S.O.S. unghii moi! Soluții care dau rezultate

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
S.O.S. unghii moi! Soluții care dau rezultate

Ne dorim unghii puternice și frumoase, dar avem unghii moi. Viața însă nu e întotdeauna roz nici pentru unghii. Multe lucruri dintre cele mai obișnuite le pot afecta sănătatea.

Moi și fragile, unghiile au nevoie de protecție și tratament urgent. Cauzele acestei probleme sunt dintre cele mai diverse, de la lipsa de vitamine și minerale la acțiunea agresivă a detergenților, acetonei sau lacurilor de unghii, aplicate fără protecție. Și, cum lacurile-tratament nu sunt singurele soluții, iată ce mai poți face pentru unghii puternice.

Ai grijă la apă!

Evită stai mult cu mâinile în apă. Fie că speli rufe și vase ori stai în piscină și te relaxezi, unghiile se înmoaie și devin și mai moi. Pentru treburile casnice, folosește mănuși. În schimb, bea multă apă pe tot parcursul zilei, pentru că hidratarea este esențială pentru sănătatea lor.

Poartă unghiile scurte

Multe femei iubesc unghiile lungi, dar, când sunt moi, devin extrem de fragile și se rup cu ușurință. Taie-le scurte și pătrate. În acest fel, există doar o margine expusă, iar suprafața de absorbție a apei și substanțelor chimice este mai mică.

Pilește-le corect

Asigură-te că pilești unghiile doar într-o singură direcție. Chiar și cele sănătoase se pot despica și exfolia când mișcarea e înainte și înapoi! Profită de această situație și formează-ți un obicei corect.

♥ Balsamul de buze poate fi un hidratant excelent pentru cuticule, pe care-l poți avea oriunde mergi!

Fă-ți băi de ulei

Uleiul este un tratament foarte bun pentru fortificarea unghiilor. Uleiul de cocos, de argan, de măsline, de ricin și vitamina E fac același lucru. Pune puțin ulei într-un castron și înmoaie fiecare mână timp de zece minute. La sfârșit, masează uleiul pe unghii pentru a stimula circulația sângelui; astfel, vor fi mai bine hrănite și hidratate.

Evită șocurile

De multe ori folosim unghiile ca unelte, dezlipind autocolante sau etichete, curățând stropi de murdărie de pe diverse suprafețe și multe altele. În acest fel, vei pune presiune pe unghia care nu are vlagă și se poate rupe sau exfolia.

Renunță o vreme la culoare

Evită lacurile colorate. Pigmenții pot afecta și mai mult unghiile, iar când vei folosi acetonă pentru îndepărtare lor, le vei accentua deshidratarea. În schimb, aplică tratamente zilnic. Îmbogățite cu calciu, vitamine, colagen sau cheratină, unghiile devin mai tari și mai sănătoase după 14 zile. Multe dintre acestea sunt sub formă de lac, asigurând un luciu plăcut.

Consumă proteine

Unghiile sunt alcătuite din cheratină, o proteină. Având o dietă bogată în proteine, vei da forță unghiilor. Fasolea, peștele, carnea, ouăle și nucile sunt alegeri inspirate. În schimb, evită alcoolul pentru că duce la deshidratarea întregului organism, implicit a unghiilor.

Citește și:

Articol preluat din ediția de septembrie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 01 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 01 septembrie 2026

Ilinca Vandici traversează una dintre cele mai importante perioade din viața sa personală. La 40 de ani, prezentatoarea urmează să devină mamă pentru a doua oară, iar vestea va fi împărtășită chiar de ea publicului, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la Kanal D. Potrivit informațiilor publicate de WOWbiz.ro, Ilinca Vandici și partenerul său, […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 10 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 10 septembrie 2026

Prințul William s-a aflat miercuri, 9 septembrie, la Oslo, unde a reprezentat Familia Regală britanică la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Ceremonia solemnă a reunit membri ai celor mai importante case regale europene și lideri din întreaga lume, însă două detalii au atras în mod special atenția: absența lui Kate […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp