Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Dana Sota a elaborat „Decalogul femeii aflate la menopauză”

Dana Sota a elaborat „Decalogul femeii aflate la menopauză”

Dana Sota

Dana Sota, expert în beauty, cu peste 20 de ani de experiență în industria frumuseții din România, supranumită de cei din domeniu un „beauty guru”, a elaborat și publicat pe platforma sa, www.danasota.com, în urma experiențelor personale și a sfaturilor medicilor, nutriționiștilor și antrenorilor, un decalog cu reguli de viață pentru femeile aflate la menopauză.

Cu ocazia Zilei Mondiale a Menopauzei, sărbătorite în întreagă lume pe 18 octombrie, Dana Sota, în vârstă de 57 de ani, cunoscută pentru naturalețea cu care abordează subiecte tabu, a avut curajul de a vorbi despre un subiect natural, dar atât de puțin abordat în România, precum menopauza.

  1. În octombrie s-a sărbătorit Ziua Mondială a Menopauzei. De când știi de existența acestei zile și de ce crezi că este importantă sărbătorirea ei la nivel mondial?

Prima oară am auzit de această zi anul trecut și, recunosc că, până de curând, nu am fost foarte preocupată de subiect. Este evident că la nivel mondial se dorește o mai mare conștientizare a faptului că menopauza este o parte firească din viața oricărei femei și nu trebuie tratată că o boală, că este necesar să cunoaștem cât mai multe lucruri despre ea (manifestări, soluții, etc). Speranța de viață, mai ales în rândul femeilor, este din ce în ce mai mare, iar statisticile spun că femeile întră la menopauza din ce în ce mai devreme. Dacă pe vremea bunicii vârsta medie de intrare la menopauza era de 55 de ani, acum este de 45-50. Asta înseamnă că procentul femeilor la menopauza este în continuă creștere și că ne petrecem o mare parte din viață fiind la menopauză.

Citește și: Ce schimbări fiziologice au loc în menopauză

  1. Menopauza este o realitate despre care nu se vorbește mai deloc în spațiul public din România. Care crezi că sunt motivele pentru care nu se vorbește despre menopauză?

Menopauza este asociată cu bătrânețea și cumva, cu ultima etapă de viață, așa că nu prea sunt persoane dornice să comunice lucrul acesta despre ele. Este deopotrivă un lucru intim, dar care, după părerea mea, merită să fie cât mai cunoscut. Menopauza vine la pachet și cu probleme de sănătate, cu boli asociate, cu o înfățișare mai puțin atrăgătoare, iar lucrurile acestea, din păcate, nu interesează pe nimeni.

  1. De ce crezi că ar trebui să se vorbească despre menopauză în România?

După cum spuneam, în corpul femeii care se apropie de premenopauză sau menopauză încep să existe tot felul de transformări hormonale, care se manifestă atât la nivel fizic (sănătate), estetic (îmbătrânirea/uscăciunea pielii), cât și la nivel emoțional. Femeile ajung în această etapă fără să fie pregătite, de aceea mi se pare foarte important ca ele să știe ce „le așteaptă”, să adopte încă din tinerețe un stil de viață sănătos, să facă sport, să se preocupe de îngrijire… pentru că toate acestea vor conta enorm.

Dana Sota

  1. Eșți una dintre puținele persoane publice care vorbește deschis, cu sinceritate și sfaturi, despre menopauză, din perspectiva personală. Ce anume ți-a dat curajul de a vorbi despre un subiect atât de intim într-o societate în care femeile ascund această etapă din viață lor, mai ales persoanele publice?

Din punctul meu de vedere, soluția nu este negarea… în general vorbind. Când avem o problemă, nu ne băgăm capul în nisip, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu am fost mereu un comunicator care a transmis informațiile prin prisma personală. Am început de la 30 de ani cu partea de frumusețe, apoi de sănătate, așa că acum, la vârsta asta, am considerat foarte important să comunic și deapre acestă perioadă a vieții în care am ajuns. Curajul a venit cumva din partea prietenelor și comunității mele, pentru că sunt mereu întrebată ce fac, ce alimente consum, cum mă îngrijesc, așa că povestea menopauzei a venit firesc. Ceea ce vreau să subliniez este că menopauza nu înseamnă sfârșitul vieții și că, abordată corect și personalizat, poate fi o perioada că oricare altă, se poate trece cu grație și eleganță peste ea, chiar cu bucurie și optimism.

  1. Tu cum ai resimțit menopauza în viață ta socială, profesională, publică, intimă?

Am scris multe articole despre asta. Acesta aș spune că este cel mai relevant: https://www.danasota.com/eu-și-menopauza-de-citit-și-dacă-ai-30-de-ani/. După cum am spus mai devreme, faptul că am avut un stil de viață sănătos din tinerețe, că am și acum un număr relativ similar de kilograme ca acum 20 de ani, că îmi fac timp pentru mine să-mi lipezesc capul, că încerc mereu lucruri noi și nu mă las, că fac sport în mod constant, că folosesc produse de îngrijire corespunzătoare, astfel pot spune că nu am fost foarte afectată de menopauza, așa cum aud la alte femei. Contează enorm starea de spirit, eu sunt o fire optimistă și am o energie „young”, cum spun prietenii mei, mulți dintre ei mult mai tineri decât mine. Sigur, am și eu o mulțime de simptome, dar le cunoșteam dinainte și am știut cum să le fac față. În plus, am făcut analize specifice, am mers la medici specialișți.

  1. În cadrul platformei tale, ai inițiat o rubrica foarte îndrăzneață, „Manifest pentru feminitate la orice vârstă”, în care vorbeșți despre subiecte tabu în rândul femeilor. Ce loc are menopauza printre subiectele tabu din manifestul tău? Ai făcut postări despre asta? Care au fost reacțiile? Câte comentarii ai primit? Ce poveșți ai aflat despre femeile din comunitatea ta?

Da, bineînțeles, am făcut multe postări despre menopauză, postări care au fost foarte bine primite de către comunitatea mea. Menopauza reprezintă subiectul principal al manifestului prin care vreau să transmit femeilor să-și îmbrățișeze feminitatea și să nu se ferească să și-o exprime, să aibă curajul să se iubească așa cum sunt, încercând mereu să devină verisunea lor cea mai bună, așa cum și eu încerc de altfel. Reacțiile au fost foarte numeroase și extrem de încurajatoare, multe dintre ele mulțumindu-mi pentru sfaturi și îndrumări.

Citește și: Amenoreea sau lipsa menstrelor: 6 motive pentru care poate apărea

  1. Ai decis să faci un decalog al femeii la menopauză, în care ai inclus cele mai importante 10 reguli de viață ale unei femei aflate în această perioada inerentă a vieții ei. De ce ai ținut cont în elaborarea lui?

Da, am creat acest decalog care are de fapt 11 puncte, dar nu am putut să renunț la nici unul dintre ele. Este în primul rând experiența mea și ceea ce mi se pare mie important de făcut în acesta perioada de viață. În perioada următoare voi aprofunda fiecare din aceste puncte din decalog, atât pe blogul meu, cât și pe canalul meu de YouTube.

  1. Ce ți-ai dori să se schimbe în percepția publică referitor la acest subiect? Cum ți-ai dori să fie societatea în următorii ani referitor la percepția asupra femeilor aflate la menopauză?

Bineînțeles că mi-aș dori să se vorbească mai mult despre asta, menopauza să nu mai fie percepută că un subiect tabu, o rușine sau ceva ce trebuie ascuns. Pentru a trece cu bine prin această etapă, femeile trebuie să fie pregătite, informate și să știe foarte bine la ceea ce să se aștepte, ce măsuri să ia, iar rolul societății este de a susține toate acestea.

 

Decalogul elaborat de către Dana Sota în care sunt atinse elemente de informare, alimentație sănătoasă, hidratare, îngrijire, mișcare/sport, analize medicale specifice, odihnă, parte emoțională, preocupări emoționale, fizice și profesionale poate fi citit aici: https://www.danasota.com/decalogul-femeii-aflate-la-menopauza/.

 

Comments

comments

One thought on “Dana Sota a elaborat „Decalogul femeii aflate la menopauză”

  1. Oferta part-time. Lucru la calculator. Sigur. Valabil in toate judetele. Start instant. Avem un proiect ambitios. Ne dezvoltam mereu. Aici ai o sansa unica. Sistemul functioneaza si iti aduce bani. Sansa e in mainile tale. Urmezi o cariera de viitor. Suntem peste tot.  Cu adevarat motivant. Noi suntem viitorul. Trimite-mi mesajul VREAU MAI MULTE INFORMATII, dupa ce ma contactezi  la adresa mea facebook:https://www.facebook.com/stefania.neculaita

Lasă un răspuns