Esti aici
Femeia.ro > Vedete > Irina Baianț: Fiecare personaj mă îmbogățește

Irina Baianț: Fiecare personaj mă îmbogățește

Soprana Irina Baianț a cucerit lumea nu doar cu frumusețea, ci mai ales cu talentul susținut de o muncă asiduă.

Deși foarte tânără (are 28 de ani), a cântat la Scala din Milano, la Opera din Frankfurt, la Filarmonica din Berlin, la Opera din Viena, la Opera Garnier din Paris, la Bruxelles, Bolșoi Teatr din Moscova, la Palatul Kremlin, unde l-a cunoscut pe Vladimir Putin, la Grand Rex Paris și în multe alte locuri cu iubitori de operă. Are o frumoasă poveste de dragoste cu Doru Todoruț, este elegantă, recunoscută de public, dar și de specialiști.

Lumea muzicii clasice și a operei este un fel de univers închis. Cum ai ales acest gen de muzică și care a fost parcursul carierei tale?

Aș putea spune că muzica m-a ales pe mine și părinții m-au încurajat să îmi urmez drumul. M-au îndrumat către o școală vocațională, Liceul de muzică „George Enescu“, pe care l-am absolvit 12 ani mai târziu. Cât despre operă, cred că a fost mâna destinului, care a stat cuminte până aproape de terminarea liceului, când, printr-o conjunctură fericită, am cunoscut-o pe prima mea profesoară de canto, care mi-a marcat viața cu următoarele cuvinte: „Voci de operă nu se nasc pe toate drumurile, iar ăsta e drumul tău, Irina!“

Cine te-a încurajat să faci o carieră grea?

Părinții, profesorii și aprecierea publicului.

E suficientă doar vocea?

Nu. Este nevoie de un pachet complet pentru a convinge publicul de măreția unui act artistic interpretativ. Sunt esențiale o condiție fizică foarte bună, pentru a putea realiza toate cerințele regizorale și a susține efortul unui rol, și un psihic tare, care să te însoțească pe tot parcursul pregătirii unui spectacol, pentru că te lovești de tot felul de situații descurajante sau dificile.

Câți ani de muncă îți trebuie ca să ajungi să joci în Tosca sau Nabucco, de pildă?

Depinde de tipologia vocii. Există roluri pentru fiecare etapă de vârstă. Ideal este să nu sari etape și să ajungi printr-o maturizare fiziologică naturală să abordezi roluri precum cele menționate, însă sunt persoane care pot cânta roluri dramatice și la vârste mai mici. Personal, îmi doresc să ajung să cânt Tosca sau Abigaille după 40 de ani, așa ar fi firesc pentru tipologia vocii mele.

Ce costume fabuloase ai purtat pe scenă?

Sunt extrem de multe costume fabuloase în lumea operei și acesta este unul dintre cele mai frumoase lucruri din meseria mea. Cel mai impresionată am fost de costumele pe care le-a creat Maria Elena Bjorson, pentru Fantoma de la Operă, în spectacolul original.

Cum te pregătești pentru un spectacol de operă?

Studiu, studiu și studiu. Am spus-o de trei ori pentru că lucrezi pe trei planuri: muzical (cu profesorul de canto și pianistul corepetitor alături de care antrenezi vocal un rol), coregrafic (la sala de repetiții, cu asistentul de coregrafie și scenaristul care asigură mișcarea scenică) și regizoral (cu regizorul și colegii de spectacol, care îți devin ca o familie în perioada pregătirii unui spectacol, pentru că petreci multe ore alături de ei).

Aspectul și postura sunt un avantaj la castinguri? Cum sunt aleși protagoniștii unui spectacol de operă?

În zilele noastre, contează enorm să fii un artist complet. Cerințele au crescut și e perfect firesc, pentru actualizarea publicului în sălile de spectacol. Cum sunt aleși protagoniștii nu aș putea să spun, pentru că depinde de viziunea fiecărui regizor în parte, însă pot să-ți spun că toate castingurile și audițiile se fac pe mai multe planuri și se lucrează câteva zile cu fiecare potențial protagonist, până la alegerea lor de către echipa care realizează un spectacol. Coregrafie, regie și parte muzicală deopotrivă, deci trebuie să fii mereu în formă și să îți prezinți toate veleitățile artistice.

Preferi punerile în scenă clasice sau cele moderne? Care a fost cel mai greu spectacol al tău?

Nu am preferințe atât timp cât ce se întâmplă pe scenă păstrează limita decenței și miza reală a situațiilor. Am avut în octombrie și decembrie câteva spectacole în Italia, unde am jucat una dintre surorile Cenușăresei lui Rossini și am avut cele mai rapide schimbări de costume de până acum (15 secunde pentru schimbare completă de costum, perucă și machiaj), cele mai dificile și incomode peruci și sârme pe care le purtam, iar regia, un fel de commedia dell’arte modernă, satirizată, mi-a dat serios de furcă, pentru că a fost greu și de înțeles, și de pus în scenă veridic.

Ai cochetat și cu alte genuri. Asta ajută la notorietatea artistului sau pur și simplu îți plac experimentele muzicale?

Îmi plac experimentele! Sunt o persoană foarte creativă, dispusă să accepte provocări. Așa s-au născut colaborările cu artiști din alte genuri muzicale și probabil vor mai urma, cine știe.

Ce schimbă în tine fiecare spectacol? Cum te îmbogățește rolul?

Fiecare rol pe care l-am jucat a rămas în mine după tragerea cortinei și stingerea luminii în sala de spectacol. Am înțeles multe lucruri din viața reală prin prisma rolurilor pe care le-am jucat de-a lungul timpului. Bogăția mea interioară și versatilitatea cresc cu fiecare personaj.

Ai spectacole cu personaje din alt timp. Cum le faci actuale?

Teatrul nu înseamnă fabricarea unor stări inexistente sau a unor situații pe care nu le întâlnim, ci, din contră, prezentarea unei realități ce se suprapune cu adevărul fiecăruia dintre noi. Personajele sunt din perioade diferite, însă acțiunile și trăsăturile lor sunt cât se poate de actuale, iar cheia succesului stă în vulnerabilitate. Reușești să convingi publicul de autenticitate atunci când îi dai miza reală.

„My Fair Lady“ te împrietenește cu rolul Elizei. Cât de actuale sunt lecțiile de bune maniere?

Extrem de actuale! Veniți să vedeți spectacolul și veți vedea că bunele maniere se învață la orice vârstă, totul e să vrei să-ți depășești condiția socială și să înțelegi, cum a făcut-o Eliza, că schimbarea începe cu tine însăți.

Este o punere în scenă nouă cu un subiect foarte cunoscut. Ce aduce nou spectacolul?

Acest spectacol aduce în România strălucirea spectacolelor de Music Hall de pe West End sau Broadway. Este o provocare pentru toți cei ce au bătut palma să realizeze punerea în scenă, cât și pentru public. De la scenograful spectacolului, Marutti Evens (câștigător al premiului Tony, care în teatru este echivalentul Oscarului) până la echipa nevăzută din spatele cortinei și din culise, cu toții am lucrat până la cel mai mic detaliu, cronometrat și repetat de o mie de ori, la pregătirea unui moment unic și comparabil cu marile spectacole pe care visăm să le vedem măcar o dată în viață. Și am reușit!

Poți fi o adevărată lady astăzi? Ce presupune asta?

Până la urmă, a fi „lady“ este o imagine a ta, în interiorul tău, care îți iese prin pori. Nu contează ce statut social ai, cât câștigi sau în care cercuri te învârți, ci cât de mult poți face oamenii din jur să te trateze altfel.

Ce faci tu, Irina, când nu ești pe scenă?

Studiez, citesc, fac curățenie, gătesc când îmi permite timpul, experimentez tot felul de noutăți în materie de hobby-uri, cum ar fi echitația, fotografia, olăritul, și mă ocup de salonul de frumusețe pe care l-am deschis în ianuarie, pe care l-am gândit și făurit dintr-o sumedenie de experiențe pe care le-am avut în toată lumea și le-am însumat la Soprano Beauty.

Ce muzică asculți, pe unde călătorești, ce gătești?

Ascult muzica de mainstream din țară și din afară, tot ce se difuzează pe radio. Gătesc destul de des bucătărie mediteraneeană, care mă pasionează de ceva timp, cât despre călătorit… călătoresc atât de mult prin prisma meseriei, încât nu-mi lipsește asta, ci mai degrabă serile cu prietenii mei sau weekendurile cu tatăl meu, acasă.

Te îngrijești cu atenție? Faci mișcare, alergi, recurgi la diverse tratamente de îngrijire?

Am grijă de mine, în general. Un stil de viață cumpătat și, mai ales, câteva ponturi pe care orice femeie le are în 2019 mă ajută să-mi mențin un aspect fizic plăcut și, mai ales, o stare interioară bună. În general, tot ce fac este pentru bunăstarea și mulțumirea proprie.

Iubești?

Cine nu iubește nu trăiește.

Trăiești clipa?

Întotdeauna.

 

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de iunie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Ivana Iancu
Foto: PR

Comments

comments

Lasă un răspuns