Esti aici
Femeia.ro > Cariera > Dana Deac: Să am succes înseamnă să pot dărui

Dana Deac: Să am succes înseamnă să pot dărui

S-a făcut remarcată în televiziune, în special la TVR, iar reportajele sale de investigații au fost premiate de Clubul Român de Presă și de APTR.

Astăzi, Dana Deac activează în domeniul filantropiei, unde face lucruri extraordinare pentru copiii cu deficiențe de văz și de auz, prin intermediul Fundației Orange.

Sunteți în televiziune de atâția ani. Cum se vede presa de azi prin ochii dvs.?

E cea mai grea întrebare, la care trebuie să răspund foarte diplomat. Nu sunt mulțumită de ce văd astăzi în presă și nu cred că putem vorbi de o evoluție a presei, ci doar de o stare a presei. Eu sunt fericită că sunt în televiziunea publică. Așa, am posibilitatea să-mi păstrez verticalitatea și obiectivitatea. Și asta este pentru mine un mare câștig.

Ce faceți acum în televiziune?

Nu mai am programe în direct, nu mai apar zilnic. Am avut în decembrie un documentar pe care l-am realizat în

Kazahstan. A avut un mare succes acolo. După difuzarea lui, am fost invitată de ambasadorul statului Kazahstan la ambasadă pentru a mi se mulțumi. Apoi, mulți români au cerut viză să meargă în excursie ca să viziteze țara. Iar ambasadorul a fost foarte impresionat. Copia documentarului a fost trimisă acolo și după aceea s-a emis un comunicat de presă în care adjunctul ministrului de externe a declarat că acesta este considerat cel mai bun documentar realizat de un ziarist străin despre Kazahstan. E adevărat că nu trebuie să apari tot timpul pe sticlă și să spui că ai făcut lucruri extraordinare! Am muncit mult la acest material, dar eu zic că a meritat. 

Cum ați hotărât să faceți parte din Fundația Orange?

Eu am fost invitată să fac parte din Fundația Orange, nu m-am hotărât eu (râde). M-am hotărât abia după ce mi s-a făcut invitația. Am fost membra unei alte organizații puternice din țară, United Way Romania. Înainte de United Way, am tot făcut muncă voluntară în societatea civilă, dar șase ani am fost în boardul lor. După șase ani, regulamentul spunea că trebuie să ne retragem și să lăsăm pe altcineva să continue ce am făcut noi. După retragere, am primit invitație din partea CEO-ului Jean-François Fallacher de a face parte din boardul Fundației Orange. Asta se întâmpla în 2012. Și am acceptat.

Ce înseamnă pentru dvs. să lucrați la proiecte de corporate social responsibility?

Eu nu lucrez în proiecte de CSR. Aici vreau să fac o diferență: responsabilitatea corporatistă este diferită de filantropia corporatistă. Responsabilitatea corporatistă este un soi de reverență pe care compania o face în fața societății în care lucrează. În responsabilitatea corporatistă, ai programe de voluntariat pentru a îmbunătăți partea în care activezi. Filantropia corporatistă, ceea ce înseamnă fundație a unei corporații, este o datorie pe care o corporație o are pentru a îmbunătăți viața comunității. E un act de donare, nu de răscumpărare. Și aici vreau să fac, pentru cititoare, o trimitere la o carte extrem de importantă pentru mine, pentru că revoluționează modul de a privi viața: „A da și a lua”, de Adam Grant. El vorbește de trei tipologii de oameni: donatori, negustori și profitori. Donatorii sunt membrii unei fundații. Aș pune responsabilitatea corporatistă la categoria negustorilor. Cartea te învață cum să ai succes fiind donator, cu exemple. Și de ce să alegi să fii un donator, nu un profitor sau negustor, care poate urca rapid pe scara succesului. Nu e utilă doar femeilor de afaceri, ci și celor care se sacrifică pentru familie. Așa văd eu succesul.

Cum v-a schimbat activitatea în acest domeniu?

Mereu am vorbit despre sindromul meșterului Manole. Întotdeauna mi-a plăcut să clădesc de la zero și să mă clădesc pe mine. Chiar dacă am plătit cu sănătatea pentru că m-am dăruit prea mult, deci nici așa nu e bine. Intrarea în Fundația Orange a fost o continuitate în activismul meu social, nu a fost nimic special. M-am bucurat că am ajuns aici pentru că am avut mai multe șanse de a face bine, iar unele rezultate au fost imediate și altele vor fi de lungă durată. Aici e o investiție de timp și energie mult mai mare, fiind o fundație serioasă, cu oameni puțini.

La ce proiecte lucrați acum?

Avem o plajă largă de grupuri sociale pe care le urmărim pentru a le ajuta: de la persoanele cu dizabilități de vedere și auz, acum sunt și copiii în programul de educație, mai ales cei din zonele rurale. Noul program, Digitaliada, nu e un proiect simplu, are efecte complexe. Urmărim o schimbare de structură. Am vrut să pornim de la nevoi și să îmbunătățim ceea ce nu merge și de acolo să construim pe viitor.

Care a fost momentul care v-a bucurat cel mai mult în Fundația Orange?

Au fost mai multe momente cu o satisfacție teribilă. În primul rând, sunt momentele în care iei contact direct cu beneficiarii, iar ei îți spun ce înseamnă acel proiect pentru ei. Un nevăzător pe care eu l-am cunoscut la lansarea proiectului de la Antipa, „Vizite senzoriale, mi-a transmis că acest proiect a revoluționat mințile nevăzătorilor. A mai fost un moment emoționant când am cunoscut la AudioSofia copii mici cu implant cohlear. Părinții nu mai știau cum să ne mulțumeas-că, pentru că cei mici se vor recupera ușor și vor fi oameni normali. Astea sunt adevăratele momente de bucurie!

Ce fel de oameni sunt necesari în acest domeniu?

Învățăm de la americani, unde filantropia a devenit o industrie, că e nevoie de oameni care-și fac datoria pentru că așa trebuie să trăiască un om. În România, noi am trecut de la munca voluntară forțată la starea de donator și ne-a luat mult timp. Am învățat și noi mai târziu ce înseamnă să fii
voluntar cu adevărat. Și acum trebuie să mai învățăm să fim dezinteresați, fără să așteptăm întoarcerea binelui. 

Vă ajută experiența de jurnalist în activitatea din cadrul Fundației Orange?

Clar! Ca jurnalist de investigații, întotdeauna trebuie să cauți cel puțin trei surse din care să afli adevărul, sunt atentă la folosirea banilor, sunt precaută, nu cred din prima pe cineva… deformări profesionale! Dar e un atu.

Ce înseamnă pentru dvs. să aveți succes?

Știi care e problema cu succesul la femei? Că femeia e de succes dacă e de carieră și ajunge departe. Astea sunt chestiuni care țin de scara socială, meserie, profesie. Dar eu cred că succesul personal este mult mai important. Iar dacă mă uit la aparențe, nu umblu cu lucruri de firmă. Nu mă interesează. Să am succes înseamnă să pot să dăruiesc, să fac ceva pentru comunitate, chiar dacă sunt privită uneori cu suspiciune, că aș avea vreun interes ascuns. Nu am.

Ați ieșit învingătoare din situații în care mulți ar fi renunțat. Cum ați reușit și ce sfat le dați femeilor care trec prin asemenea traumă?

Eu am vorbit atunci, când mă aflam în situația dramatică (n.r. – cancer mamar), de necesitatea celei de-a doua opinii asupra diagnosticului. M-am întâlnit cu femei care mi-au mulțumit că le-am salvat viața. Acum vreau să le sfătuiesc să apeleze la psiholog. Eu am făcut ultima oară cancer acum doi ani… pentru a patra oară. Din acest moment am ieșit numai cu ajutorul psihologului și, dacă aș fi fost deșteaptă, l-aș fi avut lângă mine de la început. Psihologul este mult mai util decât aspirina pe care o iei dacă te doare capul. Pe mine m-a schimbat foarte mult de doi ani, de când lucrez cu ea. Nu cred că medicamentele, tratamentele și citostaticele mi-au salvat viața cât mi-a salvat-o psihologul meu, doamna Corina Georgescu. Iar psihologul nu e util numai când ai o boală. El este necesar și pentru momentele în care spui: „Sunt grasă, trebuie să slăbesc! O femeie trebuie să se iubească pe ea – și acesta e un exercițiu pe care trebuie să-l faci cu o frecvență clară.

Munciți foarte mult. Cum vă încărcați bateriile?

Îmi place să lucrez diverse colaje, în tablouri. Le fac ca să le dau cadou prietenilor. Arta e și o terapie, păcat că nu am mai mult timp să mă ocup. M-am apucat să fac tablouri de când am început să lucrez cu psihologul. Nu mi-a spus să fac asta, ci a venit firesc, normal.

Citește și:

Rodica Lazăr, dragoste fără ştampilă

Hana Benyamini: Un vis de tinerețe. Fără bătrânețe!

Raluca Debu: Când știi ce vrei, totul e alb și negru

Articol preluat din ediția de iunie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Corina Matei

Foto: arhiva personală

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus