Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Cand medicamentele ne îmbolnăvesc

Cand medicamentele ne îmbolnăvesc

În fiecare an, pretutindeni în lume, sute de mii de oameni îşi găsesc sfârşitul tocmai din cauză că s-au străduit să-şi îmbunătăţească starea de sănătate şi să-şi prelungească durata de viaţă cu ajutorul medicamentelor.

Paradoxal, dar, în paralel cu dezvoltarea fără precedent a industriei medicamentelor, cu introducerea anuală în practica medicală a noi şi noi preparate farmaceutice, considerate a fi tot mai eficiente, se observă mai des ca oricând şi manifestarea efectelor negative ale administrării acestora. Potrivit Ooganizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pentru tratarea tuturor bolilor sunt suficiente 200 de medicamente, în arsenalul terapeutic al fiecărei ţări a Uniunii Europene existând peste zece mii.

Flagel al medicinei moderne

Nu există medicament care să nu aibă niciun efect secundar. Şi asta nu e tot. Date recente indică faptul că, pe an ce trece, eficiența terapiei medicamentoase e tot mai redusă, iar numărul celor cărora un tratament standard nu li se potriveşte este în continuă creştere. Ca şi al celor care, ca urmare a respectării unei scheme de tratament pentru o afecţiune, se îmbolnăvesc de o alta. De cele mai multe ori, există tot felul de reacţii alergice, destul de des se ajunge şi la afectarea ficatului, a rinichilor, la intoxicarea întregului organism.

Boala medicamentoasă, un flagel al medicinei moderne, este o stare patologică dinamică determinată de folosirea în exces a unor medicamente, de reacţii de intoleranţă sau efecte secundare determinate de acestea. Se manifestă fie prin reacţii alergice imediate (şoc anafilactic, edemul Quincke, urticarie, însoţită de febră şi tulburări digestive) sau întârziate (leziuni la nivelul pielii şi mucoaselor, al organelor interne – miocardită alergică, hepatită alergică, pneumonie).

 

Antibioticele

În fruntea listei cu preparate medicamentoase ce provoacă reacţii alergice se situează antibioticele, abuzul de asemenea preparate farmaceutice constituindu-se într-o problemă gravă de sănătate.

Asta, întrucât inhibă microflora organismului, ceea ce duce la disbacterioză, alergii şi imunitate scăzută. O bacterie ce a reuşit să supravieţuiască unui asemenea tratament devine şi mai tenace, şi mai rezistentă. Se observă tot mai des că afecţiuni care până nu de mult puteau fi tratate asfel nu se mai lasă vindecate. Nu spune nimeni că antibioticele nu sunt necesare. Doar că nu e cazul să se recurgă la ele imediat ce s-a constatat o creştere a temperaturii, de pildă. Ci doar la recomandarea medicului, când este absolut necesar şi numai în doza prescrisă de acesta. Altfel, se poate ajunge la perturbarea proceselor de digestie şi excreţie, blocarea sintezei anumitor vitamine, scăderea imunităţii, modificarea metabolismului, apariţia infecţiilor fungice, precum candidoza, foarte greu de tratat.

 

Antiinflamatoarele nesteroidiene

Uşor de procurat, antiinflamatoarele nesteroidiene cu efecte analgezice, antipiretice şi antiinflamatoare, utilizate pentru combaterea durerii de diferite cauze, a febrei sau a proceselor inflamatorii, constituie una dintre cel mai frecvent utilizate clase de medicamente. Fără să se ţină seama de multitudinea de efecte adverse pe care le au: probleme digestive (şi nu doar dureri abdominale, ci şi ulcer gastrointestinal, hemoragie sau perforaţie digestivă), renale, hepatice, cardiovasculare, hematologice, alergice.

 

Cortizonul şi corticosteroizii

Cortizonul şi derivaţii săi corticosteroizii sunt hormoni sintetici, asemănători cu cei secretaţi de glandele corticosuprarenale pentru limitarea proceselor inflamatorii, reglarea diviziunii celulare, stoparea proceselor degenerative şi a proliferării formaţiunilor tumorale. „Promisiuni“ ce le face să fie prescrise în multiple afecţiuni: alergie, astm, reumatism, dermatită atopică, leucemie, inflamaţii de tot felul. Reacţiile adverse sunt atât de puternice, mai ales atunci când administrarea este de durată, încât nu puţini medici şi-au pus întrebarea dacă nu cumva bolile cauzate de administrarea îndelungată a acestora sunt mai grave decât cele tratate cu ajutorul lor: scăderea semnificativă a imunităţii, afecţiuni cardiovasculare, retenţie de apă şi acumulare de grăsimi în exces, insomnie, depresie, anxietate.

 

Antidepresivele

Una dintre cauzele bolii medicamentoase o constituie faptul că multe dintre preparatele farmaceutice sunt foarte accesibile. Aşa se face că, din cauza unei administrări de durată, ajungi să crezi că fără ele nu se mai poate. Cel mai freccvent, o asemenea dependenţă psihologică o dau somniferele, tranchilizantele şi antidepresivele. Prin administrare frecventă, eficienţa scade, iar doza trebuie mereu mărită. Astfel, în cele din urmă, dependenţa psihologică trece într-una fiziologică, când medicamentul se inserează în procesele metabolice ale organismului. La ce bun să devii dependent de chimismul unor asemenea medicamente pentru îmbunătăţirea doar de moment a somnului sau a stării psihice? Mult mai eficient, sănătos ar fi să înveţi să-ţi gestionezi emoţiile, sentimentele, gândurile.

Olga Sveduneac

Ştiai? Boala medicamentoasă ocupă locul cinci în ierarhia mortalităţii, după boli de inimă, cancer, afecţiuni pulmonare şi traumatisme dobândite în urma accidentelor rutiere, potrivit OMS.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr42/20.10.2016
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus