îngrijorez în legătură cu efectele psihologice pe termen mediu și lung ale arestului la domiciliu asupra tuturor oamenilor.

 

2. Nu sunt schimbări majore, dar am senzația că părul nu îmi mai stă deloc bine, orice aș face. Exersez în casă pe cât posibil, alerg, pentru că avem voie la sport individual. Eu îmi găseam mereu timp pentru citit, așa că nu e ceva deosebit acum, deși parcă citesc mai puțin ca înainte pentru că nu mai am liniștea de altădată, liniștea interioară. Mi-e foame mai des, dar probabil pe fond de stres. La oameni, la fel ca la plante, statul în casă și lipsa aerului duc la slăbirea generală a organismului.

 

3. Am aflat pe pielea mea că starea de izolare scoate ce e mai rău din mulți oameni. I-am văzut panicați, paralizați de frică, devenind agresivi și incapabili să asculte opinii diferite de ale lor. Mai mult decât boala fizică mă sperie boala psihică și deformările cognitive și comportamentale pe care le văd în jur. Primul lucru pe care intenționez să-l fac este să organizez o mare petrecere acasă la mine. Să fac sport din nou în aer liber.

 

Luminița Tăbăran, redactor www.femeia.ro și reviste Burda România

Luminița Tăbăran, #stauacasa #faramachiaj #farafiltre

1. Foarte bine. Nu cred ca a fost ceva rău. Din fericire, am avut tot timpul de lucru, așa că nu m-am plictisit nicio clipă. Pentru că nu am mai mers la conferințe, am avut răgazul să mă odihnesc, să scap din acel carusel nebunesc și să mă liniștesc. Ba chiar am găsit timp pentru mine, pentru sufletul meu, am făcut yoga, am meditat, am colorat și am vorbit la telefon cu prietene pe care nu le mai auzisem de ceva vreme.

 

2. Am renunțat să mă fardez, să-mi fac unghiile cu ojă și prin urmare am consumat mai puțin demachiant și dischete demachiante. În schimb, am avut mai mult timp să-mi pun măști, să-mi fac un tratament mai consistent seara, cu masaj și exfoliere. Desigur, la creme n-am renunțat, dimineața și seara îmi curăț tenul, apoi aplic ser pentru hidratare și cremă. În cele 10-15 minute de relaxare zilnică, îmi mai fac un tratament: îmi pun o mască de jad și aprind o lumânare parfumată. Mă gândesc la acest mic tratament ca la un desert pentru trup și suflet. A, și chiar dacă stau în casă, intenționez să mă vopsesc curând. N-am facut niciodată asta pentru ceilalți, ci pentru mine, e o formă de respect față de mine.

 

3. Am învățat să nu mai amân lucrurile!!!! Am mai învățat că e bine să fac ordine în viața mea, să prioritizez altfel lucrurile, să pun preț pe ce e valoros pentru suflet și să apreciez mai mult lucrurile spirituale. Am reușit să am și o altfel de relație cu mâncarea, să fac alegeri sănătoase și să reduc porțiile, pentru că nu mai sunt atât de activă. Cred că este o perioadă bună pentru reflecție, pentru descoperirea de sine și pentru a deveni mai buni, mai toleranți și mai calmi (aici încă mai lucrez cu mine). Primul lucru pe care-l voi face când totul va lua sfârșit… am să-i îmbrățișez pe cei dragi, pe prieteni și îmi voi vizita rudele.

 

Alina Neamțu, coordonator online Burda România

Alina Neamțu

1. Să fiu sinceră, în cazul meu nu au intervenit prea multe schimbări. Și înainte de izolare găteam acasă și stabileam mesele în avans, deci nu a fost nevoie de adaptare. Ies mult mai rar la magazin acum, dar asta vine cu un beneficiu: nu mai cumpăr snacks-uri de fiecare dată când mi-e poftă de ceva.
Chiar la începutul lunii martie începusem un curs pentru o limbă străină nouă, iar profesoara ne trimite acum materialele prin e-mail. În rest, să fii introvertit are o parte bună, nu prea te plictisești când ești obligat să îți petreci timpul în casă.

2. Pentru că s-au închis saloanele de frumusețe, am decis să îmi cumpăr un epilator cu IPL. Mă gândeam de ceva timp să investesc în unul, ședințele de laser de la salon ajung să fie destul de costisitoare. Știu că IPL-ul nu e atât de eficient ca laserul, dar foarte multe persoane sunt mulțumite și de varianta aceasta. În plus, e mult mai convenabil – și am prins și o reducere, deci nu m-am putut abține!

3. Cred că cea mai importantă lecție, pe care ar trebui să o învățăm toți, e să evităm știrile și postările negative din social media. E bine să rămânem informați, dar e foarte ușor să ne lăsăm copleșiți, să devenim anxioși. Până la urmă, tot ce putem face e să ascultăm sfaturile autorităților: să ținem cont de normele de igienă și să ieșim din casă doar când e obligatoriu.
La finalul izolării, voi ieși în primul rând la o plimbare: în oraș, prin parc sau măcar în jurul blocului. Nu simt că o iau razna în casă, dar, recunosc, mi-e dor să ies doar pentru a mă plimba, fără o declarație, fără să-mi fie teamă că mă voi îmbolnăvi. Apoi, îmi voi cumpăra în sfârșit vacanțele pe care le plănuisem pentru anul acesta. Deși probabil se vor muta pe anul viitor… Am avut norocul că încă nu cumpărasem nici bilete de avion, nici cazări înainte să înceapă nebunia.

 

Ada Oprea, redactor-șef revista ”Ioana”

Ada Oprea

1. Pentru mine, perioada de izolare nu a reprezentat un efort prea mare pentru că sunt obișnuită cu munca de acasă. În mod practic, duc doar lipsa weekendurilor în care ieșeam în oraș, la shopping sau a excursiilor de trei zile. În rest nu au existat schimbari majore în viața mea. Nu mă simt constrânsă de măsurile luate de autorități pentru că am convingerea că o fac spre binele meu și al familiei mele, protejându-i totodată și pe cei din jurul meu, în sens larg.

 

2. Ritualul meu de îngrijire nu s-a schimbat absolut deloc. În fiecare dimineață și în fiecare seară am același ritual ca de obicei. Eu nu mă machiez în fiecare zi, nu făceam asta nici când lucram de la birou, deci ritualul meu este mult simplificat și include îngrijirea pielii, a tenului, a părului etc.

 

3. Lecția pe care eu am învățat-o este legată de prietenie. Nu sunt aproape de părinții mei, cărora le duc grija. Și am constatat că nu doar eu le duc grija, ci și alții. Unii îmi sunt prieteni apropiați și mă șsteptam la gesturi frumoase din partea lor, alții sunt doar amici de ocazie, dar care m-au sunat și m-au întrebat dacă ai mei nu au nevoie de medicamente și alimente. În schimb, am fost dezamăgită de câteva persoane pe care le credeam că sunt alături de mine trup și suflet.

Primul lucru pe care aș vrea să îl fac este să mă duc la cumpărături și apoi câteva zile la rând la restaurant, nu vreau să mai gătesc! Însă probabil nu voi face asta pentru că sunt convinsă că voi rămâne cu niște „sechele de pandemie“: frica de a atinge diverse obiecte, frica de contact fizic accidental cu necunoscuți etc. Apoi, în primul moment când va fi posibil, îi voi aduce pe ai mei la mine.

 

 

Ivana Iancu, redactor reviste Burda România

Ivana Iancu

1. Am intrat în perioada de izolare antrenată. Am avut piciorul rupt, de curând, și am stat 40 de zile cu orteză în picior. Am dormit cu ea și cea mai mare bucurie era că pot face un duș. Cârjele m-au învățat lecția neputinței. Lucruri simple, la care nu mă gândisem niciodată… Nu puteam să mă spăl, să mă mișc pe distanțe mari, peste 10 pasi la început, îmbrăcatul era un chin… Nu puteam să îmi beau cafeaua în locul preferat decât dacă eram ajutată.

