A fi sau a avea? Aceasta pare să fie întrebarea cea mai grea. Și nu de ieri, de azi, ci de la începutul revoluției industriale, adică de aproape 200 de ani. Fiecare eră are un început entuziast, o culme glorioasă și un declin inevitabil. În această din urmă parte, oamenii încep să aibă îndoieli cu privire la corectitudinea alegerilor făcute.
Psihanalistul Erich Fromm a publicat în 1976 o carte cu titlul „A avea sau a fi?“. O critică a erei industriale care părea atunci că se află la un maximum și într-o continuă expansiune, cartea arată felul în care societatea a devenit centrată pe valori materialiste. Epoca industrială a adus cu ea speranțe uriașe de fericire neimitată, libertate, abundență materială și dominare a naturii. Stăpânirea noilor tehnologii și a noilor combustibili (cărbune și petrol) a creat rapid un ciclu de creștere care i-a făcut pe oameni să creadă că producția va fi nelimitată, iar consumul la fel.
Destul de repede, sistemul de consum și producție nu a mai fost centrat pe om și pe nevoile lui, pe ceea ce este bun pentru om, ci pe ceea ce este bun pentru sistemul însuși, pentru creșterea lui. Omul însuși și-a pierdut valoarea și a devenit o rotiță în ciclul de creștere.
Ce ai determină ceea ce ești
Cu timpul, posesiunile materiale au devenit scopul oricărei vieți moderne. Dacă altădată educarea caracterului, șlefuirea personalității și elevarea spiritului erau idealurile spre care tindea elita societății, sistemul de creștere economică i-a favorizat pe cei care urmăreau acumularea de posesiuni materiale. A avea și, mai ales, a avea cât mai mult, iată scopul oricărei vieți moderne.
Acumularea banilor și lucrurilor nu mai era un mijloc în vederea unui scop, ci un scop în sine. „A fi” a trecut treptat pe planul doi, iar cultivarea spiritului și caracterului a pălit în fața dorinței hedoniste de a trăi viața la maximum, adică de a acumula posesiuni.
Un cerc vicios
Orice cercetare care studiază relația dintre „a fi“ și „a avea“ nu poate ocoli chestiunea sensului vieții. Dacă altă dată banii și proprietățile erau mijloace pentru a tinde și ținti valori mai înalte, deodată ele au devenit scop în sine. Nu mai mâncăm pentru a trăi, ci trăim pentru a mânca. Sigur că pentru a fi fericiți trebuie să ne acoperim trebuințele și necesitățile de bază, dar, dacă devenim sclavii lucrurilor materiale, ce se întâmplă cu libertatea noastră? Dacă ceea ce avem ne definește, atunci egoismul și narcisismul nu vor cunoaște limite. Însă cu timpul și în mod insidios devenim sclavii obiectelor pe care le posedăm.
Nu ne mai putem închipui o viață în care să avem mai puțin și tot ceea ce facem, toate eforturile noastre se concentrează pe acumulare fără sfârșit.
Arta de a trăi
Într-o carte ulterioară, „Arta de a fi“, Fromm analizează modul în care ne putem elibera de iluziile consumerismului fără sfârșit, pentru a ne putea dezvolta potențialul și a deveni tot ceea ce putem să fim. Tranziția de la identitatea bazată pe „a avea” la cea bazată pe „a fi” duce, susține celebrul psiholog german, la o stare de completitudine interioară și fericire necondiționată. Persoana modernă, spune autorul, este o compilație haotică de informații furnizate de mass-media. El încurajează fiecare om să caute să se descopere și să-și manifeste conștiința adevărată, dincolo de clișeele politice, ideologice și religioase.
Prin centrarea pe sine, indivizii vor fi mai puțin susceptibili la a fi conduși și manipulați de presiunile și nemulțumirile tipice culturii consumeriste.
Autoactualizare sau suferință?
Toate analizele ulterioare studiilor lui Fromm au confirmat concluziile lui. Oamenii au oscilat mereu între aceste două stări, a fi și a avea, dar societatea consumeristă a dus „a avea“-ul pe culmi nebănuite. Sigur că fără acoperirea nevoilor de bază nu putem vorbi de actualizarea potențialului creator din fiecare om, dar eliminarea completă din ecuație a lui “a fi” creează monștri de egoism și hedonism. Suferința omului modern, a oamenilor de azi, are drept cauză principală centrarea existenței pe acumularea posesiunilor. Disputa dintre „a avea“ și „a fi“ ar trebui, de fapt, să se transforme într-o colaborare din care să câștige toți, adică oamenii.
Acumulăm bani și posesiuni pentru a ne simplifica viața, nu a o complica. Acumulăm bani pentru a avea timp, pentru a ne putea ocupa și de latura noastră interioară, de autoactualizarea potențialului și a creativității, de dezvoltarea seminței care suntem. Centrarea pe sine, nu pe exterior și pe imagine, iată ce ne poate liniști mintea și scăpa de suferința perpetuă că nu avem niciodată destul. Cartea lui Fromm, de acum peste 40 de ani, a anticipat multe dintre problemele oamenilor de azi. Soluția lui, mai actuală ca niciodată, ne îndeamnă să ne centrăm pe „a fi” și să ne bucurăm de ceea ce suntem mai mult decât de ceea ce avem.
Citește și:
- Tu cine vrei să fii când te faci mare?
- Cum sa te relaxezi pentru a avea un somn linistit
- Copilul ca business plan. Trebuie să fie copilul un proiect în viața părintelui?
Articol preluat din ediția de noiembrie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Dana Verescu
Foto: pixabay.com
