Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Floare de soc, mult vindeci cu foc

Floare de soc, mult vindeci cu foc

Ca niște pălării albe și puternic mirositoare, florile de soc anunță într-un fel venirea verii, apropierea caniculei. Pe care, de altfel, o combat cu forță și aromă.

Socul este folosit în medicina populară a mai multor popoare. Unii cu teamă, alții cu emoție, cam toți europenii au preparat ceaiuri și licori din soc. Spun cu teamă pentru că socul era considerat în Antichitate locuință a spiritelor, pe care dacă le deranjai nu era tocmai bine. Românii au tot felul de leacuri din soc, se folosesc de lemnul lui pentru cioplirea fluierelor, dar consideră, și acum, că nu e bine să dormi sub soc sau să lași vitele să pască acolo. Locul (spre deosebire de plantă) nu e curat!

Preparate cu țintă

În fine, având în vedere mai degrabă virtuțile tămăduitoare ale plantei decât superstițiile, să vedem ce preparat pentru ce boală se poate face din soc, din florile de soc.

lnfuzie în răceli și reumatisme

Socul, se știe, are puternică acțiune sudorifică și diuretică. Iar infuzia este folosită, tocmai de aceea, în tratarea unor boli precum gripa, bronşita, răceala, stările febrile, reumatismul, guta, sciatica, ba chiar și rujeola şi scarlatina. Se prepară din 1-2 linguriţe de flori uscate la 250 ml de apă clocotită; se lasă acoperit cinci minute, se strecoară, se îndulceşte sau nu cu miere şi se bea fierbinte, trei căni pe zi, după mese.

Supliment: băută seara înainte de culcare, infuzia are acţiune laxativă în constipaţie cronică sau rebelă.

Infuzie combinată pentru sistemul nervos

Se prepară în două etape. Mai întâi, pui la macerat în 500 ml apă 3-4 linguriţe de flori mărunţite, de seara pe dimineața. Filtrezi și dai preparatul rezultat deoparte. Planta rămasă după filtrare se fierbe în alți 500 ml de apă timp de cinci minute, după care se lasă la răcit şi se filtrează. La sfârșit, amesteci cele două extracte. Se bea câte o cană, călduț, de trei ori pe zi, cu efect calmant. Ajută în tratarea dependențelor (fizice, nu și psihice) de droguri. O cură eficientă trebuie să țină 4-6 săptămâni, după care se face o pauză de trei săptămâni şi apoi se reia.

Supliment: se fac comprese cu infuzie combinată care ajută în durerile de cap, mai ales acelea provocate de sinuzită.

Pulbere în sinuzită

Pulberea se obţine prin măcinarea fină, de două ori, cu râşnița de cafea, a florilor uscate și mărunțite. Nu se poate păstra mai mult de două săptămâni, și neapărat în recipiente închise ermetic, la loc întunecos și răcoros, pentru a nu se altera uleiurile volatile. Se ia de trei ori pe zi, înainte de masă, câte o linguriţă rasă și are efect de eliminare a secrețiilor în exces.

Supliment: stimulează capacitatea de apărare a organismului împotriva infecţiei.

Cataplasme pentru încheieturi

Pe lângă cele cu infuzie, bune pentru dureri de cap, se mai pot prepara și cataplasme din flori: zdrobești un pumn de flori și le lași să se înmoaie în apă caldă, apoi aplici pe locul afectat, învelești cu pansament și lași o oră acționeze. Au un puternic efect antiinflamator, fiind de ajutor în reumatisme și gută.

Supliment: aplicate pe frunte sau pe piept, sunt excelente în infecțiile respiratorii acute.

Nu e bine să tai socul de tot. Cel puțin așa susțin anumite legende germanice, în care se menționează că trebuie să ceri voie zeităților care se adăpostesc printre ramuri să te folosești de el.

Socata

În urmă cu peste trei decenii, era la mare modă la noi, în România, socata. Ieftină, ea se prepara ușor, era bună ca răcoritoare, dar și ca băutură ușor alcoolizată, de vară toridă. Ai nevoie de:

  • 1 kilogram de zahăr sau miere
  • 2-3 mâini de soc proaspete
  • 5 lămâi
  • 8 l de apă.
  • 1 vârf de cuţit de drojdie

Mod de preparare. Pune într-un borcan de 10 litri apă, florile de soc şi lămâia tăiată felii. Adaugă zahărul şi drojdia şi amestecă încet. Acoperă borcanul cu un tifon curat şi lasă-l într-un loc însorit vreo 3-4 zile, având grijă amesteci zilnic în el. La final, strecoară licoarea aurie, transfer-o în sticle și bagă-le iute la frigider.

Ce conține

Acțiunea benefică a florilor de soc se datorează conținutului bogat în flavonoide şi bioflavonoide, componente responsabile de efectul diaforetic (de eliminare a toxinelor) prin transpirație. Mai conține acizi fenolici şi săruri de potasiu, care au efect diuretic, motiv pentru care este des utilizat în cure de slăbire, afecţiuni renale şi pentru drenarea rinichilor.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr17/04.05.2017
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns