Jucător în viața reală. Generatia „fulg de nea”

Generația „fulg de nea“ este un termen pe care sociologii îl folosesc pentru a-i descrie pe tinerii zilelor noastre, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, extrem de fragili din punct de vedere emoțional.

Se spune că aceștia au un nivel foarte scăzut de toleranță la frustrare, confruntându-se deseori cu stări de nervozitate, iritare, supărare sau chiar furie. Obișnuiesc să se împotrivească autorității de orice fel, inclusiv părinților lor, și nu suportă să fie contraziși. Au nevoie de explicații lungi pentru a fi convinși să se ocupe de anumite lucruri și devin foarte vehemenți când cineva le cere socoteală pentru faptele lor. Fac parte din categoria celor veșnic nemulțumiți, nerăbdători, inconstanți și dispuși să facă doar activități ce implică efort puțin. Se simt speciali și prețioși, însă clachează ușor în față unui obstacol.

Sunt tineri frumoși și inteligenți, dar fragilitatea lor psihică îi face să transforme orice mică neplăcere într-o mare frustrare. Presiunile din mediul școlar, social sau profesional le provoacă un înalt nivel de stres, predispunându-i către anxietate și depresie.

Nu neapărat fiecare membru al acestei generații are automat asemenea caracteristici, însă specialiștii atrag atenția că sunt tendințele unei părți majoritare. Se încadrează cei pe care părinții i-au crescut fără limite sănătoase, fără responsabilități (în afară de școală și de joacă), fără a li se spune „nu“, protejați în mod excesiv și inoculați cu principiul „drobului de sare“, punând mereu răul înainte.

Intenția de a le oferi copiilor „o viață mai bună și mai ușoară“ nu servește interesului pe termen lung. În realitate, copiii puși la adăpost de toate greutățile vor ajunge să manifeste dificultăți majore în gestionarea emoțiilor și în a face față provocărilor. Pentru că, trăind ca sub un clopot de sticlă, le lipsește exact antrenamentul pentru viața reală. Părinții care își supraprotejează copii și îi feresc de orice experiențe care le-ar putea genera emoții inconfortabile, le răpesc acestora multiple ocazii de a învăța să facă față presiunii, să gestioneze conflicte, să găsească soluții alternative, să exprime ceea ce simt sau să își comunice propriile opinii. Iar asta îi face sensibili și greu de integrat în societate.

Ceea ce copilul nu deprinde pe parcursul firesc al dezvoltării, este mult mai greu de învățat mai târziu, mai ales când ajunge în ipostaza unui tânăr pus față în față cu provocările lumii reale. Pe lângă a primi iubire, un copil are nevoie să își dezvolte autonomia, să ia decizii și să trăiască consecințele lor, să își asume treptat o serie de responsabilități. Să fie integrat în viața de familie și să simtă că face parte din ea, nu doar că este favorizat și ocupă un loc special. Implicarea în activități casnice, sociale sau în voluntariat îl ajută să înțeleagă și să cunoască lumea în care trăiește. Rolul de spectator în tribuna principală nu îl antrenează pentru a fi jucător în viața reală.

Citește și:

• Adolescentii si lumea virtuala. O alta perspectiva
• Ce ne facem, Peter Pan? Despre adultii care se stimt copii
• Secretele tenului adolescentelor

Articol preluat din ediția de iunie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Anca Pavel
Foto: