Esti aici
Femeia.ro > Promo > Leacuri la minut după mese copioase

Leacuri la minut după mese copioase

În jurul unei mese îmbelşugate, desigur, de unde şi posibilele probleme digestive. Ştii cum să le vii de hac?

Asaltat de gustoasele preparate tradiţionale bogate în grăsimi, ceea ce înseamnă şi greu de digerat, precum şi dulciuri şi băuturi de tot felul, aparatul digestiv se revoltă în fel și chip: balonare, arsuri gastrice, greaţă, constipaţie. Stă în puterea ta să le previi sau să le înlături, nelăsându-le să-ţi umbrească bucuria sărbătorilor. Cum anume? Iată câteva remedii la minut.

Sunătoare pentru bilă leneşă

Când ştii că ai bila leneşă, ceaiul de sunătoare sau de anghinare, prin efectul de impulsionare a activităţii ei, ţi-ar fi de un real folos. Sigur, doar dacă îl bei înainte de a mânca.

Infuzie. Se toarnă o cană de apă fierbinte peste 1-2 linguriţe de plantă uscată şi mărunţită, se lasă la infuzat 15-20 de minute. Se beau trei căni pe zi, cu o oră înainte de mesele principale.

Chimen contra balonării

Poţi preveni formarea gazelor intestinale bând ceai de chimen sau mestecând câteva seminţe înainte de masă. Mestecatul câtorva seminţe de chimen îţi poate tăia şi senzaţia de greaţă.

Infuzie. Se toarnă 0,5 l de apă fierbinte peste o linguriţă de seminţe de chimen, se lasă la infuzat 15 minute. Se bea în două prize pe parcursul zilei.

Ghimbir pentru arsuri gastrice

Rădăcina de ghimbir are o multitudine de efecte benefice asupra digestiei: impulsionarea acesteia, eliminarea gazelor, combaterea arsurile gastrice, precum şi reducerea senzaţiei de greaţă. Pentru stimularea digestiei, se consumă ca atare, o linguriţă de ghimbir tăiat bucăţele sau dat pe răzătoare, sub formă de pudră, pentu prepararea ceaiului, ori capsule.

Infuzie. Se toarnă o cană cu apă fierbinte peste 0,5 g de pudră de ghimbir şi se lasă la infuzat 10-15 minute. Se bea din cantitatea obţinută de 2-3 ori pe zi.

Menta înlătură greaţa

Pe lângă înlăturarea senzaţiei de greaţă, ceaiul de mentă eun remediu excelent împotriva arsurilor gastrice, crampelor stomacale, indigestiei.

Infuzie. Se toarnă 0,5 l de apă fierbinte peste 3-6 g frunze uscate şi se lasă la infuzat  3-5 minute. Din cantitatea obţinută se bea pe parcursul zilei, după mesele principale.

Ceaiul verde ajută digestia

O cană cu ceai verde băut după masă favorizează digestia, reglează tranzitul intestinal, dinamizează metabolismul.

Infuzie. Se toarnă o cană cu apă fierbinte peste o linguriţă de plantă e şi se lasă la infuzat 2-3 minute. Se bea călduţ, imediat după preparare.

Anasonul previne balonarea

E foarte posibil să mănânci cam mult, prea repede sau să combini la întâmplare bucatele, ceea ce, cu siguranţă, va îngreuna digestia, balonarea putând fi una dintre neplăceri. Într-o asemenea situaţie, ţi-ar veni în ajutor seminţele de anason.

Infuzie. Se prepară dintr-o linguriţă de seminţe la o cană cu apă clocotită, lăsate la infuzat zece minute. Pentru a preveni sau înlătura balonările, bea câte o cană de ceai, cu înghiţituri mici, înainte de masă şi între mese.

Varză sau prune împotriva constipaţiei

Scapi de o asemenea neplăcere savurând pur şi simplu o salată de varză acră sau delectându-te cu prune uscate.

Salată de varză murată. Se prepară din varza tocată mărunt la care se adaugă piper şi puţin ulei sau din zeama proprie. Se consumă câteva zile la rând.

Macerat de prune uscate. Se lasă la macerat pe timpul nopţii 6-7 prune uscate într-un pahar cu apă, iar dimineaţa se bea pe nemâncate lichidul, după care se mănâncă prunele. Se repetă asta câteva zile la rând, facilitând eliberarea intestinului de reziduuri şi restabilirea peristaltismului natural.

Ruscuţa-de-primăvară sau floarea-Paştelui

O floare de un galben strălucitor, ruscuţa-de-primăvară ne îmbie nu doar s-o folosim ca plantă decorativă, ci şi să beneficiem de proprietăţile sale terapeutice.

Ruscuţa-de-primăvară înfloreşte întotdeauna în preajma Paştelui, de unde denumirea de floarea-Paştelui, vrând parcă să confirme legenda potrivit căreia s-ar fi născut din lacrimile lui Iisus Hristos răstignit pe cruce. O întâlnim aproape peste tot, în locurile însorite de la câmpie, pe coastele abrupte ale dealurilor, în poienile montane.

În scop terapeutic, se folosesc doar părţile aeriene, cu tot cu floare, culese în perioada de înflorire, din martie până în mai.
Infuzie. Se toarnă peste o linguriţă de plantă uscată o cană de apă clocotită, se acoperă vasul, se lasă la infuzat o jumătate de oră, se strecoară.

Recomandări

De obicei, datorită efectului de încetinire şi îmbunătăţire a ritmului cardiac, precum şi a stimulării pompării sângelui în organism, preparatele pe bază de ruscuţă-de-primăvară sunt recomandate în afecţiuni cardiace acute, endocardite şi miocardite cronice, cardiopatii arteriale şi nefrite cronice.

Precauţii

# Suferinzii de boli digestive ar fi bine să nu folosească această plantă, iar cardiacii s-o facă doar cu avizul medicului şi respectând cu stricteţe dozajul recomandat (dozele prea mari, din cauza toxicităţii crescute, pot avea efecte secundare nedorite, printre care dereglarea ritmului cardiac).

# Întrucât, neuscată, ruscuţa are efecte toxice, se impune spălatul minuţios pe mâini după atingerea plantei.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr14/13.04.2017
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns