Cum sa-ti mentii greutatea

Este greu de slăbit, dar este la fel de greu de menţinut greutatea la care ai ajuns după lupte grele. Încearcă să urmezi sfaturile de mai jos şi eşti cu un pas înainte spre greutatea ideală.

Iată câteva dintre cele mai bune sfaturi care te vor ajuta să-ți menții greutetea pur și simplu sau după o dietă care a urmărit scăderea în greutate:

1.Cântăreşte-te în fiecare zi. Sunt atentă la greutatea mea, motiv pentru care am pus un cântar lângă duş. Poate părea că sunt obsedată, dar mă ajută. Greutatea mea pare să oscileze între 2 kilograme mai mult sau mai puţin, asta întâmplându-se aleatoriu. Nu intru în panică dacă greutatea mea a atins valoarea maximă a oscilaţiei.

2. Apa este soluţia. Apa mă ajută foarte mult. Cu cât beau mai multă apă, cu atât mai bine funcţionează şi organismul meu ( dacă nu îţi place apa, poţi pune câteva picături de suc de mere în pahar pentru a-i da aromă).

3. Evită mâncărurile prefabricate. Regulă de bază- toate mâncărurile ambalate şi prefabricate sunt nesănătoase. Dacă este posibil, le evit. Nu este uşor, dar merită efortul.  Interesul companiilor care activează în acest domeniu nu este păstrarea sănătăţii tale, ci propriul lor profit.

4. Evită băuturile dulci şi mâncarea de tip fast-food. Ştii asta foarte bine. Nu te lăsa păcălită de aşa-zisele mâncăruri fast-food cu puţine calorii.

5. Dormi 7 ore pe noapte. Pentru a rămâne sănătoasă trebuie să ţii cont de lucrurile elementare. Pentru mine, apa şi somnul sunt lucruri elementare. Trebuie să-mi asigur odihna. Scopul meu este să dorm  şapte ore pe noapte în timpul săptămânii, şi opt ore în weekend.

6. Părăseşte canapeaua. Din punctul meu de vedere, slăbitul presupune 33% mâncare, 33% acordarea lucrurilor necesare organismului( odihnă, apă) , şi 33% exerciţiu fizic. Televizorul este o pierdere de timp, mai ales dacă încep să mă fac comodă pe canapea şi am şi chips-urile lângă mine. Dacă vreau să mă uit la televizor, mă pot duce la un centru de sănătate şi mă pot uita la televizor în timp ce fac exerciţii.

7. Salata este importantă. Nu îmi place gustul salatei, dar organismului meu pare să-i placă. Şi ceea ce este ciudat este că, după ce am luat două înghiţituri, nu mă mai pot opri din mâncat. Sunt sigură că-şi aduce aportul semnificativ la pierderea în greutate şi  la menţinerea ei.

8. Când poţi, mănâncă peşte, legume şi fructe. Auzi asta des, şi eu cred că este adevărat. Peştele, fructele şi legumele mă fac să mă simt mai sănătoasă şi mai energică, iar valorea lor nutritivă o depăşeşte pe cea calorică.

9. Bucură-te de câte un pahar de alcool.  Relaxează-te şi savurează un pahar de vin seara înainte de culcare.

10. Impune-ţi o limită de greutate. Scopul meu este să cântăresc 57 de kilograme.  Nu intru în panică dacă ating peste 57 de kilograme în greutate. Însă, dacă ajung să cântăresc peste 60 de kilograme, devin foarte exigentă cu mine până ajung la greutatea iniţială. Partea bună este că nu am nevoie decât de o săptămână de autocontrol pentru a ajunge acolo, dat fiind faptul că-mi dau repede seama când am luat prea mult în greutate.

11. Nu te duce la cumpărături atunci când îţi este foame. Asta este o regulă veche, dar care funcţionează. Cumpăr lucruri de care am nevoie, mai degrabă decât să cumpăr lucruri la care poftesc.

12. Nu păstra mâncare nesănătoasă în casă. Nu sunt o persoană disciplinată, aşa că mă protejez pe mine de mine însămi. Cu cât ai mai puţine chipsuri şi mai puţini biscuiţi în casă, cu atât e mai uşor să te abţii de la ronţăit.

Acestea sfaturi sper că te vor ajuta să-ţi menţii greutatea!

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au început o vizită de trei zile în Spania, într-un an cu o semnificație aparte pentru relațiile dintre cele două țări. În 2026 se împlinesc 145 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania, în timpul domniilor Regelui Carol I și Regelui Alfonso […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Ioana Bucur | 23 iulie 2026
De Ioana Bucur | 23 iulie 2026

Pe 26 iulie 2026, astrologia marchează începutul unui nou ciclu de aproximativ un an și jumătate. Nodul Nord al Lunii intră în Vărsător, iar Nodul Sud se mută în Leu, activând o axă asociată cu tensiunea dintre identitatea personală și apartenența la comunitate, dintre nevoia de recunoaștere și dorința de a contribui la ceva mai […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp