Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Cancerul, prețul plătit pentru a fi eu însămi: Regret timpul în care n-am știut că sunt fericită

Cancerul, prețul plătit pentru a fi eu însămi: Regret timpul în care n-am știut că sunt fericită

Cancerul e boala secolului: cazurile de îmbolnăvire sunt din ce în ce mai frecvente. Sau mai bine diagnosticate, mai mediatizate. Indiferent de vârstă, chiar și sugarii fiind afectați uneori, și indiferent de sex.

Din ce în ce mai mulți specialiști, fie ei medici, cercetători sau psihologi, avansează ipoteza unei emoții negative care ar sta la baza apariției unei tumori: supărare, șoc, mânie reprimată, pierderea suferită (divorț sau deces), stres și oboseală acumulate, negarea propriilor dorințe și nevoi. Cert este că o viață sănătoasă, care să includă o alimentație variată, echilibrată, mișcare, activități făcute cu drag (atât la serviciu, cât și în afara lui), relații armonioase în familie și cu cei din jur, exteriorizarea constantă a sentimentelor pozitive sau negative, poate constitui o modalitate de a ține la distanță apariția unei astfel de boli. În cele ce urmează, două femei de vârste diferite s-au redescoperit pe sine și și-au redescoperit viața în încercarea de a învinge cancerul. De altfel, Roxana Luca, inițiatoarea acestei campanii prin care se dorește răspândirea optimismului, a credinței în vindecare, este cea care a făcut bulgărele să se rostogolească…

 

Andreea Ocak pare fragilă, pare o liceană fără griji. Când începe să istorisească toate cele prin câte a trecut la numai 36 de ani, te întrebi cum a făcut față o mână de om unei avalanșe de probleme. Interesant este că suferința nu i-a știrbit frumusețea, chiar i-a conferit mai multă expresivitate și, cu siguranță, i-a modelat sufletul și mintea întru deschiderea către lumină și bine.

Șocul diagnosticului

Este tot din București și se recomandă a fi soție, mamă, fiică, soră și prietenă. Cum a început totul? Cu o ecografie mamară de rutină făcută în octombrie 2015, când i s-a descoperit un nodul suspect care, la biopsie, a fost confirmat ca fiind malign.

A fost șocant și greu de suportat. „Soțul meu lucra undeva în Africa în acea perioadă și a putut veni lângă mine abia după șase luni, băiețelul avea doar un an și jumătate atunci și mi se părea șocant că, deși recent diagnosticată, nu pot să stau și să plâng atât cât simt nevoia, pentru că lângă mine e o ființă neajutorată care are nevoie de mine să o spăl, să îi fac de mâncare, să o dau cu cremă etc. Și, cu cât îl vedeam mai neajutorat și mai dependent de mine, cu atât mai șocant mi se părea diagnosticul, fiindcă aș fi vrut o garanție că voi fi bine și că voi putea rămâne lângă el atât timp cât va avea nevoie de mine.“

„Eu nu fac cizme, ci pantofi cu toc“

A fost diagnosticată cu cancer mamar în octombrie 2014. Avea 33 de ani, era inginer constructor cu o carieră în dezvoltare, iar acasă avea un băiețel de un an și jumătate. A mers direct la echipa cunoscută ca fiind cea mai bună din București în domeniul oncologiei la sân. Soluția medicilor a fost un alt șoc, îi recomandau mastectomia sânului afectat, cu implant pe loc, în timpul operației. „I-am spus profesorului respectiv că nu mă interesează implantul, ci să fiu sănătoasă, iar el mi-a răspuns că, dacă vreau un cizmar, să merg în altă parte, că el nu face cizme, ci pantofi cu toc. Cei apropiați mie îmi trimiseseră însă dosarul medical și către alte instituții, iar când răspunsurile au început să vină, toate spuneau cu totul altceva, și anume că pentru o tumoare de dimensiuni mici nu se recomandă mastectomie, ci doar îndepărtarea tumorii. Așa că am plecat la Istanbul și m-am operat acolo. La întoarcerea în țară, am urmat radioterapia recomandată, am refuzat chimioterapia și hormonoterapia. Mi-am schimbat, în plus, stilul de viață. Am o dietă preponderent vegetariană, cu sucuri proaspete de fructe și legume, cu salate, fără carne roșie, fără zahăr, fără carbohidrați simpli și, în general, cu mâncare adevărată, respectiv ingrediente pe care poți să le pronunți când le citești. Acum sunt doi ani și jumătate de atunci și sunt bine“, mărturisește Andreea ca un copil maturizat înainte de vreme.