Dar a fost o perioadă în care prietenia a căpătat alta valoare. Am avut nevoie de medicamente, mi-am făcut injecții în burtă singură și am stat mult, mult dintr-o zi, în pat. Puțini prieteni m-au întrebat dacă am nevoie de ceva… Puțini s-au gândit la mine de Crăciun sau de Anul Nou.

Însăși relația cu partenerul meu de viață a devenit alta. Nu am crezut că va rezista stărilor mele de deznădejde. M-am trezit, după două săptămâni, cu un picior mai subțire, musculatura căzută… Ce să mai zic de cochetărie și alte de-astea… Îmi era rușine de cum arăt, nu mă puteam aranja, purtam haine largi, lejere, dar îmi doream, evident, rochițe, tocuri. Și m-a suportat cu stoicism!

Așa că pandemia m-a prins imediat după perioada de recuperare. Viața mea se împarte între statul acasă, grija pentru mama și mersul la țară, la sapă. Sunt o fericită. Am moștenit pământ! Merg la țară, dau cu sapa, am curățat copacii, am pus ceapa și mazărea.

Urmează porumbul, fasolea, dovlecii și dovleceii. Pământul meu natal îmi dă putere cu toate că mă întorc, de acolo, epuizată. Gradina și casa noastră sunt într-un sat pustiu, uitat de lume. Cam de două ori pe săptămână, foarte de dimineața, ne scriem declarația pe proprie răspundere, ne facem un bagaj mic, ne punem mănuși și măști, ne urcam în mașină. Când ajungem la țară, coborâm în fața porții, intrăm încuiem și ne apucăm de muncă…

Înainte, făceam o tură pe la neamuri, mergeam la cimitir și aprindeam lumânări la morimtele bunicilor și al tatălui meu. Acum suntem noi, albinele care au năvălit în florile merilor și corcodușilor și guguștiucii.

 

2. Da, întotdeauna mi-au plăcut lucrurile simple: să stăm pe prispă și să ne afundăm în liniștea grădinii, să curățăm buruienile din ceapă (am trei tipuri de sapă pentru asta) și să ne bucurăm că au răsărit lăcrămioarele și au făcut muguri trandafirii pe care i-am răsădit în toamnă.

Da, mă tem pentru mine și ai mei, dar încerc să îmi păstrez echilibrul. Cât despre îngrijire, vorba Ralucăi Bădulescu “Nu ne-am născut toate cucoane!” Se poate să ai grija de tine și fară saloane.

 

3. Nu îmi fac planuri, nu am vise de vacanțe exotice, nu mă simt chinuită. Aștept! Trăiesc de pe o zi pe alta și sunt multumită că o văd pe mama fericită că are cocoș, mărțișorul pe care i l-am adus de 1 Martie și că găinile se oua. Gătesc, fac curat și mai scriu.

Am trecut prin multe pe lumea asta, dar cu acest dușman nevăzut nu știu cum să mă comport. Stau cuminte, respect regulile și sper.  Poate nu durează mai mult de 40 de zile… cine știe?

 

Magdalena Voicheci (Șeli)- designer “Femeia de azi”

Magdalena Voicheci

1. M-am adaptat relativ ușșor, deoarece lucram deja de-acasă de vreo 4 ani și, din cauză că am avut foarte mult de lucru în ultimii 2 ani, ieșeam tot mai puțin din casă, prin cartier, din păcate. E bine că știu să fac de toate – să gătesc, să croiesc/să cos, să tund, să zugrăvesc și îmi și place.

 

2. Nici aici nu am schimbat prea multe. De când lucrez de-acasă mi-am impus să fiu ordonată. Nu lucrez niciodată în pijama! Fac ordine dimineața în așa fel încât să nu încep lucrul în devălmășie.

 

3. Să fiu mai ordonată și mai econoamă cu TOT! Să mă bucur de ceea ce am (dar asta simțeam și înainte) și de oamenii din jurul meu.
Da, va trebui să îmi schimb meseria! Mi-e foarte clar că nu va mai merge! Voi încerca să intru cumva în sistemul de sănătate – ORICE! Chiar și infirmieră, femeie de serviciu în spital, ORICE! Am îngrijit bătrâni, așa că știu oarecum la ce să mă aștept și am încredere în mine că POT să fac asta… Trebuie să fim realiști, multe meserii nu vor mai exista mult mai rapid decât ne așteptăm chiar și cei mai realiști dintre noi.

PS. Poza e de la finalul Camino de Santiago, 25 august 2017, în Santiago de Compostella. Am străbătut în jur de 100 km în 4 zile, pe jos!

 

Cătălina Oprea, redactor-șef www.femeia.ro

Cătălina Oprea

1. M-am adaptat și ușor, și greu. Deși am avut posibilitatea, până acum eu nu am lucrat de acasă, întrucât acasă erau cei doi copii, fiecare cu programul lui, cu toanele lui, astfel încât am considerat că nu mă pot concentra cum trebuie decât la birou. A fost o surpriză pentru mine să constat că după numai câteva zile ne-am creat cu toții o rutină (și soțul meu lucrează de acasă), iar treaba merge foarte bine, ba chiar am spor. Și mai mare a fost supriza venită din partea fiului meu celui mic, în vârstă de 6 ani și 4 luni: mi-a spus că e fericit că lucrez de acasă, chiar dacă n-am prea mult timp de activități cu el, că el se descurcă și singur! Mi-au dat lacrimile de recunoștință când mi-a spus asta.

În rest, mă stresează destul de mult cumpărăturile: încercăm să ieșim cât mai rar din casă, așa că întocmirea listei de cumpărături (inclusiv pentru părinții mei) pe 7-10 zile îmi dă bătăi de cap, să nu cumva să uit ceva important.

De asemenea, eu, care oricum eram obsedată de curățenie, acum sunt chiar maniacă: am ajuns de spăl aproape în fiecare zi pe jos, șterg, curăț, dezinfectez tot ce se poate și mă spăl și mai des și mai insistent pe mâini, iar aceeași rutină am impus-o și restului familiei.

Gătesc mai des, ronțăi mai puțin din lipsă de timp și pentru că ar trebui să mă spăl și mai des pe mâini, iar mâinile deja mă ustură de atâta spălat și substanțe dezinfectante.

 

2. Nu am fost niciodată un model de urmat în materie de îngrijire. Niciodată n-am avut prea mult timp la dispoziție și am considerat că trebuie să arăt bine cu minimum de efort și de timp consumate. Mă vopsesc acasă, la fel ca înainte, îmi dau cu cremă pe față dimineața, dar nu-mi mai dau cu ojă pentru că toată ziua am activități casnice care mi-ar ruina manichiura în numai câteva ore. Din păcate, având mult de lucru, slavă Domnului că e așa!, și la serviciu, și acasă, plus doi copii cu lecții, nu am găsit răgazul necesar pentru o mască pentru păr sau pentru față ori pentru un somn prelungit. Dar trebuie să bifez și asta!

 

3. Pandemia m-a învățat sau mi-a reamintit mai multe lecții: să prețuiesc mai mult ceea ce am, să fiu mai indulgentă, mai calmă, să nu mai încerc să țin totul sub control, să nu mai planific totul. De fapt, cred că asta a fost cea mai importantă lecție pentru mine, la care încă lucrez și mai am mult de lucrat: să mă las în voia Domnului, să accept că nu am nicio putere de a controla lucrurile, oricât m-aș iluziona eu.

Cât privește viața de după pandemie, vreau să mă bucur mai mult de tot și toate și să-mi învăț copiii să facă la fel. Mi-aș dori ca viața noastră ca popor să fie reașezată după principii, valori, reguli și legi care să fie respectate de toți românii mândri de faptul că respectă regulile, munca, educația, oamenii și natura. Mi-aș dori să devenim mai interesați de spirit, de credință, de iubre și mai puțin animați de materialism și de invidie.

Primul lucru pe care am să-l fac după pandemie va fi să-I mulțumesc lui Dumnezeu, să-mi revăd părinții și să mă plimb fără țintă pe străzi, prin parcuri. Pur și simplu. De câteva zile bune, mă urmărește un titlu din ziarul spaniol “El Pais”: “Eramos felices y no lo sabiamos”.

 

Cristina Ologeanu, Social Media Manager Burda România

Cristina Ologeanu

1. Pentru o persoană sociabilă ca mine, trebuie să recunosc că nu e chiar ușor să stau departe de oameni. Dar nici imposibil, având în vedere miza: sănătatea noastră și a celor dragi. Rău este că îmi e dor să fiu printre oameni. Partea bună este că, lucrând de acasă, am mai mult timp la dispoziție pe care să îl dedic copilului și pisicii mele. Bine e că, în sfârșit, casa nu mai este cu susul în jos așa cum mă plângeam mereu înainte de perioada de izolare.

 

2. Clar ritualul de îngrijire s-a schimbat. Nu mă mai dau zilnic cu fond de ten, mascara, tuș, ruj. Dar, zilnic mă dau cu cremă de față, de corp, urmez ritualurile de îngrijire a pielii ca și înainte. Poate că aplic mai des ca înainte cremă de mâini, având în vedere faptul că pielea are de suferit de la utilizarea detergenților, a clorului, a spălării frecvente pe mâini.

 

3. Și înainte, și acum, cu atât mai mult, cred că oamenii trebuie să învețe să fie empatici, să se mulțumească cu ce au și să nu râvnească la mai mult. Să avem grijă mai multă unii de alții și de ceea ce e în jurul nostru. Oamenii trebuie să învețe să respecte natura, semenii, animalele, viața însăși. Tocmai pentru că suntem considerați ființe superioare, ar trebui să învățăm să protejăm, nu să distrugem. Decizii importante… să fiu în continuare un om bun, onest, respectuos. Primul lucru pe care mi-aș dori să îl fac după ce pericolul va fi trecut: o megapetrecere a îmbrățișărilor. Cum ar fi să ne adunăm cu toții în Piața Victoriei sau oriunde în București și în celelalte orașe din țară să ne îmbrățișăm, să cântăm, să dansăm? Ce ziceți, stabilim o întâlnire?

 

 

Tania Vintilescu, redactor-șef revista “Femeia de azi”

Tania Vintilescu

1. Cum m-am adaptat perioadei de izolare? Cum te adaptezi unei ordonanțe militare: dacă-i ordin, cu plăcere! De fapt, o accept și mă adaptez pentru că e spre binele nostru, al fiecăruia dintre noi.

Partea bună este că am timp mai mult pentru familie – avem mai mult timp să vorbim, colaborăm parcă mai bine.

Ba chiar am constatat că soțul meu face unele treburi prin casă din proprie inițiativă, fără muncă de convingere din partea mea (dar asta rămâne între noi!).

Ce e rău? Senzația pe care probabil a avut-o și Ana, soția meșterului Manole, când a fost zidită și tencuită.

 

2. Ca îngrijire, aș spune că acord mai puțină atenție aspectelor estetice și mai multă celor care vizează sănătatea.

De exemplu, spălatul cu săpun (cu o frecvență poate cam exagerată, dar astea-s vremurile) și folosirea soluțiilor dezinfectante îmi usucă mâinile, unghiile.

Așa că acum le tratez cu băi calde de ulei. Sincer, e chiar plăcut. Înainte nu aveam timp pentru acest răsfăț.

 

3. Lecții cred că sunt multe, pentru că în situația asta apreciezi și mai mult tot ce nu ai: libertate de mișcare, natură, întâlniri cu prietenii…

Dar cea mai importantă este exprimată în cele două cuvinte celebre: Carpe diem! Tăiește-ți clipa, nu o amâna!

Decizia am luat-o din primul moment când s-a instituit starea de urgență: să mă bucur de toate lucrurile care înainte mi se păreau banale și sper să nu uit niciodată asta. Primul lucru va fi să ies din casă la ora 22, să bântui pe străzi, iar a doua zi să plec la mare, chiar și numai pentru câteva ore!

Citește și:

Cum transformi în avantaj izolarea din cauza pandemiei

Cum să faci față izolării în vremea epidemiei

6 pași în căutarea fericirii

 

Text: Cătălina Oprea

Foto: Pixabay, arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns