Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Lăptișorul de matcă, remediu (aproape) universal

Lăptișorul de matcă, remediu (aproape) universal

Lăptișorul de matcă, remediu (aproape) universal – Ce diferențiază albinele lucrătoare de regina unui stup? Răspunsul este simplu: hrana. Diferența aportului alimentar o ajută pe regină să aibă o viață specială.

Albinele lucrătoare aleg, cu un adevărat spirit democratic, cine le va fi următoarea regină. Larva reginei este similară celorlalte larve și nu are caracteristici speciale. Particularitatea începe doar cu modul de hrănire − lăptișorul de matcă. Sarcina unei regine este de a depune ouă. Aproximativ 2.000 pe zi, cel puțin în lunile de vară. Realizează acest miracol prin includerea în alimentație a lăptișorului de matcă, în care oamenii de știință cred aproape în unanimitate.

Calitate vs cantitate

Picturi rupestre din epoca de piatră permit o privire în timp, cu peste 9.000 de ani în urmă. Chiar și atunci oamenii foloseau miere și alte produse apicole, cum ar fi propolisul  sau ceara de albine. Documentele istorice arată că mierea și alte produse ale stupului nu au fost utilizate numai ca îndulcitori, ci și ca remedii, ce tratau rănile, inflamațiile, ulcerele sau leziunile pielii. Mai târziu, oamenii au descoperit lăptișorul de matcă și au ajuns la concluzia că trebuie să fie o delicatesă specială. Poate nu neapărat la gust, ci mai degrabă în termeni de performanță. Cu toate acestea, recoltarea lăptișorului de matcă este un proces elaborat și foarte complex, iar ca atare, cantitățile anuale sunt scăzute. Din acest motiv, lăptișorul de matcă este un produs cu preț ridicat. E adevărat, există, de asemenea, produse artificiale, care nu pot fi distinse cu ușurință de un ochi neantrenat.

Sfat. Ca o caracteristică, prețul poate servi ca indicator: produsele autentice au preț mare, pe când cele artificiale sunt mult mai ieftine.

Ingrediente – lăptișorul de matcă proaspăt include următoarea compoziție:

  • 60 și 70% apă
  • 10-23% zahăr − glucoză și fructoză.
  • 9-18% − proteine și aminoacizi
  • 4-8% − grăsimi .
  • Minerale : calciu, cupru, fier, fosfor, potasiu, siliciu, sulf
  • Vitaminele A, C, D, E, B1, B2, B3, B5, B6, B7, B8, B9
  • Proteinele conțin o proporție mare de aminoacizi care, la rândul lor, conțin opt acizi esențiali.

Sfat. Zahărul din lăptișorul de matcă nu este comparabil cu zahărul rafinat, nesănătos. Zaharurile prezente în produsul albinelor sunt, în principal, glucoza și fructoza, substanțe pe care organismul uman le poate absorbi și folosi sub formă de energie, fără să declanșeze producția de insulină.

Complexul vitaminic B

Foarte valoroase sunt vitaminele din grupa B. Acidul pantotenic (vitamina B5) joacă un rol important pentru că declanșează o varietate de procese în organism, de la formarea colesterolului până la creșterea părului. În plus, este responsabil de arderea grăsimilor și de absorbția optimă a carbohidraților. De regulă, foarte puțini oameni ar putea suferi de o deficiență, dar, din moment ce metabolismul uman este foarte complex, este posibil ca o cantitate suplimentară de acid pantotenic să fie necesară. Simptomele tipice ale unei deficiențe sunt oboseală, stări depresive, precum și dureri de stomac sau musculare.

Un alt ingredient important al grupului de vitamine B este riboflavina (vitamina B2). În special în timpul sarcinii și alăptării, organismul are nevoie de o cantitate suplimentară de vitamina B2. O deficiență poate duce la piele fragilă și crăpată.

Tiamina (cunoscută și sub numele de vitamina B1) oferă o stare de spirit echilibrată și o memorie solidă. O cantitate insuficientă din această vitamină poate avea ca rezultat o dispoziție deteriorată, tristețe, indispoziție și chiar depresie.

Sfat. Mai ales persoanele predispuse la dureri de cap trebuie să consume suficiente vitamine din grupul B, din dietă sau din suplimentele cu lăptișor de matcă.

Aceasta vitamină este recunoscută pentru capacitatea de a calma migrenele și, din moment ce migrena este o tulburare neurologică, ea poate fi atenuată printr-o simplă administrare de vitamine.

Virtuți terapeutice pe care le are lăptișorul de matcă

Lăptișorul de matcă are proprietăți antibiotice, imunomodulatoare, antitumorale și neuroprotectoare. De asemenea s-au evidențiat efectele sale antidiabetice. În general, s-a observat că darul albinelor poate avea un efect asupra metabolismului osos, întârziind scăderea densității osoase (osteoporoză). Fiind antiinflamator și antioxidant, lăptișorul de matcă vindecă mai repede leziunile cutanate. Tot ca urmare a virtuților antioxidante, se consideră că inhibă creșterea tumorilor, iar speranța de viață este îmbunătățită. Lăptișorul de matcă se folosește cu succes în cazurile de oboseală, slăbiciune, stres, dar și în situațiile de senescență (îmbătrânire prematură și anormală). Este benefic pentru afecțiunile sistemului cardiovascular, dar și în cazurile de anorexie (lipsa poftei de mâncare), inflamație intestinală, sensibilitate hepatică.

Sfat. În general, administrarea lăptișorului de matcă trebuie făcută cu precauție, din cauza potențialului alergenic. Se începe cu doze mici, pentru a testa toleranța, care apoi pot crește lent. Doza cea mai mare la adulți este de un gram pe zi, în timp ce pentru copii se recomandă jumătate din cantitate.

Boli cronice

Efectul benefic al lăptișorului de matcă se observă în timp. Astfel, multe persoane au observat răspunsuri pozitive la aportul regulat sau sub forma unui tratament. Cu toate acestea, recomandarea este ca, în cazul unei boli cronice, să nu renunți la tratamentul medical în favoarea unei cure cu lăptișor de matcă, ci să consulți medicul.

Colesterol. Administrat pe o durată de patru săptămâni, lăptișorul de matcă reduce atât colesterolul total, cât și colesterolul rău (LDL), în timp ce valoarea colesterolului bun nu se modifică.

Obezitate. După două luni de tratament, o doză de 1 g de lăptișor de matcă pe zi a dus la o ușoară reducere a greutății, cu aproximativ 1,5 kg. Pare puțin, dar pierderea în greutate se face treptat și constant. Sub acțiunea lăptișorului de matcă, organismul are nevoie de mai puține calorii, provenite în special din carbohidrați.

Diabet. Lăptișorul de matcă reduce glucoza din sânge (à jeun, pe nemâncate), dar și rezistența la insulină. Rezistența crescută la insulină necesită secreția tot mai mare a acestui hormon, după masă, pentru un efect hipoglicemiant, care duce la dezvoltarea diabetului zaharat de tip II.

Sfat. Cu siguranță, lăptișorul de matcă nu este un substitut al terapiei medicamentoase. Suplimentele alimentare nu înlocuiesc tratamentele prescrise de medic.

Reacții adverse posibile

Substanțele active din lăptișorul de matcă sunt foarte eficiente, dar pot avea efecte adverse. În cazuri rare, există o reacție exagerată, care poate apărea ca erupție cutanată, mâncărime sau înroșire.

Pacienții cu astm bronșic sau alergii sunt, în general, descurajați să utilizeze lăptișorul de matcă. Există riscul unei reacții care, în cel mai rău caz, provoacă insuficiență circulatorie.

Efectele secundare rare, dar posibile includ următoarele simptome, în plus față de reacția alergică:

  • tuse
  • erupție cutanată tranzitorie
  • creșterea frecvenței cardiace
  • cefalee
  • greață
  • indigestie.

Sfat. Cu toate acestea, majoritatea reacțiilor adverse posibile apar numai la depășirea dozei recomandate.

Citeste si:

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.26/2018
Text: Grigoriana Brujan
Sursa foto: pixabay.com

 

 

Comments

comments

Leave a Reply