Obezitatea, o problemă majoră

Obezitatea, o problemă majoră

Obezitatea nu este doar inestetică ci și foarte periculoasă, fiind cauza principală pentru multe din afecțiunile grave ale omului modern. Cifrele statisticilor sunt dovada că obezitatea este o problemă majoră pentru omenire.

Obezitatea afectează în prezent aproape 650 de milioane de adulți sau 13 la sută din populația mondială adultă, putând ajunge la 20 la sută până în anul 2025 dacă ritmul se menține, se araă într-un studiu publicat în  revista medicală britanică „The Lancet”, citat de France Presse și DPA.

În ultimi 40 de ani omenirea a trecut de la o lume în care insuficiența ponderală era de două ori mai mare decât obezitatea, la o lume în care persoanele obeze sunt mai numeroase decât cele subponderale. Studiul este considerat cea mai completă cercetare efectuată până acum pe aceasta temă și a inclus date medicale din peste 1.600 de studii, referitoare la circa 19 de milioane de persoane cu vârsta de peste 18 ani, care trăiesc în 186 de țări ale lumii.

Se estimează că numărul de adulți obezi a fost în anul 2014 de 641 milioane de persoane, mai precis de 375 de milioane de femei și 266 de milioane de bărbați. În anul 1975, existau numai 105 milioane de persoane obeze. Această explozie a cazurilor de obezitate este legată, potrivit studiului, în special de alimentația cu produse de tip industrial și de dieta prea bogată, dar și de predispozițiile genetice.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), o persoană este considerată obeză atunci când indicele său de masă corporala (IMC) este de peste 30 kg/m2. Indicele de masă corporală este definit ca raportul dintre masa corporală, exprimată în kilograme, și pătratul înălțimii, exprimat în metri. Rezultatul acestei împărțiri este cuantificat în kg/m2.

La un indice de masă corporală de 35 de kg/m2, se poate vorbi deja despre obezitate.

Potrivit studiului, în decursul a 40 de ani, IMC a crescut în medie de la 21,7 la 24,2 la bărbați și de la 22,1 la 24,4 la femeile le adulte, ceea ce înseamnă o creștere în greutate cu 1,5 kilograme la fiecare 10 ani.

În cazul în care evoluția obezității continuă în același ritm până în anul 2025, aproximativ o cincime dintre bărbați (18 la sută) și femei (21 la sută) la nivel mondial vor fi obezi, iar 6 la sută dintre bărbați și 9 la sută dintre femei vor suferi de obezitate severă.

Obezitatea a devenit „o problemă majoră de sănătate publică”, în multe regiuni cu venituri medii (Pacific, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și unele state din America de Sud sau Caraibe), relevă studiul. IMC a rămas în linii mari stabil între anii 1975 și 2014 la femeile japoneze și la cele mai multe femei europene (cu excepția notabilă a britanicelor), cele șase țări anglofone bogate (SUA, Marea Britanie, Australia, Canada, Irlanda și Noua Zeelandă) au rezultate mai mult decât îngrijorătoare: o cincime dintre adulții obezi din întreaga lume sau 118 milioane de persoane, precum și 27 la sută dintre persoanele cu obezitate severă, mai precis 50 de milioane de persoane locuiesc în aceste țări, menționează AFP. De remarcat că în insulele Polinezia și Micronezia din Oceanul Pacific, 38 la sută dintre bărbați și jumătate dintre femeile adulte suferă de obezitate. În Samoa americană, insule din Pacificul de Sud, IMC mediu culminează astăzi la 34,8 kg/m2 pentru femei și la 32,2 kg/m2 pentru bărbații adulți, față de 28 kg/m2 în SUA.

Sursa foto: pixabay.com

 

Cele mai citite
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025
De Andreea Vasile | 08 octombrie 2025

Așteptările nu distrug relațiile pentru că sunt prea mari, ci pentru că rămân nespuse. Iar atunci când nu sunt comunicate, se transformă în frustrări, tăceri și reproșuri. Dacă în adolescență e firesc să nu știm exact ce vrem, la maturitate ar trebui deja să avem curajul să cerem. Despre cum ne putem exprima dorințele și […]

Citeste mai mult
De Dumbrăveanu Bianca | 04 decembrie 2025
De Dumbrăveanu Bianca | 04 decembrie 2025

Iarna vine cu aer mai rece sau chiar ger, vânt și o schimbare de culoare a naturii, dar și cu nevoia de a adapta rutina de îngrijire a pielii. După luni întregi de expunere la soare, apă sărată sau clor și variații mari de temperatură, pielea are nevoie de refacere. În sezonul rece, aerul devine […]

Citeste mai mult