Ce a ajutat-o să meargă mai departe? „Dorința de a trăi. Este o diferență între frica de moarte și dorința de a trăi, sunt două lucruri total diferite. Și ,cu toate că pare greu de crezut, nu toți oamenii au dorința de a trăi.“

Cei apropiați au aflat imediat și au susținut-o toți foarte mult. Au fost de acord cu orice decizie ar fi luat în privința tratamentului ales. „Și asta a contat enorm pentru mine. În special soțul și sora mea, ei au fost cei care mi-au spus mereu că, indiferent de decizia pe care aș lua-o, ei mă vor susține și că sunt convinși că va fi decizia corectă.“

Cum a ajuns să primească un astfel de diagnostic? „Cred foarte mult în legătura psihosomatică, adică în felul în care psihicul influențează somaticul. Dacă ai tot felul de conflicte emoționale nerezolvate, tot felul de frici, dacă ești mai tot timpul nemulțumit, stresat, critic cu tine sau cu ceilalți, apare, mai devreme sau mai târziu, și boala fizică. Iar eu pot spune acum că nu eram chiar cea mai pozitivă persoană din lume înaintea diagnosticului.“

Sănătatea ta este responsabilitatea ta

Impactul bolii a fost uriaș, în primul rând i-a schimbat prioritățile. „M-a pus pe mine pe primul loc, mi-a dat toate măștile jos și m-a făcut să înțeleg că nu contează cât trăiești, ci cum trăiești și, mai presus de toate, să trăiești cu adevărat, nu doar să imiți viața. M-a învățat să mă iert, să mă iubesc și să mă accept exact așa cum sunt. M-a învățat să apreciez din nou bucuriile mărunte și să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce sunt și tot ceea ce am. M-a învățat că ar fi bine să ne vindecăm egoul înainte de a ajunge la autopsie. Așa că am renunțat la cariera mea de inginer constructor și la salariul meu în dolari și am început să mă ocup de suflet și de bucuriile lui“, mărturisește cu o sinceritate debordantă Andreea.

Faptul că a cunoscut-o pe Cosmina Grigore, tehnician nutriționist și primul Patient Coach (consultant pentru pacienți) din România, diagnosticată și ea cu cancer în urmă cu mai bine de un an, a ajutat-o foarte mult: „Mi-a împărtășit imediat toate cunoștințele pe care le căpătase în domeniu, iar astfel, încet-încet, s-a creat o legătură între noi două și ne-am susținut una pe cealaltă, am citit mult pe subiectul care ne interesa, am învățat, am fost la cursuri și seminare, am lucrat cu noi atât pe plan fizic, cât și emoțional și ne-am propus să dăm mai departe și să fim acolo și pentru alții care ar avea nevoie de sprijinul nostru“, spune cu însuflețire Andreea.

Atunci când a primit diagnosticul, primul lucru care i-a venit în gând a fost: „Eu ieri aveam toate motivele din lume să fiu fericită, nu aveam niciun diagnostic, nu mă durea nimic și totuși eram nemulțumită, perfecționistă, nervoasă, critică. De ce? Niciun motiv din cele care cu o zi înainte mă enervaseră nu mai părea valid acum. Rămăsesem doar cu un regret, cel al timpului pierdut. Timp în care nu știusem că aveam toate motivele din lume să fiu fericită“, mărturisește cu regret Andreea. Și continuă: „Așa că sfatul meu pentru toate femeile, atât cele diagnosticate, cât și cele perfect sănătoase, este să învețe să fie recunoscătoare pentru tot ceea ce au și să aleagă mereu fericirea. Pentru că, da, fericirea este o stare pe care o alegi în mod conștient. Ea nu depinde de nimic altceva și de nimeni în afară de tine. Iar ca să mă refer la aspectul fizic, le-aș recomanda tuturor să înțeleagă faptul că sănătatea lor este responsabilitatea lor. Așadar, să citească, să fie informate și să aplice ceea ce au învățat. Să nu uite că prevenția este cea mai importantă. Iar când spun prevenție, nu mă refer la ce se înțelege acum prin prevenție, gen o mamografie pe an. Nu previi nimic prin mamografii, ci doar eventual descoperi în stadii timpurii. Prevenția e mult mai mult decât atât, este un stil de viață sănătos“.

Scrisoare către mine

„Dacă ar fi să mă adresez Andreei de la 18 ani, i-aș spune: «Andreea, draga mea, ești o ființă absolut minunată! Să nu uiți asta niciodată. Tu ești cea mai bună prietenă a ta, așa că ai grijă de tine în primul rând și apoi de ceilalți. Ai dreptul să spui NU oricui, oricând și ori de câte ori vrei asta, fără să te simți vinovată. Și, cel mai important, orice încercare pe care viața ți-o va aduce este de fapt o lecție pe care tu ai ales-o pentru învățare, așa că vezi în ea oportunitatea de a crește!“

Ce-ar mai fi de spus după aceste gânduri dureros de adevărate? Parafrazând titlul unui celebru film românesc apărut în urmă cu niște ani, că… Andreea merge mai departe: „Încerc să nu mai planific eu totul, ci mai degrabă să iau lucrurile așa cum vin și să mă bucur de ele. Oricum, planurile pe anul acesta sunt să merg la niște cursuri de actorie, să mă certific ca practician PNL (programare neurolingvistică) și să vizitez India“.

Sfatul specialistului, Cosmina Grigore

Diagnosticată cu cancer în 2013, s-a certificat apoi ca tehnician nutriționist, a devenit primul Patient Coach (consultant pentru pacienți) din România. Din 2015 a început caravana Noul Pacient cu Cancer − o serie de seminare dedicate pacienților cu cancer, familiilor și prietenilor acestora, precum și celor care vor să prevină această boală. Din 2016 este și președinte fondator al Asociației Imunis, în cadrul căreia continuă să dezvolte programe întru ajutorarea pacienților. Tot în 2016 a lansat Școala pentru Prevenție și Vindecare.

Primul pas spre prevenție ar fi să ne-o dorim (nu doar la nivel declarativ), să înțelegem că facem investiții pentru longevitatea personală și pentru o viață trăită mai bine. Ce putem face:

☛să dormim, să ne bucurăm mai mult de somn calitativ și mai puțin de lista de „to do“:

☛să considerăm respiratul „pură plăcere“ − un corp bine oxigenat este un corp antrenat pentru prevenție;

☛să petrecem mai mult timp în natură, alături de cei dragi (nu pe rețelele de socializare) sau în comunități în care să ne regăsim;

☛să urmăm o alimentație corespunzătoare corpului nostru, să fie variată, echilibrată și nutritivă

☛să facem sport, masaj, exerciții de relaxare, cursuri de creativitate, olărit, pictat, croșetat, călărit, îngrijit animalele, absolut tot ce ne place și ne ajută să reducem stresul.

În plus, în faza postdiagnostic, dedicată prevenției secundare, cea care ajută ca boala să nu recidiveze, aș recomanda și:

☂alimentație bogată în frunze verzi, omega 3 și crucifere;

☂post;

i☂dentificarea motivelor pentru a trăi, pentru că una este să-ți fie frică de moarte și alta să-ți dorești să trăiești;

☂suplimentare după caz;

☂monitorizarea celulelor stem tumorale circulante (la cancerele pentru care este posibil acest lucru);

☂este important ca pacientul să reducă perioada de confuzie care apare imediat după primirea diagnosticului, să fie cât mai bine informat asupra tratamentelor existente, tratamentelor alternative, tratamentelor adjuvante și în privința efectelor adverse ale acestora, dar și despre beneficiile aduse imunității noastre.

Cei diagnosticați recent sau cei care sunt în remisie ne pot contacta pe adresa de e-mail a Asociației Imunis: [email protected].

 

Citește și:

 

Articol preluat din ediția de martie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Cătălina Oprea
Foto: Mihai Nicolae

Machiaj și coafură: Roxana Luca

Ședința foto a fost realizată la Naan Food & Drink Studio. Mulțumim pentru sprijin.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus