Esti aici
Femeia.ro > Frumusețe > Machiajul pe ger. Cateva sfaturi de care trebuie sa tii cont

Machiajul pe ger. Cateva sfaturi de care trebuie sa tii cont

Pentru ca machiajul să reziste chiar şi în condiţii de frig şi umezeală, ai nevoie de un mic arsenal de produse şi un ritual strict.

Frigul şi fardurile rezistente la transfer pot fi combinaţia sigură care duce la o piele uscată şi care se poate irita foarte uşor. Prin urmare e bine să te asiguri că înainte de aplicarea machiajului ai tenul foarte bine hidratat. Asta te va ajuta să-i menţii sănătatea, dar şi o aderenţă bună a fardurilor în condiţii de umezeală, inclusiv dacă ne referim la cele obişnuite. Un alt lucru pe care trebuie să-l respecţi este înlăturarea fardurilor seara până la ultima picătură.

Pentru că tenul este predispus la uscare, prezenţa fardurilor va contribui la iritarea şi deshidratarea pielii. Dacă aceste două etape sunt respectate, iată cum te poţi farda în zilele geroase.

Primerul este de ajutor

Dar nu pe toată faţa, pentru că va astupa porii şi va limita hidratarea pielii, ci numai pe pleoape pentru a da un plus de rezistenţă fardurilor. Pune doar o picătură pe fiecare pleoapă şi întinde-l cu degetul inelar pe toată suprafaţa, până la sprâncene. O astfel de bază de machiaj îţi lasă libertatea de a folosi orice machiaj, însă te-aş sfătui să renunţi la smokey eyes şi adâncimile ochilor să o realizezi aplicând un fard închis în colţul ochiului şi în pliul pleoapei. Alege farduri rezistente la transfer sau texturi prăfoase, care nu se întind uşor.

Un ten proaspăt

Fondul de ten poate ţine de cald pielii, însă cele cu formule rezistente pot usca tenul. Poţi alege între un fond de ten iluminator, cu o formulă cu vitamine sau o cremă BB care va proteja foarte bine pielea şi va aduce în acelaşi timp un aer de prospeţime.

Alege culori deschise

Pentru că este iarnă, machiajul nostru poate fi asortat cu natura. Alege nuanţe de alb, bej, roz, mov sau bleu pentru machiajul ochilor. Şi pentru a fi sigură că vor rămâne la locul lor întreaga zi, aplică-le într-o cantitate mică şi discret, cât să contureze ochii. Creioanele contur pot înlocui foarte cu succes fardurile.

Buze mereu catifelate

Sunt la modă texturile mate, însă nu toate păstrează confortul buzelor. Pentru zilele geroase foloseşte un balsam sau gloss-uri care să aducă un plus de grăsime şi hidratare.

Citeste si:

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.03/2018
Autor: Luminiţa Tăbăran
Sursa foto: pixabay

 

Comments

comments

Leave a Reply