Greșeli de rimelare

Cine nu-și dorește gene lungi, perfect definite, curbate și voluminoase? Ușor de zis, greu de obținut!

Genele nu sunt toate la fel, iar mascara trebuie aleasă în funcție de tipul lor pentru a da ochilor șarm, dar nu întotdeauna poți obține un astfel de efect, iar uneori experiența poate fi dezastruoasă. Există situații în care mascara pare că te trădează, dar în realitate este vorba de greșeli comune de aplicare.

Folosești o mascara prea veche

Formula se usucă în trei luni, oricât  de bună ar fi. Pentru că este un produs de folosire zilnică, aerul pătrunde foarte des și, astfel, termenul de garanție nu este doar o cifră scoasă din burtă. Dacă nu se epuizează în acest interval și îl mai folosești, vei constata cum, după câteva ore de la aplicare, mici fulgi negri se aștern pe zona cearcănelor. Total neplăcut! Dacă ai pățit așa ceva, asta înseamnă mascara se învechise și nu era nimic în neregulă cu marca sau formula inițială!

Se usucă foarte repede

Dacă se usucă după o lună sau chiar mai puțin de la achiziție, există două explicații: fie ai cumpărat o mascara care a fost deschisă frecvent și folosită ca tester, fie e chiar vina ta. Cea mai răspândită greșeală este pomparea pensulei în tub. Când facem acest lucru, introducem aer, iar formula se usucă rapid. Aerul oricum pătrunde atunci când deschizi tubul, de ce să introduci și suplimentar? Gestul corect este să bagi peria în tub și să o rotești pentru încărcarea cu produs!

Aplici foarte mult produs și genele se unesc

Dacă vrei să dai mai mult volum genelor, trebuie să-ți achiziționezi o mascara specială pentru acest beneficiu, nu să aplici straturi multiple! Mulți susțin că formula specială pentru volum nu este totul, ci o perie potrivită. Poți obține mai mult volum chiar și cu o formulă comună, dar folosind o perie de la o mascara veche, care să fie groasă și de forma unei mingii de rugby.

Rupi genele cu cleștele

Dacă genele sunt drepte, acest instrument este ideal, însă trebuie să schimbi garnitura, acel mic cauciuc care protejează genele, la cel puțin o lună sau două, în funcție de frecvența utilizării cleștelui. În schimb, poți folosi mascara pe post de clește poziționând peria la baza genelor și aplicând o mică presiune în sus, astfel încât ele să se curbeze.

              

Citește și:

7 trucuri pentru un ten luminos

Mastile de fata si cele mai importante reguli

Rimelul: 4 sfaturi de stiut

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.15/16.04.2015

Autor: Luminița Tăbăran

Sursa foto: pixabay.com

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 03 august 2026
De Ioana Bucur | 03 august 2026

Dani Piersic, fiul cel mic al marelui actor Florin Piersic, a oferit publicului o rară incursiune în viața sa personală. Cu ocazia împlinirii a doi ani de la căsătorie, acesta a publicat pe Instagram mai multe fotografii din albumul familiei, alături de un mesaj dedicat soției sale, Orsolya. Deși provine dintr-una dintre cele mai cunoscute […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 06 august 2026
De Raluca Ogaru | 06 august 2026

Septembrie 2026 vine cu o schimbare evidentă de ritm. După o vară intensă, accentul se mută asupra ordinii, deciziilor practice și relațiilor care au nevoie de reguli mai clare. Prima parte a lunii este dominată de energia Fecioarei, favorabilă reorganizării, muncii și grijii față de propriul corp. După 23 septembrie, intrarea Soarelui în Balanță aduce […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp