Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > De ce (nu) repetăm greșelile părinților

De ce (nu) repetăm greșelile părinților

Se spune că, vrem, nu vrem, niște neuroni fac asta natural. Se numesc neuroni-oglindă și țin minte ce-au făcut mama și tata și ne obligă să procedăm la fel.

Despre neuronii-oglindă vom vorbi poate altă dată. Acum, vom încerca să lămurim de nu vrem să facem aceleași greșeli și de ce, câteodată, le facem totuși mai mari. Când, la un moment dat al unei relații, îți dai seama că parcurgi exact aceiași pași pe care-i făcea mama ta și că o judecai pentru asta, încerci să te scuturi și, evident, să procezi exact pe dos. Dacă ți-ai admirat mama, vei încerca să faci tot ce crezi că a visat ea și n-a reușit. Să-i demonstrezi că (tu) poți!

Să semăn, dar nu prea

Pentru mine, mama a fost mama. Nu mi-am dorit niciodată să-i semăn la altceva decât la bunătate. Și asta, sunt sigură, pentru că ea nu a încercat niciodată să-mi impună să fac ceva anume, cumva anume. Mi-a spus doar, așa cum e normal, ce e bine și ce e rău. Și pentru că ea făcea doar bine celor din jur, nu m-a tentat niciodată să fac rău (exceptând, desigur, tentațiile primei tinereți, precum fumatul, chefurile între prieteni, iubirile neașteptate). Dar am avut, și am, prietene și cunoștințe care nu și-au dorit altceva în viață decât să fie ca mama. De ce? E simplu. Pentru că mama a fost personajul dominant, pentru că în copilărie nu reușeau să-i intre în voie, pentru că în adolescență nimic din ce făceau bine nu era suficient de bine pentru mamă.

E prea târziu?

Te surprinzi la un moment dat că procedezi exact la fel cu fiica ta. La fel ceri de la ea perfecțiunea, la fel ești oarecum distantă și niciodată satisfăcută de ce e ea și ce face. Nu, atâta vreme cât îți dai seama de asts, nu este prea târziu. Ar fi extraordinar să te poți împrieteni cu ea. N-o face brusc, se va prinde că e ceva în neregulă. Ia-o pas cu pas, arată-i că ai încredere în ea și că ești mândră de ea. Curând, n-o să mai vrea să facă un anumit lucru în viață ca să-ți demonstreze ție ceva, ci, așa cum ți-ai dorit, va încerca să facă ceva în viață pentru ea!

Pe de altă parte

Dacă până acum ți-ai propus să nu faci aceleași „greșeli“, e bine să reevaluezi puțin situația. Dacă prin greșeală înțelegi faptul că mama ta a rămas, de pildă, fidelă unui serviciu care n-o satisfăcea sau, la fel de plauzibil, unui bărbat care n-o iubea, da, e bine să te străduiești cât poți să nu mai faci această greșeală. Dar, dacă îți petreci timpul chinuindu-te să-i găsești nod în papură iubitului sau serviciului, doar ca să nu te păcălești și tu ca mama, mai bine relaxează-te, încearcă să uiți că ești fiica mamei tale și trăiește-ți viața ta, cu iubitul tău, cu pasiunile tale, cu greșelile tale. Lasă deoparte comparațiile, nu sunt nimănui de folos!

Fiica este pentru mamă în acelaşi timp dublul său şi o alta, în acelaşi timp îndrăgită imperios şi privită cu ostilitate; ea, mama, îi impune copilei propriul ei destin: este un mod de a-şi revendica orgolios feminitatea şi, în acelaşi timp, de a se răzbuna pe această feminitate. – Simone de Beauvoir

Nu mi-a plăcut când tata a recunoscut că are probleme cu băutura

Prin 2002, făcea furori serialul The Osbournes, un reality-show despre viața de toată ziua a familiei Sharon și Ozzie Osbourne. În film apăreau și cei doi copii, Jack și Kelly, după chipul și asemănarea nonconformiștilor lor părinți. Abia după primele sezoane s-a aflat că Ozzie și Sharon mai au o fiică, mai mare, Aimee. Când a fost întrebată de ce n-a vrut să apară în The Osbournes, fata a spus că nu vrea să fie asimilată cu obiceiurile familiei ei: „Nu mi-a plăcut când tata a recunoscut că are probleme cu băutura, nici când mama făcea tot felul de chestii dubioase, nici când frații mei povesteau cum e să fumezi marijuana!“ Aimee a vrut, și a reușit, să-și croiască viața altfel decât ai ei, străduindu-se să nu comită aceleași greșeli. Este cântăreața, ca tatăl ei, dar a fost mult timp și editorialist. Și acum Aimee se felicită că n-a apărut în reality-show-ul familiei, considerând că acesta le-a schimbat viața. În rău!

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr10/16.03.2017
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns