Esti aici
Femeia.ro > Vedete > Răzvan Ciobanu: Stilul este mai mult atitudine și mai puțin formă

Răzvan Ciobanu: Stilul este mai mult atitudine și mai puțin formă

Răzvan Ciobanu este designerul căruia îi plac hainele deloc ostentative, ci mai degrabă simple și comode.

Răzvan Ciobanu, cine ești tu, cel de acum: designer, om de televiziune? 

Sunt un om cu o pasiune clară, pe care o am de când mă știu: design-ul. Când eram mic și mă gândeam ce vreau să devin când voi fi mare, îmi răspundeam de fiecare data la fel: „Vreau să fac rochii!“ În timp, am descoperit că și rochiile sunt tot haine și asta am făcut, asta fac și acum. Mai simplu spus, sunt designer vestimentar, iar din când în când, atunci când am libertate, timp, sunt și designer de interior. Om de televiziune? Cred că e mult spus… Sunt implicat cu trup și suflet în „Bravo, ai stil!“, dar asta nu înseamnă că sunt un om de carieră în televiziune, nu mi-am propus asta niciodată, mă bucură însă enorm această nouă „față“ a mea.

Ce înseamnă pentru tine experiența „Bravo, ai stil!“?

Foarte mult. Este primul proiect de televiziune în care am fost implicat, este și un exercițiu, în sensul că am posibilitatea să observ ce înseamnă pentru niște fete care nu au legătură neapărat cu lumea modei să fie „bine îmbrăcate“. „Bravo, ai stil!“ înseamnă primul meu job cu „șef“ în România. Și, cel mai important, la „Bravo, ai stil!“ am ocazia să încerc o educare a publicului din fața televizorului în ceea ce privește alegerea potrivită a hainelor pe care le cumpără și le poartă. 

Ce  drum a urmat Răzvan Ciobanu pentru a ajunge aici?

Acum, după 23 de ani, de când am ales să fac profesia de designer, aș spune că acest drum a fost sigur. Sunt tentat să spun că a fost simplu − asta, pentru că, atunci când știi exact ce vrei să faci din punctul de vedere al carierei, nu prea îți rămân în memorie obstacolele. Am făcut ce am simțit că trebuie să fac! La 18 ani, am intrat la Facultatea de Arte Plastice, dar, la îndemnul părinților, am făcut și o școală cu profil finanțe-contabilitate. Dar eu știam că nu voi face altceva în afară de design. Țin minte că, la 16 ani și jumătate, am făcut pe furiș un curs de croitorie. Ai mei n-ar fi fost de acord cu așa ceva. L-am continuat la un nivel superior în timpul facultății. Apoi, lucrurile au devenit ceva mai simple, am început să fac haine și să le vând. În anul patru, am renunțat la facultate, deci nu sunt licențiat. Au urmat primele colecții, primele prezentări… realizate cu mult efort…

Cum ți-ai defini stilul personal și ce te inspiră în conturarea lui?    

Aș spune despre stilul meu că este alternativ, am evoluat mult până să ajung aici. Dar mai am multe de explorat. Am început destul de „basic“, jeanși și cămașă sau T-shirt. Apoi, pe măsură ce am învățat lucruri despre mine, am adăugat și am încercat lucruri noi. Sunt atent la mine și la ce mă bucură să port. Dacă tot vorbim despre stilul meu, atunci îți spun un secret: iubesc să port haine scumpe, dar care nu „strigă“ în niciun fel prețul lor și îmi place să văd priviri încurcate în jur întrebându-se ce „cârpă“ o fi aia pe care o port.

Nu orice femeie are acces la informație, așa că îi e greu să diferențieze haina haute-couture de un prêt-à-porter.

Informații există peste tot, inclusiv pe stradă, la locul de muncă, la televizor. Iar aici suntem și noi, „Bravo, ai stil!“ Nu e nevoie să-ți încarci memoria cu lucruri inutile. Orice haină îți cumperi sau îți faci, se numește prêt-à-porter. Haute-couture-ul nu se cumpără nici cu ușurință, nici la un preț accesibil, nici din magazine și de nicăieri din România!

Ce sfătuiești o femeie cu venit mediu în materie de eleganță?

Eleganța este tot mai mult o atitudine, poți fi elegant și în jeanși și T-shirt. Sigur, o femeie poate fi elegantă în multe feluri, îmi este foarte dificil să dau niște exemple clare. Poate fi o rochie neagră, poate fi un palton din cașmir, poate fi un palton tăiat elegant sau… clasic sau nu.

Îți amintești prima ta colecție?

Sigur că da, prima concepută a fost făcută exclusiv pe pânză albă, pânză care se folosea la lenjeriile de pat, și tifon. A fost prezentată la Clubul Office în 1996. A fost o aventură foarte frumoasă, acum nu știu dacă aș mai putea face o așa nebunie. Presiunea profesionalismului și a experienței îți poate limita câteodată astfel de porniri, nu o spun cu regret, ci cu bucurie. A fost o colecție senzațională, materialele le-am cumpărat cu mare efort, alergam prin tot orașul pentru că lucram cu trei croitorese situate în zone diferite (Pajura, Rahova și Pantelimon). Cred că mi-a luat vreo 6-8 luni să o realizez. Nici măcar nu a fost un plan bine gândit de a face o colecție, făceam hainele acelea pentru că îmi doream mult să le fac, să văd cum îmi arată ideile și desenele în realitate. Ideea unei prezentări a venit mult după − și asta, la îndemnul și încurajările unor bune prietene care erau modele faimoase la vremea aceea și îmi erau cliente. Una dintre ele era prietenă cu Pepe Berciu, cel care avea clubul Office, și cred că din milă m-a lăsat să fac prezentarea acolo. Nu mai făcuse nimeni niciodată până în acel moment un show de modă într-un club. Am făcut invitații pe datorie, modelele au venit fără bani, s-au machiat singure… și așa s-a întâmplat prezentarea. Barul full, fetele au defilat printre invitați și pe bar, toată lumea a fost șocată și s-a vorbit luni de zile după eveniment despre un designer tânăr, nebun și nonconformist! Partea amuzantă a fost că, după prezentare, nu am avut bani nici măcar pentru un taxi ca să ajung acasă. Am stat pe bordură, cu sacii cu haine lângă mine, până s-a făcut dimineață și au început metrourile să circule. Acum mă gândesc cu mare drag la această aventură… eram fericit, reușisem să mă afirm.

Femeile iubesc hainele, mai ales când sunt admirate. Dar știu să aleagă?

Femeile iubesc hainele. Punct. Știu multe femei care poartă haine care nu li se potrivesc sau care nu mai sunt la modă. Dar ele le poartă cu plăcere, fără să le pese. Mie mi se pare o greșeală, dar nu sunt Dumnezeu să le pot dicta eu altfel. Stilul ține mult de cum îți porți hainele, de cât de unitare sunt piesele care compun ținutele, de cum se potrivesc între ele. Urăsc definițiile despre tendințe ca adevăr absolut.

Haina îl face pe om?

Tot timpul am spus că DA! Chiar cred asta. Sigur, nu pentru că haina te poate face mai onest, mai bun, ci pentru că, la primul contact vizual cu o persoană, haina spune ceva despre aceasta. 

Ne putem îmbrăca în trend, dar și în conformitate cu vârsta și tendințele?   

Sigur că da, doar că eu aș spune că trebuie să ne îmbrăcăm în conformitate cu felul în care arătăm. Vârsta nu are importanță. Tendințele… nu aș recomanda nimănui să își piardă timpul cu așa ceva, sunt doar recomandări generale și, oricum, se reflectă în moda străzii abia la câteva luni bune după ce acestea sunt prezentate. Stilul este mai mult „atitudine“ și mai puțin „formă“.

Cât de importanți sunt ciorapii în economia vestimentației noastre? Îi purtăm la sandale?

Eu port ciorapi foarte rar și doar atunci când mă ajută să compun o ținută care nu ar funcționa fără ciorapi. Sigur că se pot mixa cu sandale, dar depinde de sandale și, mai ales, de ciorapi, de ocazia pentru care îi porți… Nu aș încerca asta fără a avea experiența și cunoștințele specifice. 

Ce se mai întâmplă în sezonul următor? Tendințele acestei primăveri în materie de… bluze, fuste, rochii, accesorii?

Uite, aceasta este o întrebare pe care o evit, pentru că n-aș vrea să se înțeleagă că ceea ce aș răspunde este o regulă general valabilă. Recomand cămășile albe, nu cu tăietură clasică, cele pe tipar oversized sau cu închideri neașteptate. Pot înlocui cu mare succes cămașa de mers la birou. Pantalonul este recomandat în două variante de lungimi: deasupra gleznei sau lung cât să acopere pantoful (aveți grijă la forma pantofului!). Fusta are și ea câteva recomandări; dacă e pix, trebuie să coboare mult sub genunchi, fustele în A sunt și ele o opțiune, depinde cât de inventiv sunt combinate. Must have: jeans, inclusiv cămașa de jeans purtată sub taiorul de business. Iar în cazul acesoriilor, am o teorie: femeile au nevoie doar de două genți, restul sunt mofturi. Una pentru toată ziua, care poate fi derivată ca model din estetica sacoșei pentru cumpărături, iar a doua mică, obligatoriu neagră. Recomand și un clutch simplu, fără lanțuri sau curele pentru „spânzuratul“ pe umeri.

Arăți bine în ultima vreme. Ce stil de viață ai adoptat?

Mulțumesc, nu fac nimic senzațional pentru asta. Din păcate, am un ritm de viață destul de activ și nu reușesc să-l fac să fie odonat. Deci nu vreau să dau un exemplu prost în acest sens…   

Cred că e mai greu să te menții în formă și la o greutate acceptabilă decât să slăbești. Ce faci pentru a te menține?

Adevărat! Sunt practic într-o dietă veșnică, altfel nu se poate! Niciun fost obez nu va reuși să se mențină suplu fără efortul de a duce o luptă permanentă cu poftele și frigiderul. 

Ai vreme de lectură, spectacole, show-uri de modă care să te inspire?

Dacă îmi doresc ceva, atunci am timp… Nu mai merg de mult la show-uri de modă, mă plictisesc. Am și o explicație pentru asta: am fost invitat câteva sezoane la rând la show-urile importante din cadrul „Fashion Week Paris“. Prima dată mi-a plăcut și m-am simțit privilegiat; după ce euforia începutului a trecut, am descoperit că văd mult mai bine și detaliile urmărind filmarea evenimentului respectiv. Cozile pentru a intra la un show de modă important sunt enorme, toată agitația aceea mă obsește, deci, după vreo 20 de astfel de show-uri, am renunțat.   

Care sunt destinațiile preferate de vacanță?

Tânjesc tot timpul după New York, nu sunt genul vacanțelor lungi și plictisitoare. Nu sunt nici turist de profesie − oriunde merg, îmi place să mă comport ca un localnic. Îmi plac hotelurile cu design senzațional și restaurantele bune, îmi place să mă plimb cu orele pe străzi, dar nu stau la cozile de la muzee.

Ai vocația prieteniei?

Mie așa îmi place să cred și să spun despre mine. Dar, pe de altă parte, sunt și un prieten „lejer“, nu am nevoie de confirmări. Putem să ne auzim și vedem rar, dar eu știu că-ți sunt prieten și îți sunt loial. Am puțini prieteni „vechi“, îi apreciez și îi iubesc fără să simt că trebuie să le-o spun prea des. Din punctul de vedere al trăirii, sunt genul de prieten pe care îl găsești exact acolo unde l-ai lăsat.

   

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr14/13.04.2017
Autor: Ivana Iancu
Sursa foto: KanalD

Comments

comments

Lasă un răspuns