Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Tusea, un rău necesar

Tusea, un rău necesar

Când te supără tusea şi vrei să scapi de ea cât mai repede, nu uita că printr-o asemenea neplăcere organismul se apără de dăunători, iar tu ar trebui să-l ajuţi să facă asta, nicidecum doar s-o înăbuşi.

Ca orice alt reflex natural, tusea, oricât de chinuitoare ar fi, nu este o boală, ci un simptom ce poate ascunde patologii dintre cele mai diverse. De unde şi recomandarea medicilor de a nu trata tusea, ci afecţiunea care o determină. Evident, după ce i se depistează cauza.

Acelaşi mecanism, cauze diverse

Una e să încerci, tuşind pur şi simplu, să scapi de particulele de praf sau fum ajunse pe epiteliul bronhiilor și cu totul alta e să te chinuiască o tuse de durată. Mecanismul e acelaşi, cauzele sunt însă diverse. Înainte de a căuta cum să scapi de tusea ce se încăpăţânează să te supere, ar trebui să ştii de care este: umedă sau uscată?

Tusea umedă, productivă, care însoţeşte adesea răceala, bronşita şi pneumonia, prin facilitarea eliminării mucusului, se constituie într-o etapă a procesului de însănătoşire, putând fi considerată un rău necesar. Pentru a ajuta organismul să înlăture impurităţile pătrunse prin căile respiratorii, recurgem adesea la expectorante, care fluidifică secreţiile. Bine ar fi ca în ajutorul plămânilor să vii nu doar cu medicamente, ci şi prin a bea lichide calde.

Tusea seacă, neproductivă este mult mai deranjantă, întrucât este iritantă, produce usturimi la nivelul gâtlejului, perturbă somnul. Nu de puţine ori o asemenea tuse indică debutul unei bronşite acute, motiv pentru care se recomandă preparatele antitusive. O atenţie sporită trebuie însă acordată celor care conţin codeină, dependenţa faţă de acest ingredient putându-se instala foarte uşor.

Cum te ajuţi

E foarte posibil şi să-i vii singură de hac, fără să recurgi la medicamente. Uneori, încercând să înăbuşim tusea cu preparate medicamentoase, nu facem decât să facilităm acumularea de mucus, în felul acesta putându-se ajunge la bronşită, pneumonie, perturbarea ventilării plămânilor şi alte neplăceri. Aşadar, dacă vrei să scapi de tusea care se încăpăţânează să te supere, nu căuta s-o înăbuşi, ci, dimpotrivă, fă-o cât mai productivă. Ce să faci în acest sens?

Inhalaţii. Prepară un amestec în părţi egale de muşeţel, cimbru, levănţică, din care poţi folosi pentru inhalaţie câte două linguri la un litru de apă fierbinte.

Umectează aerul din încăpere. Ai grijă ca aerul din cameră să nu fie prea uscat. E iritant pentru căile respiratorii, mai ales după răceală, provocând alte şi alte accese de tuse. Folosind un umidificator sau aşezând pur şi simplu un vas cu apă sau un prosop ud pe sursa de încălzire, te vei simţi în scurt timp mult mai bine.

Nu uita să bei apă. Un alt factor important în tratarea tusei uscate îl constituie un aport suficient de lichide. Pe lângă apă şi ceai cald, efect în caz de tuse uscată are un pahar cu lapte cald în care s-a dizolvat o linguriţă cu miere, băut înainte de culcare.

Răsfaţă-te cu miere. Un excelent remediu natural în calmarea tusei, putând fi considerată chiar un antitusiv natural, dar şi a durerilor în gât, faringitelor şi laringitelor este mierea, în special cea de salcâm sau de tei. O linguriţă cu miere înainte de culcare poate face ca somnul să nu-ţi mai fie tulburat de accesele de tuse.

Expectorante la îndemână

Infuzia de salvie (o linguriţă de salvie uscată la o cană de apă fierbinte) îndulcită cu miere e un excelent expectorant natural.

Eucaliptul este şi expectorant, şi decongestiv. Se amestecă zece picături de ulei de eucalipt cu patru picături de ulei de isop într-un vas cu apă fierbinte şi se inhalează aburii.

Usturoiul are un efect expectorant forte. Se consumă câte un căţel de usturoi de trei ori pe zi sau câte o linguriţă dintr-un sirop preparat din usturoi pisat şi miere.

Când ceri ajutor medical

# Când expectoraţiile sunt de culoare verzuie sau gălbuie, dacă sunt urât mirositoare, dacă tusea este însoţită de febră mare, care durează de câteva zile, când accesele de tuse sau încercarea de a respira profund provoacă o durere acută în piept sau dacă apar accesele de asfixie. Probabilitatea ca infecţia respiratorie să fi cuprins plămânii este foarte mare.

# Când tusea şi indispoziţia cauzate de răceală persistă două sau chiar mai multe săptămâni după vindecare. În acest caz, este important să te adresezi medicului ca să-ţi indice ce analize să faci. În majoritatea cazurilor, este vorba de contractarea, pe fondul rezistenţei slăbite a organismului, a unei noi infecţii. Dacă este o infecţie bacteriană, temperatura corpului este ridicată, 37-38°C, starea de slăbiciune este pronunţată, transpiraţia – abundentă, iar somnul – perturbat.

Chiar dacă ştii că tusea se tratează cu preparate antitusive, nu te grăbi să dai fuga la farmacie! Asemenea medicamente au indicaţii foarte stricte, recomandat fiind a se administra doar după stabilirea diagnosticului de către medic. Altfel, poate avea urmări nedorite.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr14/13.04.2017
Autor:Olga Sveduneac
Sursa foto: 123rf

Comments

comments

Lasă un răspuns