Esti aici
Femeia.ro > Featured Homepage > Alergia la frig. Ce reprezintă și cum se tratează?

Alergia la frig. Ce reprezintă și cum se tratează?

Alergia la frig

Alergia la frig? Da, există și așa ceva dacă, imediat ce intri în contact cu frigul, respiraţia îţi este îngreunată, te chinuiește tusea, îţi apar pe piele pete roșietice. 

Alergia la frig se manifestă prin mai multe indicii de tip alergic, primul dintre acestea constând în apariţia unor pete roşii (spre violaceu), cel mai des pe mâini şi față. De obicei, zonele afectate sunt dureroase, petele putând dispărea foarte repede, la 15-30 de minute după ce intri la căldură, îţi pui mănuşi sau fular pe faţă, dar reapărând la contactul cu frigul, alteori persistând ore întregi.

Cum se manifestă

Apariţia petelor roşietice este forma cea mai simplă de manifestare a alergiei la frig. Ea se manifestă însă şi în multe alte feluri. Iată câteva dintre acestea:

Guturai. E declanşat de aerul rece. Sigur, poţi folosi picături înainte de a te expune la frig, dar utilizarea lor timp îndelungat îți poate afecta mucoasa.

Cum te ajuţi. Acoperă nasul cu un fular când ieşi afară în frig, ia antihistaminice.

Citește și: Răceală sau alergie? Cum faci diferența între cele două

Erupţie cutanată. Aerul foarte rece, dar şi apa rece pot provoca apariţia urticariei, cu senzaţie de mâncărime. Cea mai nefavorabilă este combinaţia rece-umed. De suferit au faţa, palmele şi tălpile, zona de sub genunchi şi suprafaţa interioară a coapselor.

Cum te ajuţi. Soluţia salvatoare constă în retragerea într-o încăpere cu aer cald şi uscat, haine călduroase (de preferinţă din bumbac sau in, cele ce intră în contact direct cu pielea), o băutură fierbinte şi preparate antihistaminice.

Dificultate în respiraţie. Se manifestă atunci când alergia la frig este provocată de îngustarea bruscă a căilor respiratorii. De obicei, la căldură cedează imediat. Dacă se prelungeşte, e vorba de predispoziţie la astm. Se impune consultarea unui pneumolog şi a unui alergolog.

Cum te ajuţi. Acoperă-ţi nasul când ieşi în frig şi respiră numai pe nas, în niciun caz pe gură!

Conjunctivită. Ochii se înroşesc, lăcrimează, dar imediat ce ai intrat într-o încăpere încălzită simptomele dispar.

Cum te ajuţi. Renunţă pentru un timp la machiaj şi lentilele de contact, dacă nu vrei s-o permanentizezi. Poartă ochelari cu lentile întunecate şi ai grijă să ai în permanenţă la tine şerveţele de unică folosinţă.

Citește și: Sensibilitatea la schimbările de vreme

Migrenă. Dacă nu dai importanţă migrenei provocate de frig, te poţi pricopsi cu o nevralgie de trigemen, de care nu vei scăpa prin simpla încălzire.

Cum te ajuţi. Nu umbla iarna cu capul descoperit, nu consuma băuturi reci.

Citește și:

Text: Olga Sveduneac

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns